Low-cost fără escală în Republica Moldova

16 Dec. 2021, 00:56
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Dec. 2021, 00:56 // Actual //  bani.md

Taxele aeroportuare mari împiedică operatorii low-cost din UE să vină în Republica Moldova. Or, în țările vecine operatorii low-cost operează curse spre diferite destinații la prețuri care variază între 15 – 30 de euro.

Am avut discuții cu Ryanair și ei ne-au spus că taxele aeroportuare sunt foarte mari – 24 de euro. Atâta timp cât nu ne dați un preț de 5-7 euro per pasager nu avem cum să zburăm. Chiar și cel mai scump aeroport din Londra oferă taxe de 5 și 15 euro per pasager”, a declarat ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

Potrivit ministrului, chiar și la unicul operator, prezent în Republica Moldova, Wizzair prețurile la bilete sunt mai mari decât dacă taxa aeroportuară ar fi fost mai mică

Specialiștii susțin că politica de preţuri a unei companii low-cost diferă de cea a unei companii de linie. Costurile per fotoliu pentru un kilometru sunt calculate în funcţie de capacitatea avionului, nivelul de ocupare a locurilor din fiecare cursă, dar şi de taxele aeroportuare. Astfel, pentru a fi cât mai eficiente, aceste curse sunt efectuate pe distanţe cuprinse între două şi trei ore de zbor, cu aeronave a căror capacitate minimă e de 150 de locuri.

Cât costă o călătorie din Chişinău şi una din România

Paris. Cu rezervare de la Chişinău, un bilet de avion te costă 119 euro. Dacă decolezi din Bucureşti spre oraşul îndrăgostiţilor, zbori cu doar 20 de euro. Pentru un bilet de autocar Chişinău-Bucureşti mai scoţi din buzunar circa 260 de lei.

Madrid. Cu decolare din Chişinău, plăteşti 197 de euro. De la Târgu Mureş, doar 15 euro. Pentru a ajunge de la Chişinău la Târgu Mureş mai plăteşti circa 270 de lei, biletul de autocar.

Milano. Un zbor cu decolare din Chişinău costă 118 euro. În schimb, pentru un bilet de avion Timişoara-Milano poţi să plăteşti chiar şi 13 euro. Adaugă 40 de euro un zbor cu Carpatair de la Chişinău până în Timişoara.

Londra. De la Chişinău plăteşti 129 de euro pentru biletul de avion. De la Cluj-Napoca, plăteşti 24 de euro. Un bilet de autocar de la Chişinău la Cluj te costă 320 de lei.

18 Sept. 2026, 15:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
18 Sept. 2026, 15:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Peste 23 de tone de banane alterate și 820 de kilograme de ceai verde cu pesticide peste limitele admise au fost oprite de la comercializare în Republica Moldova. Produsele au fost depistate de inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în timpul controalelor efectuate la import.

Cele 23 180 de kilograme de banane proaspete prezentau semne de alterare, în timp ce în cazul celor 820 de kilograme de ceai verde au fost constatate depășiri ale limitelor maxime admise pentru pesticidele clorpirifos și lambda-cihalotrin.

Loturile neconforme au fost reținute oficial pentru a preveni ajungerea lor pe piață. Ulterior, produsele au fost nimicite sub supravegherea inspectorilor ANSA.

Autoritatea precizează că verificările la import au rolul de a preveni introducerea în țară a produselor alimentare care ar putea pune în pericol sănătatea consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!