Marja maximă, aplicată pentru credite în cadrul Programului de stat „Prima casă”, rămâne de 3%

28 Dec. 2022, 15:03
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Dec. 2022, 15:03 // Actual //  MD Bani

Mărimea marjei maxime, pe care creditorii o vor putea aplica pe parcursul anului 2023 pentru creditele garantate de către stat în cadrul Programului„ Prima Casă” va constitui 3%. Aceasta se va aplica pentru contractele de credit încheiate, începând cu data de 01 ianuarie 2023. Un proiect de Hotărâre de Guvern în acest sens a fost aprobat, astăzi, de Executiv.

Marja de 3% anual va permite băncilor finanțatoare participante în cadrul Programului de stat „Prima casă” să-și acopere costurile suportate pentru creditul ipotecar, precum și să acorde creditul Prima Casă pentru perioada de până la 25 ani, termen stabilit în conformitate cu cadrul normativ în vigoare.

În anul 2022, marja maximă aplicată de către bănci a fost similară.

Programul de stat „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018. În prezent, creditele ipotecare sunt acordate prin intermediul a șase bănci comerciale, fiind procurate 8097 de locuințe.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.