Miliardarul Ion Țiriac mai vinde o afacere la început de 2022. Cine este interesat de businessul de milioane

26 Ian. 2022, 12:58
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
26 Ian. 2022, 12:58 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Miliardarul român Ion Țiriac, cunoscut pentru afacerile sale din domeniile bancar, auto, sportiv, mai vinde o companie la început de an 2022.

Potrivit informațiilor, miliardarul vinde Țiriac Operating Lease (Premium Leasing SRL) către Autonom, un mare grup de firme din zona mobilității, fondat și deținut de frații Marius și Dan Ștefan. Suma tranzacției nu a fost dezvăluită, dar este cunoscut că business-ul de leasing operațional al lui Țiriac are venituri anuale de peste 80 de milioane de lei românești ( aproximativ 3,9 milioane de euro) și active în valoare de peste 200 milioane de lei (9,8 milioane de euro), scrie start-up.ro.

Astfel, două dintre cele mai importante companii cu capital integral românesc din piața serviciilor de leasing operațional, „cu viziuni compatibile în ceea ce privește centrarea pe clienți, avansează spre o nouă etapă în construcția unui business mai puternic în sectorul mobilității” – spun părțile, într-un comunicat.

Tranzacția va fi finalizată în prima parte a acestui an, după primirea aprobării Consiliului Concurenței.

Prin acest pas, Autonom își întărește poziția pe piața de leasing operațional din România și depășește semnificativ pragul de 10.000 de mașini.

Aceasta este cea de-a doua tranzacție majoră anunțată la început de an 2022 de Grupul Țriaiac. Pe 14 ianuarie, Banca Transilvania a anunțat că a semnat un acord de achiziționare a companiei Țiriac Leasing de la Grupul Țriaiac. Finalizarea tranzacției este prevăzută în prima parte a lui 2022 și este supusă analizei și aprobării autorității competente.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.