MIDR lansează campania națională de combatere a transportului ilicit de pasageri și marfă

05 Mai 2022, 10:06
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Mai 2022, 10:06 // Actual //  MD Bani

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale anunță despre lansarea Campania Națională de combatere a transportului ilicit de pasageri și marfă. Campania are drept scop creșterea siguranței pasagerilor și calitatea transportului de mărfuri.

„Prin această campanie, ne propunem să creștem siguranța pasagerilor și calitatea transportului de pasageri și de mărfuri, precum și să susținem operatorii de transport care își desfășoară onest activitatea.” se arată într-un comunicat de presă al instituției.

În cadrul campaniei care va dura două luni, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, împreună cu Agenția Națională Transport Auto (ANTA), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), Serviciul Vamal (SV), Inspectoratul General al Poliției (IGP) și Serviciul Fiscal de Stat (SFS), va desfășura mai multe acțiuni de informare, dar și de verificare a transportatorilor care încalcă legislația și efectuează transportul ilegal de pasageri și mărfuri în traficul național și internațional.

În acest context, operatorii de transport rutier și persoanele fizice sunt îndemnate să respecte prevederile în vigoare și să renunțe la ideea de a practica transportul ilicit de mărfuri și pasageri.

În anul 2021, peste 5156 conducători auto și operatori rutieri au transportat ilicit persoane și mărfuri.

Campania se înscrie în cadrul Programului Transport Modern, care a fost lansat în luna februarie a anului curent de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și care prevede standarde mai înalte pentru serviciile de transport rutier de pasageri prin implementarea unui șir de acțiuni precum: înnoirea parcurilor auto, digitalizarea și fiscalizarea domeniului transportului, modificarea Codului transportului rutier, modificarea metodologiei de calcul a tarifelor pentru pasageri și serviciile de autogară, dezvoltarea unui program național pentru optimizarea rutelor.

16 Oct. 2026, 11:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
16 Oct. 2026, 11:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Investitorii care vor să construiască centrale mari de energie regenerabilă în Republica Moldova ar putea aștepta până la 24 de luni pentru obținerea tuturor autorizațiilor necesare. Deși autoritățile promit simplificarea procedurilor prin intermediul portalului guvernamental EVO, producătorii de energie avertizează că digitalizarea birocrației nu înseamnă neapărat și reducerea acesteia.

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac, a explicat că noul mecanism de autorizare va permite investitorilor să depună documentele și să urmărească online fiecare etapă a examinării dosarelor, de la certificatul de urbanism până la avizul de mediu și autorizația de construire.

„Centralizăm toate aceste acte permisive pe un singur portal, un singur proces, un singur portal, EVO, în care poți vedea, ca investitor sau viitor dezvoltator, la ce etapă se află autorizația de construire, avizul de mediu, certificatul de urbanism. Deci toate actele. Trasabilitate, simplificăm procedurile, indicăm un termen mult mai scurt”, a declarat Carolina Novac.

Cu toate acestea, termenul maxim prevăzut pentru autorizarea centralelor mari rămâne de doi ani. Practic, un investitor va putea vedea online unde se află dosarul său, însă acest lucru nu garantează că instituțiile vor examina documentele într-un interval semnificativ mai scurt.

Veceaslav Moldovan, producător de energie regenerabilă, consideră că autoritățile ar trebui să intervină asupra procedurilor propriu-zise, nu doar asupra modalității prin care acestea sunt administrate.

„Acest exemplu ne permite doar digitalizarea procesului, dar nu schimbă procesul în sine. Deci procedura de 24 de luni, de deadline pentru a primi toate autorizațiile, este destul de mare”, a declarat producătorul.

Discuțiile au loc în contextul unui proiect de lege privind eficientizarea autorizării producerii energiei din surse regenerabile, aprobat de Guvern la 9 septembrie 2026 și votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie.

Documentul stabilește, pentru prima dată, termene maxime pentru întregul proces de autorizare. Pentru centralele mari, perioada poate ajunge la 24 de luni, în timp ce instalațiile cu o capacitate sub 150 kW vor avea un termen de 12 luni. Pentru instalațiile de autoconsum, inclusiv cele amplasate pe clădiri, termenul va fi de trei luni, iar pentru panourile fotovoltaice de până la 100 kW instalate de prosumatori, de o lună.

Proiectul mai prevede crearea unor zone speciale de accelerare a investițiilor în energie regenerabilă, unde centralele vor putea fi autorizate în maximum 12 luni. Acestea vor fi desemnate de Guvern în funcție de potențialul energetic și de condițiile de amplasare.

Ministerul Energiei prezintă reforma drept o măsură menită să reducă obstacolele administrative și să stimuleze investițiile. Reprezentanții sectorului atrag însă atenția că eficiența noului sistem va depinde de simplificarea efectivă a procedurilor și de rapiditatea cu care instituțiile vor elibera documentele, nu doar de posibilitatea de a urmări dosarele pe internet.

Miza este cu atât mai mare cu cât dezvoltarea capacităților de producere a energiei regenerabile este esențială pentru reducerea dependenței de importurile de electricitate. Un proiect care rămâne blocat luni întregi în etapa autorizării înseamnă investiții amânate și capacități de producție care nu ajung la timp în sistemul energetic.

Conform declarației de avere, Carolina Novac a obținut în 2025 venituri totale de aproximativ 3,07 milioane de lei. Dintre acestea, peste 2,25 milioane de lei provin din activitatea în Consiliul de Observatori al Moldovagaz, iar peste 546 de mii de lei reprezintă salariul încasat din funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!