Marele selloff al acţiunilor chinezeşti: Alibaba, gigantul din e-commerce se prăbuşeşte pe bursă

20 Aug. 2021, 14:21
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
20 Aug. 2021, 14:21 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Declinul acţiunilor tech din China a continuat să se accentueze joi, 19 august după ce industria a fost lovită cu o nouă serie de propuneri, transmite Bloomberg.

Potrivit informațiilor, indicele bursier Hang Seng Tech a închis pe minus cu 2,9%, după ce scăzuse anterior la cel mai slab nivel de când fusese creat (iulie 2020), Alibaba Group Holding suferind un declin de 5,5%.

Astfel, gigantul creat de omul de afaceri Jack Ma a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, cea mai mică valoare înregistrată pe bursa din Hong Kong, iar grupul de streaming video Kuaishou Technology a scăzut cu 7,1% şi a marcat un nou minim istoric, încheind pe minus a cincea şedinţă de tranzacţionare consecutivă.

Tencent Holdings, care reprezintă unul dintre indicii de referinţă ai sectorului tech, a scăzut cu 3,4%, în timp ce gigantul de food delivery Meituan a înregistrat un declin de 7,2%. Miercuri, compania de ride-hailing Didi Global a suferit o scădere de 6,5% în Statele Unite.

Rezultatele vin după ce China a declarat că studiază o serie de propuneri pentru a proteja drepturile şoferilor care lucrează în cadrul firmelor online şi pentru a înăspri controalele aplicate asupra industriei de live streaming.

De altfel, sentimentul general al pieţei a început să se înrăutăţească după ce Tencent a avertizat că industria ar trebui să se pregătească pentru un nou val de reglementări, incluzând aici mai multe măsuri ce ar urma să schimbe modul în care companiile folosesc datele pentru publicitate.

Recentele represalii lansate de Beijing asupra sectorului tech au şters circa 1.000 de miliarde de dolari din valoarea acţiunilor chinezeşti listate la nivel global în ultima lună, măsurile extinzându-se rapid de la e-commerce şi meditaţii private la conţinut online şi securitatea datelor.

Selloff-ul a determinat mai mulţi manageri de fonduri globale, incluzând-o aici şi pe Cathie Wood, să renunţe în ultimele luni la deţinerile în acţiuni chinezeşti. Mai mult, unii investitori iau în considerare să nu mai investească în niciun fel de activ din China.

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!