Gigantul energetic din Republica Moldova vrea expansiune pe piața din Ungaria, Bulgaria și Grecia

08 Apr. 2023, 04:31
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Apr. 2023, 04:31 // Actual //  bani.md

Premier Energy, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din Republica Moldova, dar și de gaze naturale din România, care gestionează o reţea de conducte de peste 2.500 de kilometri, cea mai mare a unui operator neafiliat vreunui grup international, vrea să se extindă regional, primii paşi, adică obţinerea licenţelor de furnizare în mai multe pieţe vecine, fiind deja făcuţi.

Dincolo de strategia de dezvoltare pe core-business, o parte din profiturile generate de activitatea de bază se vor duce spre investiţii în proiecte de energie verde.

„Suntem concentraţi să ne extindem activitatea de furnizare de gaze şi în Ungaria, unde suntem licenţiaţi încă din 2022 şi în Bulgaria, respectiv în Grecia în acest an. Ne dorim o expansiune regională controlată în ţările limitrofe, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, Grecia, astfel încât să putem capta uşor sinergiile ce se creează odată cu extinderea operaţională“, spune Iuliana Pănescu, head of treasury, Premier Energy. Compania gestionează o reţea de 2.500 de kilometri de conducte de gaze, în ultimii ani având un ritm de creştere de circa 200 de kilometri pe an.

Premier Energy a avut în 2021 un business de 971 milioane de lei românești şi un profit net de 133 de milioane de lei. Compania este al treilea cel mai mare furnizor de gaze din România, fiind deţinută de fondul de investiţii Emma Capital.

Premier Energy PLC este cel mai mare distribuitor și furnizor de energie electrică în Republica Moldova, co o cotă de piață de circa 70%. În România, holdingul deține societățile Premier Energy S.R.L., Ligatne Gas S.R.L., B.E.R.G. Sistem Gaz S.A. și Premier Energy Trading S.R.L.

 

06 Nov. 2026, 17:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:27 // Actual //  Grîu Tatiana

Campania culturală „Săptămâna Loteanu în Moldova”, dedicată vieții și creației marelui regizor Emil Loteanu, a fost lansată astăzi, 6 noiembrie, la Chișinău, în ziua în care cineastul ar fi împlinit 90 de ani de la naștere. Evenimentul de lansare are loc la Cineplex Loteanu, fiind organizat de Grupul Media Realitatea.

Lansarea campaniei poate fi urmărită pe RLIVE.MD, unde a fost transmis evenimentul de la Cineplex Loteanu.

Fondatorul Grupului Media Realitatea, Dumitru Țîra, a vorbit despre importanța readucerii în atenția publicului a moștenirii culturale lăsate de Emil Loteanu.

Totodată, el a subliniat rolul campaniei lansate de Grupul Media Realitatea în promovarea valorilor cinematografiei moldovenești.

„În primul rând, chiar azi este aniversarea de 90 de ani de la nașterea lui Emil Loteanu, care este o mare valoare națională și, de fapt, inițiativa noastră este născută din, cred că, trei porniri sau trei sentimente. Este sentimentul de mândrie pentru Emil Loteanu a făcut Moldova cunoscută în toată lumea, este sentimentul de apartenență pentru că este moldovean și a fost concetățean cu noi și deja de partea noastră este responsabilitatea pentru a-l readuce înapoi în țară, spiritual, pentru a face ca și generația tânără să-l cunoască, să-i cunoască creația”, a declarat Dumitru Țîra.

În cadrul evenimentului, publicul are ocazia să urmărească documentarul „Viața lui Loteanu”, realizat în regia lui Max T. Ciorbă, precum și pelicula „Lăutarii”, una dintre cele mai cunoscute creații ale regizorului.

Regizorul Max Ciorbă, autorul documentarului „Viața lui Loteanu”, a vorbit despre procesul de realizare a filmului și despre importanța păstrării memoriei marelui cineast.

Acesta a subliniat că Emil Loteanu reprezintă o figură fundamentală pentru cinematografia națională, a cărei operă merită redescoperită de public.

„Loteanu este un pilon al cinematografiei moldovenești pe care trebuie să-l vedem”, a conchis regizorul.

Programul mai include lansarea unei cărți-album dedicate vieții și operei lui Emil Loteanu, dar și prezentarea unei monede comemorative.

Campania va continua în următoarele zile printr-o serie de proiecții televizate. Astfel, Realitatea TV va difuza, în fiecare seară, de la ora 21:00, patru filme emblematice semnate de Emil Loteanu: „Lăutarii”, „Tandra și gingașa mea fiară”, „Șatra” și „Ana Pavlova”.

Prin acest proiect, Grupul Media Realitatea își propune să readucă în atenția publicului moștenirea artistică a lui Emil Loteanu și să ofere noilor generații ocazia de a descoperi opera regizorului care a dus cinematografia moldovenească pe marile ecrane ale lumii.