Ministrul român al apărării ne liniștește: Nu cred că există niciun fel de posibilitate de război în Republica Moldova

27 Apr. 2022, 12:04
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Apr. 2022, 12:04 // Actual //  bani.md

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, miercuri, că în opinia sa nu există posibilitatea declanşării unui război în Republica Moldova.

„Ne îngrijorează ceea ce se întâmplă în jurul ţării noastre, atunci când este vorba de conflicte, în acest moment vedem o încercare de a crea un conflict în această zonă, care, după analizele noastre, nu are şanse să se dezvolte. Sigur că Republica Moldova gestionează această situaţie, sunt într-o situaţie de a verifica, de alarmă, de supraveghere a acestei situaţii, dar nu vedem ca fiind o problemă aceasta”, a spus Dîncu, la Cercul Militar Naţional, citat de digi24.

Întrebat de ziarişti despre cum este afectată România de declaraţiile potrivit cărora ţara noastră ar dori să anexeze Republica Moldova, Dîncu a arătat că nu suntem afectaţi şi că nu există o posibilitate de război în Republica Moldova.

„Ne afectează numai în măsura în care devenim cutie de rezonanţă pentru propaganda Moscovei. Atunci ne afectează. Ei în fiecare zi caută în războiul acesta complex, hibrid, să afecteze, să atingă opinia publică din zonă care sprijină Ucraina. Nu ne afectează şi nu cred că există niciun fel de posibilitate de război în Republica Moldova. Vă amintesc că Republica Moldova este neutră din punct de vedere militar, politic”, a mai afirmat Dîncu.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 22:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Feb. 2026, 22:22 // Actual //  Ursu Victor

Agenția de Investiții a găzduit o delegație extinsă de potențiali investitori din Republica Elenă, interesați să exploreze oportunitățile de afaceri din Republica Moldova. Din delegație fac parte reprezentanți ai trei companii majore, cu expertiză în infrastructură, energie termică și electrică, sisteme hidraulice și inginerie metalurgică.

Potrivit instituției, discuțiile au vizat sectoare considerate prioritare pentru dezvoltarea economică, în contextul interesului tot mai accentuat al mediului de afaceri elen față de piața moldovenească.

Printre participanți s-a numărat cea mai mare companie de construcții din Grecia, cu un portofoliu extins de proiecte de infrastructură în Europa de Sud-Est. De asemenea, la întrevedere au fost prezenți un furnizor important de soluții de pompare și sisteme hidraulice, activ în 42 de țări, precum și o companie globală de inginerie metalurgică, axată pe inovare și sustenabilitate în infrastructura energetică.

În cadrul reuniunii, echipa Agenției de Investiții a prezentat avantajele competitive ale climatului investițional din Republica Moldova și instrumentele de suport disponibile pentru investitori. Pentru o abordare tehnică aplicată, instituția a facilitat ședințe de lucru între delegația elenă și reprezentanții Ministerului Energiei, Ministerului Mediului și Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Autoritățile subliniază că această coordonare interinstituțională urmărește să ofere investitorilor claritate privind cadrul de reglementare și proiectele prioritare ale statului.

Agenția de Investiții consideră că interesul tot mai pronunțat al companiilor elene confirmă atractivitatea Republicii Moldova ca destinație investițională și își reafirmă rolul de partener strategic pentru investitorii care vizează modernizarea economiei naționale.