Gazul a luat foc în Europa! Prețul a sărit la peste 800 de dolari

09 Mart. 2026, 11:33
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 11:33 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețul gazelor naturale pe piața europeană înregistrează o creștere bruscă. Cotațiile de la hub-ul TTF din Olanda, principalul reper pentru piața europeană a gazelor, au urcat puternic și au depășit pragul de 800 de dolari pentru mia de metri cubi.

Potrivit datelor bursiere, contractele TTF au ajuns la 803,75 dolari pentru 1.000  de metri cubi, în creștere cu 172,16 dolari, ceea ce reprezintă un salt de 27,26% într-o singură sesiune de tranzacționare.

Săptămâna trecută, directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a admis posibilitatea majorării tarifului la gazele naturale în cursul anului, în cazul în care prețurile la metan pe piețele internaționale vor rămâne ridicate pentru o perioadă mai lungă.

„Dacă o să fie cazul să intervenim pe parcursul anului, normal că noi vom interveni deja la situația de la acel moment. Vor fi luate în calcul prețurile efective pe lunile pe care le-am consumat deja și prețurile prognozate până la sfârșitul anului pentru lunile care urmează să le consumăm sau să importăm gaze naturale”, a explicat directorul ANRE.

În prezent, consumatorii casnici achită un tarif de 14,43 lei pentru un metru cub, cu 13,8% mai puțin decât tariful anterior de 16,74 lei/m³. Ieftinirea a fost operată de către ANRE la 4 februarie.

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 11:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 11:16 // Actual //  Ursu Victor

Creșterea prețului petrolului pe piețele internaționale spre nivelul de 100 de dolari pe baril va declanșa în Republica Moldova un val de scumpiri la produsele petroliere, iar efectele se vor resimți chiar din această săptămână, avertizează economistul Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, majorările de până acum au fost generate de un petrol cotat în jur de 80 de dolari, însă noul nivel al cotațiilor internaționale va accelera creșterea prețurilor la carburanți. „Deja urmărim o creștere de preț, petrolul s-a dus în piața internațională la 100 de dolari. Toate creșterile pe care le-am avut până astăzi reieșeau din petrolul de 80 de dolari. De aceea, în această săptămână vom avea, din păcate, un maraton al creșterilor de preț”, a declarat Ioniță pentru BANI.MD.

Economistul spune că benzina 95, unul dintre cele mai utilizate tipuri de carburant, s-a scumpit deja cu aproximativ 17–17,5%. Totuși, cea mai dură creștere se înregistrează la motorină, unde prețul a urcat cu aproape 25%. Situația este cu atât mai complicată cu cât scumpirea are loc chiar în perioada lucrărilor agricole de primăvară.

Potrivit lui Ioniță, agricultura este ramura cea mai expusă acestui nou șoc, în condițiile în care sectorul a trecut prin trei ani dificili, iar anul 2025 a fost doar parțial favorabil. În aceste condiții, creșterea accelerată a prețului motorinei reprezintă o lovitură serioasă pentru agricultori, care sunt cei mai mari consumatori ai acestui combustibil.

Economistul avertizează că presiunile nu se vor opri la carburanți. Pe piețele europene, prețul gazului natural a crescut deja semnificativ, ajungând de la aproximativ 300 la 600 de euro, iar această evoluție ar putea duce inevitabil și la majorarea prețului de achiziție pentru Republica Moldova. În consecință, există o probabilitate ridicată ca în perioada următoare să fie ajustate și tarifele la gaz.

Un alt efect posibil este creșterea prețului energiei electrice, în condițiile în care o parte din energia produsă în Republica Moldova este generată din gaz. „Cu probabilitate foarte mare vom asista și la scumpirea energiei electrice”, spune Ioniță.

Chiar și în aceste condiții, economistul consideră că impactul asupra inflației ar putea fi moderat. După stabilizarea din 2024, un șoc energetic la începutul anului 2025 a ridicat inflația spre 8–9%, iar în prezent indicatorul se menține în intervalul 5–8%. Noile scumpiri ar putea aduce o ușoară creștere, însă nu există, deocamdată, semnele unei crize inflaționiste majore.

În opinia expertului, una dintre puținele măsuri reale pe care le-ar putea lua Guvernul pentru a reduce impactul asupra agriculturii ar fi restituirea integrală a accizei la motorină pentru agricultori în prima jumătate a anului 2026. O astfel de decizie ar putea atenua efectele scumpirii combustibilului asupra sectorului agricol, care este cel mai vulnerabil în actualul context energetic.

Ioniță descrie situația actuală drept o „microcriză energetică”, care va genera în perioada următoare un val de scumpiri la carburanți, iar ulterior ar putea afecta prețurile la gaz și energie electrică, cu impact direct asupra agriculturii și transportului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!