Mai multe vinării din Moldova oferă sprijin persoanelor refugiate din Ucraina

28 Feb. 2022, 11:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Feb. 2022, 11:25 // Actual //  bani.md

Mai multe vinării din Republica Moldova au anunțat că oferă sprijin persoanelor refugiate din Ucraina.

Este vorba de vinăriile Purcari, MIMI, Et Cetera, Complexul Coşteşti și vinăria Asconi.

„Noi, cei de la Purcari Wines, încercăm să facem partea noastră de a-i sprijini pe cei care fug de acest război nedrept. Până acum am asigurat adăpost la Château Purcari familiilor de refugiați, am asigurat plata integrală pentru cazare la hotelurile din regiune, am asigurat hrana, apa, articolele de igienă (Mulțumim Casa Curata/Чистый Дом!), cartele SIM (Mulțumim @Orange.Moldova!) celor sosiți în Moldova din zona de război. Nu ne vom opri aici. Suntem în discuții active cu partenerii noștri, atât din Moldova, cât si din România, pentru a coordona eforturile de ajutor” a scris pe Facebook Eugen Comendant, directorul operațional al companiei .

Cei de la MIMI spun că angajații Castel Mimi sunt de mai bine de o zi la punctul de trecere Palanca distribuind alimente și apă!

Reprezentanții Complexului Costești spun afirmă că au cazat multe familii de refugiați și capacitatea a fost epuizată.

Cei de la vinăria Et Cetera spun că le asigură mâncare refugiaților și le caută cazare.

Realitatea Live

06 Mart. 2026, 17:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Mart. 2026, 17:04 // Actual //  Grîu Tatiana

Controlorii de trafic aerian din Roma au anunțat că vor intra în grevă sâmbătă, 7 martie, timp de opt ore, o acțiune de protest care ar putea provoca perturbări majore în traficul aerian. Potrivit estimărilor din industria aviației, până la 1 500 de zboruri ar putea fi întârziate sau chiar anulate, notează wall-street.ro.

Protestul va avea loc între orele 10:00 și 18:00 și îi vizează pe controlorii de trafic aerian care activează la Centrul de Control al Zonei Roma, operat de compania ENAV. Acțiunea este organizată de trei sindicate din sector – FILT-CGIL, FAST-Confsal și ASTRA – și ar putea afecta mai multe aeroporturi din Italia.

Specialiștii din domeniul aviației avertizează că impactul ar putea fi semnificativ, mai ales că perioada coincide și cu desfășurarea Jocurilor Paralimpice de Iarnă Milano–Cortina 2026, când numărul călătorilor internaționali este mai mare.

Compania AirAdvisor atrage atenția că această grevă este clasificată drept „circumstanță extraordinară”, ceea ce înseamnă că pasagerii nu vor putea solicita compensații financiare standard prevăzute de regulamentul european EU261 pentru zborurile anulate sau întârziate.

Totuși, rămâne valabilă așa-numita „datorie de îngrijire” (Duty of Care). Astfel, companiile aeriene sunt obligate să ofere pasagerilor asistență în cazul unor întârzieri mari sau anulări, inclusiv mese, băuturi, posibilitatea de a comunica și, dacă este necesar, cazare.

În ceea ce privește Aeroportul Internațional Chișinău, potrivit panoului de sosiri și decolări, pentru data de 7 martie nu sunt planificate zboruri directe spre sau dinspre Roma.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!