Iohannis după întânirea cu Maia Sandu: Noi nu vom ceda. Moldova nu e singură în faţa provocărilor Rusiei

23 Feb. 2023, 16:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Feb. 2023, 16:02 // Actual //  bani.md

România rămâne deosebit de vigilentă faţă de acţiunile hibride ale Rusiei, spune Klaus Iohannis, în timpul unei declaraţii susţinute alătuiri de Maia Sandu: „Noi nu vom ceda! Vă asigur că Republica Moldova nu este singură în faţa acestor provocări”.

„România şi Republica Moldova au relaţii cu totul speciale – cu fiecare zi mai solide! Împărtăşim o comunitate de limbă, cultură şi istorie şi am construit împreună o colaborare extrem de deschisă, sinceră şi eficientă. Parcurgem o perioadă de crize de proporţii istorice, crize într-un mediu de securitate care s-a deteriorat dramatic, aş putea să spun, în ultimele 12 luni. Cu exact un an în urmă, Rusia se pregătea să invadeze Ucraina şi să înceapă un război ilegal şi sângeros, marcat de atrocităţi nemaivăzute de multă vreme pe continentul european, împotriva poporului ucrainean”, spune Klaus Iohannis.

El arată că a fost un an extrem de dificil şi pentru Republica Moldova, stat care a fost afectat profund şi direct de consecinţele acestui război.

„Liderii Republicii Moldova şi cetăţenii săi s-au ridicat însă la înălţimea provocărilor pe care alţii le-ar fi considerat probabil insurmontabile. V-aţi confruntat cu o criză energetică profundă, inflaţie galopantă, un număr foarte mare de refugiaţi, dezechilibre economice masive cauzate de războiul dus la hotarele dumneavoastră şi atacuri hibride deosebit de agresive din exterior, menite să deraieze cursul european ales de cetăţenii Republicii Moldova. Toate acestea, precum şi alte provocări similare venite pe un fond de vulnerabilităţi preexistente au fost gestionate cu calm, profesionalism şi curaj exemplare de către autorităţile proeuropene de la Chişinău. (…) România rămâne, totodată, deosebit de vigilentă faţă de acţiunile hibride ale Rusiei, care, iată, se intensifică la împlinirea unui an de război. Tentativele de destabilizare sunt susţinute de intensificarea propagandei pro-ruse, scopul fiind alimentarea de narative utile Rusiei şi diminuarea unităţii şi solidarităţii noastre. Dar noi nu vom ceda! Vă asigur că Republica Moldova nu este singură în faţa acestor provocări. Este poziţia noastră permanentă, clară şi fermă”, adaugă Iohannis.

El precizează că România va continua să sprijine „în mod ferm respectarea suveranităţii şi a integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional”.

„Sprijinim abordarea dumneavoastră responsabilă faţă de dosarul transnistrean. Urmărim, totodată, imperativul consolidării rezilienţei Republicii Moldova în faţa tuturor ameninţărilor din exterior, atât prin efortul nostru direct, în plan bilateral, cât şi prin instrumentele de care dispun Uniunea Europeană şi NATO. De altfel, încă de la declanşarea, în urmă cu un an, a invaziei ruseşti împotriva Ucrainei, România a acţionat prompt şi hotărât nu doar în sprijinul Ucrainei, dar şi în cel al Republicii Moldova. În plan bilateral, după 24 februarie 2022, România a oferit Republicii Moldova combustibil, sprijin bugetar direct, energie electrică – între 80% şi 90% din necesarul de electricitate al Republicii Moldova. Gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău este utilizat pentru transportul comercial de gaz către Republica Moldova, un factor esenţial în construirea independenţei energetice a Chişinăului. În aceste vremuri foarte complicate, cu provocări şi riscuri de securitate tot mai complexe la adresa Republicii Moldova şi a regiunii noastre, este necesar – şi o să acţionăm împreună în acest sens – să fim tot mai aproape, tot mai uniţi. Vom merge pe acest drum! Aşa cum am spus, avem o comunitate de limbă, cultură şi istorie, dar şi un viitor comun, iar această comunitate trebuie să fie tot mai puternică şi tot mai unită”, încheie Iohannis.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Nov. 2025, 17:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
17 Nov. 2025, 17:54 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Dolarul american, considerat mult timp coloana vertebrală a finanțelor globale, își pierde treptat dominanța. Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional (FMI), ponderea dolarului în rezervele valutare globale a scăzut la puțin peste 56% la mijlocul anului 2025, cel mai scăzut nivel în ultimele decenii, după ce la începutul secolului depășea 70%.

Experții Best Brokers subliniază că această scădere nu înseamnă că dolarul se prăbușește, ci reflectă o diversificare tot mai accentuată a rezervelor băncilor centrale. În ultimele decenii, băncile au adăugat euro, yen, aur și alte monede pentru a-și diminua riscurile, pe fondul tensiunilor geopolitice și a sancțiunilor americane care au demonstrat cât de mult poate fi folosit dolarul ca instrument politic și economic.

În paralel, alte monede și-au consolidat poziția: euro a crescut de la 18% la peste 21%, iar lira sterlină a ajuns la 4,8% din rezervele globale. Monedele netradiționale, inclusiv yuanul chinezesc, dolarul canadian și australian, au ajuns la o pondere de 22,5% în 2025, dublu față de 2000, semnalând o tendință clară de diversificare.

Factorii principali care au influențat scăderea dolarului includ criza financiară globală din 2008, pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina și retorica de dedolarizare promovată de unele țări emergente. Experții Bitfinex și Noelle Acheson, autoarea cărții „Crypto Is Macro Now”, susțin că investitorii și băncile centrale devin mai precauți și caută alternative mai stabile pentru rezervele lor.

Deși dolarul își menține poziția dominantă, analistii avertizează că această scădere discretă, dar constantă, poate marca începutul unei reconfigurări a sistemului financiar global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII