Just Travel – Un nou proiect pentru oamenii de afaceri din Moldova. Cum a fost expediția antreprenorilor în Spania

20 Iul. 2022, 17:17
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
20 Iul. 2022, 17:17 // Bani și Afaceri //  MD Bani

În Republica Moldova a apărut un nou proiect pentru oamenii de afaceri. Ei au posibilitatea să călătorească și să interacționeze cu alți antreprenori. Pe perioada călătoriei participanții sunt supuși la diverse activități în care trebuie să dea dovadă de abilități de lider și capacități organizatorice.

Echipa Just Travel a reușit să organizeze două expediții – Iordania și Insulele Mallorca și Menorca din Spania. De asemenea, cea de-a treia ediție este planificată pentru 19-24 august în Muntenegru.

În Insulele Mallorca și Menorca din Spania. Cei 10 aventurieri au avut parte de emoții frumoase, navigând ambele insule cu Iachtul, dar și alte 4 tipuri de transport, au avut parte de quest-uri în centrul vechi Palma de Mallorca, yoga pe malul plajei, hiking în zone protejate de UNESCO și 8 plaje descoperite. Partenerii expediției au fost Apriori Wine și Zbor.md

Calatoriile cu Just Travel înseamnă mai mult decât obiective turistice. Echipa care participă are parte de un program detaliat și bine pregătit, care oferă 5 tipuri de emoții pentru fiecare dintre cele 5 zile ale călătoriilor Just Travel. Antreprenorii sunt supuși unor încercări, participă la quest-uri, aleargă, râd, plâng și se regăsesc.

„Evoluția antreprenorului reprezintă și evoluția afacerii sale, iar comunicarea cu antreprenorii care merg cu tine într-o aventură încarcă bateriile la 200%. Oamenii din business mereu trebuie să atingă noi înălțimi, să experimenteze, ei fiind locomotiva în afacerile pe care le reprezintă” spune Mircea Țîra, reprezentantul Just Travel.

28 Sept. 2026, 16:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 16:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, intră în Guvern cu un portofoliu de investiții, două apartamente, un Mercedes și participații în mai multe companii din România. Cele mai importante active din declarația de avere depusă la numire sunt acțiunile deținute la Banca Transilvania, evaluate în document la peste 25,5 milioane de lei românești.

Declarația, completată la 25 septembrie și aferentă veniturilor și averii din 2025, arată că Năsui a încasat anul trecut o indemnizație de 234.832 de lei românești de la Camera Deputaților din România. Mult mai mari au fost însă veniturile sale din investiții: ministrul declară dividende de 1.187.266 de lei românești de la Banca Transilvania, de peste cinci ori mai mult decât indemnizația sa de parlamentar.

În plus, Năsui a obținut 6 206 euro din chiria unui apartament.

Cea mai valoroasă poziție din declarație este participația sa la Banca Transilvania. Documentul indică o valoare declarată de 25.521.447 de lei românești pentru acțiunile deținute. Năsui mai declară participații la societatea de servicii de investiții financiare Muntenia Global Invest, evaluate la 167 760 de lei românești, și la compania de administrare imobiliară Bio Carpatherra, în valoare de 800 de lei.

Ministrul mai deține trei plasamente în titluri emise de Ministerul Finanțelor din România. În declarație sunt înscrise poziții de 168, 200 și 350 de titluri, cu dobânzi indicate de 1,6%, 5% și, respectiv, 6,8%.

La capitolul imobile, Năsui declară două apartamente. Primul, cu o suprafață de 49 de metri pătrați, a fost dobândit în 2007 și apare în declarație cu o valoare de 400.000 de euro. Cel de-al doilea are 99 de metri pătrați, a fost dobândit în 2016 printr-un contract de schimb și este declarat la 177.650 de euro.

În proprietatea ministrului se mai află un teren de 10,6 metri pătrați, destinat construcțiilor și amenajărilor, dobândit în 2016 și declarat cu valoarea de un leu românesc.

Năsui conduce un Mercedes GLC fabricat în 2016, cumpărat în același an. În declarație, automobilul figurează cu o valoare de achiziție de 40 000 de euro și o valoare de piață de circa 20.000 de euro, diferența fiind explicată prin amortizarea în timp.

În contul curent de la Banca Transilvania, ministrul indică aproximativ 24.830 de lei românești. Totodată, în declarație nu sunt înscrise datorii care să depășească pragul legal de raportare.

La capitolul interese personale, Năsui declară calitatea de membru al Asociației CFA România și al Societății pentru Libertate Individuală. De asemenea, acesta figurează ca membru al Biroului Național al Uniunii Salvați România și vicepreședinte al filialei municipale București.

Veniturile din dividende sunt indicate la 1,18 milioane RON  și sunt de aproximativ cinci ori mai mari decât indemnizația sa de parlamentar, iar valoarea declarată a participației la Banca Transilvania depășește 25,5 milioane RON.