Gavrilița și-a pus în cap Promo-LEX-ul: Regretăm declarațiile premierei de reluare a importului de fier vechi

27 Ian. 2022, 10:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Ian. 2022, 10:55 // Actual //  bani.md

Asociația Promo-LEX regretă declarația Prim-Ministrei Natalia Gavrilița privind presupusul interes al Republicii Moldova în reluarea importului de fier vechi pentru uzina metalurgică din Râbnița în condițiile evitării abordării problemelor și a cazurilor grave de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, se arată în declarația Promo-Lex.

Ne arătăm îngrijorați de faptul că în pofida insistenței și a numeroaselor noastre atenționări și demersuri, autoritățile constituționale ale Republicii Moldova continuă să nu sesizeze instituțiile europene și partenerii țării, în aceiași măsură în care se fac demersurile pentru garantarea activității economice a unor instituții din stânga Nistrului”, se mai spune în mesajul asociației.

Asociația Promo-LEX susține că aspectele ce vizează promovarea și respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană trebuie să devină fundamentul oricărui tip de negocieri, implicit a procesului politic de reglementare a ecuației transnistrene.

Reiterăm importanța consultării și implicării în acest proces complex a reprezentanților societății civile, mai ales a organizațiilor care monitorizează situația respectării drepturilor omului în teritoriu din stânga Nistrului și apără victimele abuzurilor”, se arată în decalarație.

Asociația solicită Prim-Ministrului, precum și noului Viceprim-ministru pentru Reintegrare, eforturi consistente și consecvente îndreptate spre rezolvarea eficientă și reală a problemelor și fenomenelor de încălcare ale drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Ieri, 26 ianuarie, după ședința Guvernului premierul Natalia Gavrilița a declarat că: „am acționat conform interesului național, care prevede protejarea pieței Republicii Moldova și crearea de oportunități în dreapta Nistrului”, după ce a fost întrebată de reluarea importului de fier vechi în Republica Moldova.

05 Nov. 2026, 16:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Nov. 2026, 16:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața europeană a motorinei înregistrează fluctuații joi, 5 noiembrieiar cotațiile revin după o scădere în prima parte a dimineții. Prețul motorinei de referință Gasoil EU a urcat de la aproximativ 1.293 de dolari pe tonă la peste 1.320 de dolari, recuperând aproape 30 de dolari într-un interval de aproximativ o oră.

Potrivit graficului tranzacțiilor, în jurul orei 10:10, cotațiile au început să crească accelerat, după ce anterior coborâseră spre 1.293 de dolari pe tonă. În numai 20 de minute, prețul a depășit pragul de 1.315 dolari, iar ulterior a atins niveluri de peste 1.320 de dolari pe tonă.

La momentul surprins în grafic, cotația era de 1.321,56 dolari pe tonă. Cu toate acestea, motorina înregistra încă o scădere de 34,25 dolari, echivalentul a 2,53%, față de nivelul de referință precedent.

Astfel, deși piața a recuperat rapid o parte din pierderile înregistrate în cursul dimineții, evoluția generală rămânea negativă. Oscilațiile ample, într-un interval atât de scurt, indică o volatilitate ridicată a cotațiilor produselor petroliere.

Evoluțiile de pe piața europeană sunt importante și pentru Republica Moldova, țară dependentă de importurile de produse petroliere. Prețurile maxime de comercializare a motorinei sunt calculate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în baza cotațiilor internaționale Platts din ultimele 14 zile și a cursului de schimb leu–dolar, la care se adaugă marja comercială și taxele aferente. anre.md