La fel ca Republica Moldova astăzi, și România ar fi putut fi acea poveste de succes de care Europa avea nevoie, mai întâi în 1990, odată cu prăbușirea unui totalitarism pe care Vestul l-a tolerat nepermis de mult, apoi în anii din urmă, după îndepărtarea regimului controlat de Liviu Dragnea.

Șansa pe care politicienii de la București au ratat-o pentru țară e acum în mâinile Maiei Sandu, pentru Republica Moldova.

Asta înțeleg românii care au stat în stradă luni de zile, pentru a opri o grupare cleptocratică să pună mâna pe toate instituțiile din țară și să legifereze în interes personal și de clan. Pentru că asta a făcut societatea, nu politicienii, nu instituțiile, nu președintele Klaus Iohannis, se într-un material de opinie de Magdei Grădinaru pentru spotmedia.ro.

Imediat după dispariția lui Liviu Dragnea, însă, Puterea s-a regrupat și societatea a înțeles că a fost doar unul dintre momentele de neisprăvire, un cuvânt care i-a obsedat pe cei care au scris, de-a lungul timpului, despre felul României de a trece prin istorie (Drăghicescu, Ralea, Cioran).

E principalul motiv pentru care românii văd în Maia Sandu politicianul pe care România nu l-a avut exact atunci când avea cea mai mare nevoie.

Nu un lider providențial, nu unul sprijinit de sistem – „ca să poată face treabă”, președintele are nevoie de un guvern al lui, nu-i așa? – nu unul dintre noi, cei mulți, nu un prinț descălecat la București, ci doar un lider politic consecvent, ale cărui acțiuni și cuvinte să fie pe măsura educației pe care o are și a contractului de reprezentare politică, deopotrivă.

Odată cu pantofii sport ai Maiei Sandu, românii au revăzut paltonul aruncat al lui Klaus Iohannis.

În fotografiile de la Bruxelles, cu președinta de la Chișinău îmbrăcată la fel de natural,  a apărut umbra unui președinte în costum alb de golf, când medicii erau abandonați în spitale, să facă față unei pandemii pe care autoritățile au gestionat-o minimal și sacrificând exact ce nu se sacrifică: educația și categoriile sociale vulnerabile.

În discursul clar pe care președinta Republicii Moldova l-a ținut în Parlamentul European, românii au auzit cum sună absența președintelui României, chiar și atunci când comunicatele oficiale înșiră discurs după discurs.

Politica este despre reprezentare, simboluri și ritualuri care reamintesc valoarea contractului încheiat între cetățeni și politicienii de la putere.

Poate tușele sunt groase, dar când se întâmplă asta, ele scot la iveală ruptura cronică dintre națiune și cei care o reprezintă politic, în virtutea unui contract de reprezentare, încheiat prin votul pe care oamenii îl dau.

Votul înseamnă că renunț la o parte din puterea mea de cetățean și îl împuternicesc pe cel votat să ia decizii pentru binele public, pentru ca eu să-mi pot vedea de treabă în profesia pe care o am, cât mai bine și în același folos al binelui general, din care derivă și binele meu.

Asta e definiția pe care Noica o dădea patriotismului. Nimic pompos, nu o ie purtată într-o zi națională, nu un mic mâncat popular, nu o fotografie la schi.

Felul în care Maia Sandu a umplut funcția prezidențială, în pofida unui context geopolitic și intern cu o dificultate pe care nu am experimentat-o niciodată, ca țară, se vede idealizat de la București, prin contrast.

Nu e vorba așadar despre o statuie ridicată peste noapte, așa cum critică cei iritați de admirația pe care românii o afișează față de președinta de la Chișinău, ci despre șansa pe care politicienii români au ratat-o pentru România, privilegiind mediocritatea și impostura.

După Revoluția din 1989, România a fost țara privită cu admirație dinspre Vest. Aici se murise pentru libertate și democrație. Am avut însă prea puțin timp pentru a ne ridica o societate solidă și instituții care să reziste uzurpărilor, iar acolo unde părea că vom reuși, au fost trimiși minerii cu bâtele lor.

După înfrângerea regimului Dragnea, România a devenit iarăși o poveste care ar fi putut reuși. Liderii europeni au stat alături de societatea românească nu doar din admirație, ci și pentru că fotografia ieșea bine, aici se ieșise în stradă pentru democrație și stat de drept.

Dar societatea nu a avut nici acum timp să se consolideze și avem astăzi un guvern struțo-cămilesc, liberalo-pesedist, submediocru, dar instalat în cel mai oportun moment pentru el: cel al unei apatii sociale generalizate.

Dar măcar România nu e în cazul Ungariei, nu pune probleme Bruxelles-ului, s-ar fi putut și mai rău, nu-i așa? Și iată-ne blocați iar în răul-cel-mai-mic, într-o eternă consolare națională.

De fapt, tot rea este și situația în care România nu contează prea mult politic, chiar dacă geopolitic e întărită de partenerii din NATO și UE.

Faptul că Maia Sandu face acum figură bună nu înseamnă că Republica Moldova a ajuns la liman. Integrarea în Uniunea Europeană are de parcurs un drum complicat și, în pofida entuziasmului de primă poză, nici Ucraina, nici Republica Moldova nu vor beneficia de etape arse.

Dar Maia Sandu a avut consecvența și puterea de a-și forma o echipă de guvernare cu care a știut să nu rateze oportunitatea și să ia parte la istorie.

Toate astea apar în fotografiile cu pantofi sport albi, în fundal.