IuteBank începe să opereze ca bancă comercială în Ucraina

17 Mart. 2026, 10:58
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Mart. 2026, 10:58 // Actual //  MD Bani

IuteBank, parte a grupului estonian Iute Group, a finalizat perioada de tranziție care a urmat procesului de creare a unei bănci-punte și va începe să opereze ca bancă comercială pe piața ucraineană începând cu 17 martie.

Această tranziție urmează succesului înregistrat anterior de Iute Group în cadrul licitației deschise organizate de Fondul de Garantare a Depozitelor pentru transferul anumitor active și al pasivelor aferente depozitelor de la RWS Bank. Iute Group a recapitalizat IuteBank și a promovat cu succes inspecția efectuată de Banca Națională a Ucrainei. Odată cu confirmarea faptului că IuteBank îndeplinește toate cerințele de reglementare, Fondul de Garantare a Depozitelor își va încheia rolul în acest proces.

După încheierea perioadei de tranziție, IuteBank va începe să funcționeze ca participant obișnuit pe piață. Banca va relua furnizarea serviciilor de bază pentru clienții existenți, inclusiv depozite, conturi curente și plăți instant interne.

Tarmo Sild, CEO al Iute Group, a declarat că intrarea pe piața ucraineană ca bancă operațională reprezintă un pas important în procesul de expansiune al Iute.

„Promovarea cu succes a inspecției realizate de Banca Națională a Ucrainei, finalizarea procesului de tranziție și intrarea pe piață ca bancă operațională marchează o etapă importantă pentru IuteBank în Ucraina. În prezent, ne concentrăm pe construirea unei bănci digitale care să ofere servicii financiare de zi cu zi clienților din Ucraina, cu lansarea unei oferte digitale complete planificată pentru începutul anului 2027”, a declarat Sild.

Arthur Muravitsky, CEO al IuteBank, a declarat că banca se va concentra inițial pe asigurarea unei reveniri fără dificultăți la operațiunile obișnuite pentru clienții existenți. Potrivit acestuia, următoarea etapă de dezvoltare a băncii vizează consolidarea guvernanței corporative și a structurii de conducere, extinderea serviciilor oferite clienților și pregătirea lansării aplicației mobile a băncii, care va include funcționalități pentru conturi și depozite.

„Încheierea perioadei de tranziție permite IuteBank să înceapă să funcționeze ca un participant obișnuit pe piață. Apreciem cooperarea cu Fondul de Garantare a Depozitelor și cu Banca Națională a Ucrainei pe parcursul acestui proces. Prioritatea noastră imediată este restabilirea serviciilor bancare pentru clienții existenți. În etapa următoare, vom introduce soluții financiare digitale”, a declarat Muravitsky.

CEO-ul Iute Group a subliniat că intrarea pe piața din Ucraina reflectă încrederea pe termen lung a grupului bancar în sectorul financiar al țării și în viitorul acesteia ca parte a spațiului economic european. Grupul și filialele sale au sprijinit Ucraina încă de la începutul războiului.

Iute Group este un grup bancar digital axat pe servicii financiare de de zi cu zi în Europa de Sud-Est. Înființat în 2008 și cu sediul central în Estonia, Iute deservește clienți din Albania, Bulgaria, Moldova, Macedonia de Nord și Ucraina. Prin intermediul aplicației Myiute și al operațiunilor sale locale, Iute oferă servicii financiare digitale, inclusiv plăți, servicii bancare, finanțare și intermediere în asigurări. Iute Group își finanțează operațiunile prin capital propriu, depozite și obligațiuni garantate listate pe piața reglementată a Bursei de Valori din Frankfurt și pe Lista Principală Nasdaq Baltic.

12 Aug. 2026, 13:09
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Aug. 2026, 13:09 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova a început sezonul agricol 2026/2027 cu un record la exporturile de grâu. În luna iulie, companiile autohtone au livrat peste hotare 150.813 tone, cu 74% mai mult decât în aceeași lună a anului trecut, arată o analiză realizată de economistul Iurie Rija.

Este cel mai mare volum exportat într-o lună iulie în perioada 2021–2026. Precedentul record fusese înregistrat în iulie 2024, când exporturile au ajuns la 142.645 de tone. Spre comparație, în anii agricoli mai slabi, precum 2022 și 2023, cantitățile livrate peste hotare abia au depășit 37–41 de mii de tone.

Potrivit economistului, creșterea puternică a exporturilor este determinată de recolta generoasă din acest sezon. Condițiile climatice mai favorabile decât în anii precedenți le-au permis agricultorilor să obțină cantități mai mari de grâu, iar exportatorii au avut marfă disponibilă încă din primele săptămâni după recoltare.

În pofida saltului exporturilor, prețul mediu a crescut doar marginal. În iulie 2026, grâul moldovenesc a fost vândut peste hotare cu o medie de 3,76 lei pentru un kilogram, față de 3,63 lei în iulie 2025. Avansul de aproximativ 4% este modest în raport cu scumpirea serviciilor logistice, constată Iurie Rija.

Cantitățile mari exportate au compensat însă prețul relativ stabil. Valoarea livrărilor a ajuns la circa 567 milioane de lei, cel mai ridicat rezultat lunar din întreaga perioadă analizată. În iulie 2025, valoarea exporturilor fusese de aproximativ 314,5 milioane de lei.

Piața exporturilor de grâu rămâne puternic concentrată. Primii trei comercianți au livrat împreună 97.746 de tone, echivalentul a 64,8% din volumul total.

Clasamentul este condus detașat de RUSAGRO-PRIM, cu 46.130 de tone, sau 30,6% din exporturile lunii. OROM-IMEXPO ocupă locul al doilea, cu 30.340 de tone și o cotă de 20,1%, iar AGRO-NOVA PRIM se află pe poziția a treia, cu 21.276 de tone, reprezentând 14,1% din total.

Urmează GBA TRADE, cu 15.889 de tone, TERRASEM-GRUP, cu 6.600 de tone, și M.L. EXIMTRANS, cu 4.937 de tone.

Țările europene au rămas principalii cumpărători. Italia a importat 59.752 de tone, adică 39,6% din total, la un preț mediu de 3,81 lei pentru un kilogram.

România a cumpărat 47.025 de tone, echivalentul a 31,2% din exporturile moldovenești, la un preț mediu de 3,59 lei/kg. Grecia s-a clasat pe locul al treilea, cu 15.761 de tone și o cotă de 10,4%.

Împreună, Italia, România și Grecia au absorbit peste 81% din grâul exportat de Republica Moldova în iulie.

Alte cantități au ajuns în Israel, Indonezia, Turcia, Bulgaria, Malaysia și Thailanda. Cel mai mare preț mediu, de 4,33 lei/kg, a fost achitat pentru livrările în Israel, iar cel mai mic, de 3,08 lei/kg, pentru cele destinate Thailandei.

Transportul naval a dominat livrările externe, fiind utilizat pentru 90.466 de tone, sau 60% din întreaga cantitate exportată.

Pe locul al doilea s-a situat transportul feroviar, cu 45.341 de tone și o pondere de 30%. Camioanele au transportat numai 15.006 tone, echivalentul a 10% din total.

Astfel, calea ferată a transportat de trei ori mai mult grâu decât transportul rutier. Potrivit analizei, orientarea către nave și trenuri este explicată prin costurile mai reduse pentru deplasarea unor cantități mari către porturi și punctele de frontieră.

În timp ce exporturile au atins niveluri-record, importurile de grâu au devenit practic inexistente. În primele șapte luni ale anului 2026, Republica Moldova a importat numai 52,12 tone, la un preț mediu de 3,73 lei/kg.