Gazprom râde în hohote! Gazul depozitat până în prezent de Moldova ajunge pentru 8 zile

24 Mai 2022, 14:50
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Mai 2022, 14:50 // Actual //  bani.md

Eveniment istoric pentru Republica Moldova. Energocom a cumpărat gaz de la Moldovgaz. Este vorba de 24,5 mil. metri cubi de metan.

Achiziția a fost făcută conform regulilor pieței aprobate de ANRE. Tranzacția a avut loc urmare a deciziei Comisiei Situației Excepționale care a dipsus semnarea unui contract de procurare a gazelor naturale în volum de 24 500 mii m3, între SA „Energocom” și SA „Moldovagaz”, la prețul de achiziție din lunile martie-aprilie.

Prețul de achiziție nu a fost anunțat, însă potrivit ultimelor date costul metanului pentru luna mai achiziționat de Moldovagaz de la Gazprom a constituit 919,4 USD pentru mia de metri cubi.

Astfel, pentru la iarnă Republica Moldova are depozitate în România circa 44,5 mil. metri cubi de gaz. Un calcul elementar arată că volumul total al gazului depozitat ar ajunge pentru 8 zile de iarnă, în condițiile în care pentru două luni de iarnă, Republica Moldova are nevoie de circa 350 mil. metri cubi de gaz.

Potrivit noii legi a gazelor, Energocom are obligația de a face rezerve de metn pentru cel puțin două luni de iarnă.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

15 Oct. 2026, 16:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Oct. 2026, 16:25 // Actual //  Grîu Tatiana

Transferarea unui post diplomatic de la Ambasada Republicii Moldova din Moscova la cea din Tokyo va genera cheltuieli suplimentare de aproximativ 350 000 de lei anual. Modificarea, aprobată de Guvern în ședința din 15 octombrie, urmărește consolidarea relațiilor economice cu Japonia, promovarea produselor moldovenești și atragerea investițiilor.

Potrivit documentului, din schema ambasadei de la Moscova este eliminată o funcție de ministru-consilier, iar la Tokyo este instituit un post de consilier. Astfel, efectivul aprobat al misiunii din Rusia se reduce de la 21 la 20 de posturi, în timp ce ambasada din Japonia va avea cinci posturi, față de patru în prezent. Cifrele reprezintă funcțiile prevăzute în structura misiunilor, documentul neprecizând câte dintre acestea sunt ocupate.

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că postul de la Tokyo va fi dedicat dosarului economic.

„Pentru a avea un mai mare randament și mai multe realizări în acest sens, dar și pentru promovarea produselor noastre, în special din sectorul agroalimentar, pentru atragerea investițiilor japoneze, creăm această unitate responsabilă de dosarul economic în misiunea noastră de la Tokyo”, a explicat ministrul.

Calculele MAE arată că cheltuielile anuale aferente postului eliminat de la Moscova sunt estimate la aproximativ 1,79 milioane de lei, iar cele pentru funcția de la Tokyo — la circa 2,14 milioane de lei. Sumele includ indemnizațiile angajatului, chiria locuinței, asigurarea medicală, deplasările și indemnizațiile pentru membrii familiei.

Pentru postul din Japonia, estimările prevăd 26 600 de dolari anual pentru chirie și 21 370 de dolari pentru asigurare medicală. În cazul funcției de la Moscova, aceleași categorii de cheltuieli sunt calculate la 18 000 de euro și, respectiv, 19 800 de euro.

Diferența de aproximativ 350 000 de lei va fi acoperită din alocațiile deja aprobate Ministerului Afacerilor Externe, fără solicitarea unor fonduri suplimentare din bugetul public național.

MAE a analizat și posibilitatea creării unui post suplimentar în Japonia fără reducerea celui din Rusia, însă a renunțat la această variantă deoarece ar fi presupus majorarea efectivului-limită al serviciului diplomatic și cheltuieli bugetare suplimentare.