Germania oferă 10 milioane de euro pentru expertiză. Vor fi folosiți pentru reformele din sectorul public

29 Sept. 2021, 14:56
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
29 Sept. 2021, 14:56 // Actual //  MD Bani

În cadrul unor declarații de presă susținute de Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier și Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu s-a menționat că Germania oferă un pachet de asistență pentru expertiză care vor fi folosiți pentru reformele din sectorul public.

Fiind întrebați despre așteptările pe care le au cei doi președinți din cooperarea moldo-germană s-a menționat în primul rând posibilități de dezvoltare a noilor specialiști.

„Avem nevoie de sprijin ca să instruim noi procurori, noi judecători care să își facă lucrul cu mult mai bine.”, a spus Maia Sandu.

La rândul său, președintele Germaniei a subliniat importanța întăririi colaborării dintre cele două țări.

„Sunt convins că cooperarea din Germania și Republica Moldova trebuie învigorată, trebuie întărită, trebuie amplificată pentru a crea locuri de muncă pentru tinerii moldoveni aici în patria lor și pentru a avea un motiv ca aceștia să vină acasă.”

De asemenea, președintele Germaniei a anunțat că țara noastră va beneficia de circa 10 milioane de euro pentru expertiză care vor fi folosiți pentru reformele din domeniul public.

„Am adus cu mine un mic pachet în valoare de circa 10 milioane de euro prin care vom pune la dispoziție și expertiză pentru că atunci când vine vorba de a dezvolta reformele din sectorul public este nevoie de expertiză.”, a declarat președintele Germaniei.

Precizăm că, Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru în Germania cu patru luni în urmă, unde s-a întâlnit cu Frank-Walter Steinmeier.

Frank-Walter Steinmeier a mai fost în Republica Moldova cu 5 ani în urmă, în calitate de ministru de Externe, precizând acum că „a văzut o schimbare spre bine în țara noastră, comparativ cu atunci”. Acesta a declarat că anume de așa parteneri are nevoie Germania și Uniunea Europeană, care să producă schimbări în țările lor și care să genereze situații stabile între parteneriatele dintre state.

Totodată, șeful statului german a declarat că dorește să-și întărească cooperarea investițiilor, dar mai multe detalii vor fi oferite în luna noiembrie, în cadrul unui forum.

Vizita oficială a președintelui german se înscrie în șirul celor efectuate și de alți șefi de stat, începând cu cea a șefului statului român, Klaus Iohannis, al Lituaniei Gitanas Nauseda, Poloniei, Andrzej Duda, Ucrainei, Vladimir Zelenski. La sfârșitul acestei săptămâni, în vizită oficială în Republica Moldova vine și președintele Sloveniei, Borut Pahor.

Programul de astăzi al celor doi șefi de stat include pentru ora 16:00 inaugurarea Forumului de afaceri moldo-german, care va avea loc la Palatul Republicii. Mâine, 30 septembrie, Maia Sandu și Frank-Walter Steinmeier vor sădi câte un copac la Grădina Botanică din Capitală.

17 Iun. 2026, 16:55
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
17 Iun. 2026, 16:55 // Actual //  Grîu Tatiana

Parlamentul României analizează eliminarea taxei de 25 de lei (aproximativ 1,25 euro) aplicate coletelor din afara Uniunii Europene, o măsură care a stârnit controverse între susținătorii comerțului online și reprezentanții magazinelor locale. Proiectul de lege, care a primit deja mai multe avize favorabile în Parlament, este prezentat de inițiatori drept o soluție pentru reducerea costurilor suportate de consumatori și simplificarea cumpărăturilor online. În schimb, comercianții români avertizează că eliminarea taxei ar putea favoriza și mai mult platformele asiatice precum Temu și Shein, cu efecte negative asupra economiei locale și pieței muncii.

Taxa logistică se aplică coletelor extracomunitare cu valoare redusă. Potrivit susținătorilor proiectului, aceasta majorează artificial costul produselor comandate și creează sarcini administrative suplimentare pentru operatorii poștali și firmele de curierat.

De cealaltă parte, Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) susține că eliminarea taxei ar amplifica avantajele competitive ale marilor platforme din afara Uniunii Europene. Organizația citează un studiu realizat de Academia de Studii Economice din București, potrivit căruia vânzările comercianților non-UE către România au ajuns în 2025 la cel puțin 4,4 miliarde de lei (aproximativ 880 de milioane de euro).

Conform cercetării, într-un scenariu în care platformele din afara UE își continuă expansiunea fără măsuri de echilibrare a pieței, economia României ar putea pierde aproximativ 1,78 miliarde de lei (circa 356 de milioane de euro) din contribuția sectorului la PIB în 2026, iar peste 4 600 de locuri de muncă ar putea dispărea.

Reprezentanții industriei mai arată că taxa de 25 de lei românești a adus la bugetul de stat circa 32 de milioane de euro doar în primele trei luni ale anului 2026.

Amintim că în Republica Moldova autoritățile intenționează să aplice taxe pentru cumpărăturile pe coletele internaționale din octombrie 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!