Mafia patronilor de firme de taxi, zguduită din temelii! Schemele prin care țepuiesc statul cu miliarde de lei

12 Iul. 2023, 17:28
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Iul. 2023, 17:28 // Actual //  bani.md

Deținătorii de platforme și aplicații de comenzi de taxi vor fi obligați să le înregistreze juridic pe teritoriul Republicii Moldova. O inițiativă legislativă în acest sens a fost prezentată de deputații Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Marina Morozova și Alexandr Trubca, într-un briefing de presă.

Trubca spune că anual statul pierde circa 1,3 miliarde de lei, în condițiile în care operatorii de taxi au înregistrate 50 de mașini în parc, dar de facto operează cu 100 de automobile.

Potrivit Marinei Morozova, după înregistrare, aceste platforme vor fi responsabile din punct de vedere fiscal pe teritoriul Republicii Moldova.

Operatorii transportului în regim de taxi vor admite spre conectare la aceste platforme doar mașinile înregistrate în Registrul operatorilor de transport rutier. Pentru o monitorizare corectă, deținătorii platformelor vor prezenta trimestrial la ANTA lista autovehiculelor și șoferilor care au operat cel puțin o dată pe parcursul lunii. Astfel, organele de control vor putea monitoriza atât activitatea platformelor, cât și a șoferilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Actualmente sunt mașini care prestează servicii de taxi, dar nu sunt înregistrate în Registrul Agenției Naționale de Transport Auto. Urmare a acestor modificări, trebuie să crească nivelul de siguranță și confort al pasagerilor, susține deputata.

Proiectul prevede și modificări privind regimul fiscal. Potrivit lui Alexandr Trubca, este vorba de extinderea instrumentelor de fiscalizare și introducerea instrumentelor moderne dezvoltate de FISC. Astăzi cel mult 20% din toate cursele de taxi sunt fiscalizate în Republica Moldova. Scopul este de a ajunge la fiscalizarea până la 70% din curse. Potrivit lui Alexandr Trubca, fiscalizarea înseamnă și creșterea nivelului de siguranță a călătorilor, iar un bon fiscal înseamnă și o garantare a calității serviciilor și o posibilitate a călătorului să meargă într-o eventuală situație de nemulțumire la Agenția pentru protecția Consumatorului.

De asemenea, se propune excluderea obligativității deținerii fizice de către toți șoferii a certificatului de competențe profesionale. Acum, acest certificat urmează să fie doar valabil, iar verificarea lui să se facă în format digital. Se propune și extinderea termenului de valabilitate a acestui certificat, de la 3 la 5 ani.

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 18:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Ian. 2026, 18:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Costul investiției în linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău va fi inclus în tariful la energia electrică, însă acest lucru nu trebuie interpretat ca o majorare imediată a facturilor, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, vorbim despre o ajustare de aproximativ 5%, care reflectă exclusiv costul investiției în infrastructura energetică strategică. „Nu vorbim de majorări acum. Vorbim că costul liniei, costul de investiții, va fi reflectat în tarif. Vorbim de o ajustare de aproximativ 5%”, a explicat Junghietu.

El a subliniat că această ajustare înseamnă doar câțiva bănuți în plus față de tariful actual și că evoluția prețurilor pe piețele regionale poate compensa acest efect. „Dacă prețurile regionale, prețul mediu de achiziție, vor scădea, tarifele vor fi ajustate la o anumită perioadă”, a precizat ministrul.

Dorin Junghietu a reamintit că tarifele la energie nu sunt fixe și pot varia în funcție de costurile reale de achiziție. „Știm foarte bine că astă vară, în luna august, tarifele au fost ajustate în scădere. Ne aducem aminte. În vară, tarifele au fost reduse cu 40 și cu 50 de bani”, a spus ministrul.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane și leagă Stația Electrică Vulcănești 400 kV de Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport a liniei va ajunge până la 630 MVA, echivalentul a peste 50% din consumul de energie al țării în perioadele de vârf. Costul proiectului se ridică la circa 61 de milioane de euro.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!