INFOGRAFICE Havuz pietonal și drumuri reparate – Centrul municipiului Ungheni se renovează! Cum decurg lucrările

19 Aug. 2021, 15:25
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
19 Aug. 2021, 15:25 // Actual //  MD Bani

Locuitorii municipiului Ungheni vor avea mai multe motive pentru a vizita centrul orașului – acesta devine mai modern, Piața Independenței va deveni pietonală, iar drumurile vor fi reparate. De asemenea, va fi construit un havuz pietonal cu show de muzică și lumini.  Centrul municipiului Ungheni s-a transformat într-un mare șantier de construcții. Mai multe proiecte de infrastructură sunt realizate în paralel în centrul orașului datorită asistenței financiare a Uniunii Europene. Investiția, în valoare totală de 1.375.400 euro, este realizată în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, finanţat de UE şi implementat de PNUD şi UNICEF Moldova.

Piaţa Independenţei devine pietonală

Piața Independenței, locul în care sunt organizate cele mai importante evenimente din regiune, se modernizează și devine pietonală. Suprafața totală de 4.082 m2 va fi pavată și dotată cu mobilier urban modern. Vor fi plantați arbori, arbuști, creat un sistem nou de iluminare generală și decorativă, montate bănci de recreere cu design personalizat. Va fi amenajată o parcare pentru biciclete, fiind pusă la dispoziție și o mini-stație de deservire și reparație a bicicletelor, cărucioarelor, trotinetelor. Punctul de atracție va deveni havuzul pietonal de 621 m2 – de tip uscat cu show de lumini și muzică – care va fi construit în Piața Independenței.

„Mă bucur că centrul municipiului Ungheni va deveni un spaţiu prietenos oamenilor, un loc de atracție atât pentru ungheneni, cât și pentru cei ce vizitează Ungheniul. Suntem recunoscători Uniunii Europene, Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie pentru suportul acordat în modernizarea Pieței Independenței și reabilitarea străzii centrale. Cu siguranță, de acum încolo Ungheniul va avea o altă față grație acestui suport, iar unghenenii vor avea încă un motiv de mândrie. Ceea ce se realizează azi la Ungheni este un exemplu elocvent de colaborare cu Uniunea Europeană, partenerul nostru de nădejde„, a declarat Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.

Străzi asfaltate, luminate şi dotate cu marcaje rutiere rezistente în timp

Un alt proiect de infrastructură aflat în plină desfășurare în mun. Ungheni vizează reabilitarea străzii Naționale și amenajarea parcărilor adiacente. Amintim că în 2020 pe această stradă a fost construit un nou apeduct cu o lungime de 1.600 metri. Ca etapă ulterioară a lucrărilor subterane, acum au loc lucrări terestre, de asfaltare a str. Naţională. Astfel, 21.280 m2 de străzi şi trotuare vor fi asfaltate, 3.292 metri borduri vor fi montate şi 230 locuri de parcare create. Va fi construit un sistem de evacuare a apelor pe segmentele lipsă și va fi reparat cel existent. Noile marcaje rutiere vor fi aplicate din material termoplastic rezistent la intemperii. 18 treceri pietonale de pe str. Naţională vor fi supraluminate pentru a spori vizibilitatea participanţilor la trafic şi a reduce astfel riscul accidentelor rutiere. De asemenea, o suprafaţă de peste 650 m2 va fi amenajată cu gazon verde.

Strada Naţională este strada principală a mun. Ungheni și una dintre cele mai lungi din oraș. Aici sunt amplasate cele mai multe instituții publice, organizații ce prestează servicii cetățenilor și activează cei mai mulți agenți economici din oraș.

Investiția UE în aceste proiecte este de 1.168.546 euro, a Primăriei mun. Ungheni – 116.854 euro și PNUD – 90.000 euro.

Cu asistenţa financiară a Uniunii Europene, promovăm un concept extins de modernizare a centrului administrativ, istoric și cultural al municipiului Ungheni. Ne propunem transformarea centrului regiunii-cheie într-un spațiu modern, multifuncțional, prietenos oamenilor și, nu în ultimul rând, mediului. Noile investiții vor ajuta mun. Ungheni să se dezvolte și să devină atrăgător pentru investitori și turiști„, susţine Alexandru Pelivan, managerul Programului EU4Moldova: Regiuni-chieie.

Reconstrucţia Pieţei Independenţei şi renovarea infrastructurii rutiere pe str. Naţională sunt noi  activităţi de modernizare a centrului municipiului Ungheni demarate de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, cu asistența financiară a Uniunii Europene. Procesul de modernizare este unul participativ, oamenii venind cu idei de transformare a centrului oraşului lor. Amintim că reconstrucția străzii Națională (renovarea rețelei de apeduct, trotuarelor; amenajarea spațiilor verzi, mobilierului urban, pistelor pentru bicicliști) şi transformarea Pieței Independenței într-o zonă pietonală cu elemente de atracții turistice se regăsesc în top trei idei de modernizare a mun. Ungheni propuse şi votate de ungheneni în cadrul concursului „UE pentru Ungheni. Ideea ta pentru un municipiu European”, desfăşurat în 2020.

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, ecologică, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 mln. euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

Realitatea Live

13 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Ursu Victor

Un număr de 13.810 persoane cu domiciliul în regiunea transnistreană erau luate la evidență în anul 2025 pe malul drept al Nistrului în calitate de angajați oficiali, potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat.

Din total, 57,6% sunt bărbați (7.950 persoane), iar 42,4% femei (5.860 persoane), ceea ce indică o participare semnificativă a forței de muncă din regiune pe piața muncii controlată de autoritățile constituționale.

Distribuția geografică arată o concentrare majoră în municipiul Chișinău, unde activează peste 80% dintre acești salariați. Cei mai mulți provin din orașele Tiraspol, Bender, Slobozia și din localitățile din proximitatea acestora, care cumulează peste 54% din total.

Datele indică și un grad ridicat de formalizare a raporturilor de muncă. Aproximativ 93,85% dintre angajați activează în baza contractelor individuale de muncă, fapt ce confirmă caracterul legal și stabil al relațiilor de serviciu.

În ceea ce privește domeniile de activitate, lucrătorii din regiunea transnistreană sunt prezenți în special în comerțul cu amănuntul, transporturi, învățământul secundar general, construcții, industria de prelucrare, precum și în activități de asistență medicală și farmaceutică.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, aceste evoluții confirmă un nivel avansat de integrare a locuitorilor din stânga Nistrului pe piața muncii de pe malul drept. Autoritățile subliniază că angajații beneficiază de relații de muncă sigure și legale, acces la toate tipurile de concedii și salarii competitive.

Prin participarea lor în sectoare-cheie ale economiei, locuitorii din regiunea transnistreană contribuie direct la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, mai arată datele oficiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!