Milionara Purcari a răvășit capitala României

17 Feb. 2026, 16:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 16:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Aliona Bostan, soția milionarului care a ridicat afacerea cu vinuri Purcari din Republica Moldova, a ”răvășit” zilele acestea capitala României cu apariția sa. Stilată și mereu atentă la imaginea sa, milionara nu impresionează doar prin ținutele pe care le poartă, ci și prin prisma bijuteriilor pe patru roți pe care le conduce. Rolls-Royce este marca ei preferată, iar în garaj deține multe modele precum Rolls-Royce Cullinan, Rolls-Royce Dawn sau Spectre. La volanul ultimului model a surprins-o și CANCAN.RO. 

Aliona Bostan nu poate trece neobservată. Soția mega-afaceristului Victor Bostan nu impresionează doar prin eleganță și stil, ci și cu „bijuteriile” pe care le conduce. Rolls Royce este, clar, marca ei preferată, cu care își croiește de fiecare dată drum prin oraș. Și de data aceasta am surprins-o la volanul unui astfel de bolid, iar apariția sa a fost răvășitoare.

Zilele acestea, CANCAN.RO a surprins-o pe soția milionarului Victor Bostan în zona Floreasca. Se afla la volanul Rolls-Royce-ului Spectre pe care îl deține,  pe care a plătit nu mai puțin de 770.000 de dolari. Doamna Purcari a fost a doua posesoare din România a acestui tip de mașină, Sebastian Bălășescu, fondatorul Urgent Curier, fiind primul posesor al unui astfel de bolid.

Remarcăm că e atentă la trafic, fiind un șofer exemplar. Acordă prioritate, circulă cu viteza regulamentară, lucru care nu poate decât să bucure privirile trecătorilor care admiră cu jind mașina „doamnei Purcari”.

Ajunsă la destinație, doamna Purcari are grijă de bolidul său, astfel că alege să parcheze la subsolul clădirii. Ulterior, se îndreaptă către salonul de înfrumusețare. Cu toate că avea o coafură și un machiaj impecabil, soția lui Victor Bostan nu sare peste nicio ședință de răsfăț și demonstrează că frumusețea și îngrijirea sunt un stil de viață pentru ea.

Aliona Bostan a dat exemplu de rafinament și bun gust și prin prisma vestimentației sale. A fost îmbrăcată într-o ținută all-black, formată dintr-o geacă ce pare Elisabetta Franchi, o pereche de pantaloni de piele negri, cizme și accesorizată cu o geantă Hermes Birkin de piele. La un moment dat, caută în geantă perechea de mănuși de piele pe care o pune imediat pentru a se proteja de frig.

Remarcăm că, deși este îmbrăcată în branduri din cap până în picioare (cum ne-a obișnuit de altfel) nimic nu este țipător sau opulent. Ținuta este de bun gust și totodată comodă, ca pentru o femeie de afaceri cu multe treburi prin oraș.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

10 Sept. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 15:41 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” a lansat o licitație pentru proiectarea și executarea lucrărilor de reabilitare și electrificare a liniei feroviare Iași–Ungheni. Valoarea estimată a contractului este de peste 5,6 milioane de euro, fără TVA, iar lucrările ar urma să fie finalizate în 24 de luni: șase luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție.

Proiectul prevede lucrări semnificative pe partea moldovenească a traseului. Printre acestea se numără reabilitarea și modernizarea podului feroviar Eiffel peste râul Prut, inclusiv repararea structurilor metalice, înlocuirea elementelor deteriorate și a traverselor de pod.

Totodată, podul va fi pregătit pentru electrificare, iar de-a lungul liniei feroviare vor fi instalate elementele necesare pentru alimentarea trenurilor cu energie electrică. Sistemul de electrificare va funcționa la 25 kV și 50 Hz.

Lucrările includ și reconstrucția liniilor de cale ferată din stația Ungheni, precum și modernizarea sistemelor de semnalizare, centralizare, blocare și telecomunicații feroviare.

Contractul va fi realizat în regim „Design & Build”, ceea ce înseamnă că firma care va câștiga licitația va asigura atât proiectarea, cât și furnizarea echipamentelor și materialelor, lucrările de construcție, testarea și punerea în funcțiune a infrastructurii.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Connecting Europe Facility (CEF) și face parte din rețeaua europeană de transport TEN-T. Scopul este de a îmbunătăți legătura feroviară dintre Republica Moldova și România, de a crește capacitatea de transport peste frontieră și de a aduce infrastructura feroviară din Moldova la standarde europene.

Ofertele vor fi evaluate după criteriul celui mai bun raport calitate–preț. Prețul va conta în proporție de 60%, în timp ce experiența companiei și calificarea specialiștilor vor avea câte 20%.