Moldova, implicată în tranzitul munițiilor interzise. Î.S. „CARTUȘ” a pus pe roate afacerea „florile morții”

23 Sept. 2021, 09:48
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
23 Sept. 2021, 09:48 // Bani și Afaceri //  bani.md

Deși sunt interzise prin lege, de a fi comercializate, importate și reexportate de persoane fizice, agenți economici pe teritoriul Republicii Moldova, cartușele expansive, totuși, au servit interes pentru a pune la cale o schemă de import a acestora de către o întreprindere de stat din țara noastră, scrie realitatea.md.

Este vorba de magazinul de arme Î.S. „CARTUȘ”, amplasat pe strada Mitropolit Gurie Grosu, municipiul Chișinău, care este în subordinea Agenției Proprietăți Publice și administrată de Vasile Gondiu.

Din 2019 și până în 2021, compania a reușit să-și majoreze venitul din vânzări cu 3,56%, iar profitul net cu 11,08%, acesta alcătuind 2,5 milioane de lei în anul 2020. Informația a fost publicată chiar de reprezentanții Agenției, într-un comunicat de presă emis în data de 21 iulie curent, intitulat: „S.A. „Cartuș”: administrare eficientă și rezultate corespunzătoare”.

SCHEMA PUSĂ LA CALE DE Î.S. „CARTUȘ”

Potrivit surselor Realitatea.md, întreprinderea importa din SUA și UE cartușe expansive, iar ulterior loturile erau reexportate în Belarus și Federația Rusă.

Din 2019 și până în 2021 au fost introduse în țară, iar mai apoi reexportate aproximativ 4 loturi impunătoare de cartușe, iar pentru fiecare lot, Î.S. „CARTUȘ” ar fi încasat circa 1 milion de euro.

Afacerea profitabilă a întreprinderii este însă interzisă de legea de la noi, asta chiar dacă Agenția Proprietății Publice este deținătoare a 100% de acțiuni a Î.S. „CARTUȘ”.

Potrivit legislației cu privire la regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă (vezi AICI), astfel de cartușe pot fi importate, exportate şi comercializate doar de organele cu competenţe în domeniul apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice.

Articolul 5. Interdicţii şi restricţii în regimul armelor şi al muniţiilor
(1) Se interzice procurarea, deţinerea, portul, folosirea, importul, exportul şi comercializarea de către persoane fizice și juridice, cu excepţia organelor cu competenţe în domeniul apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice, a următoarelor arme şi muniţii, sisteme şi dispozitive pentru acestea:
a)armelor şi muniţiilor care fac parte din categoria A conform anexei nr. 1;
b)armelor confecționate prin modificarea armelor militare automate;
c)sistemelor de iluminare şi a sistemelor de ochire ce funcţionează pe principiul laser sau combinate cu acesta, destinate montării pe armă; etc.

În rezultat, s-au obținut date referitor la:

introducerea de către S.A. „CARTUȘ”, specializată în comercializarea armelor și munițiilor de diverse modele, în perioada anilor 2019-2021 pe teritoriul R. Moldova loturi impunătoare de muniții interzise în circulația civilă și anume cartușe expansive pentru arme ghintuite. Astfel, potrivit informației inițiale factorii de decizie ai S.A. „CARTUȘ”, în complicitate cu alte persoane neidentificate la moment au importat și ulterior exportat cartușe expansive, care potrivit Legii nr.130/2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinația civilă, sunt interzise în circulația civilă”

IGP CUNOAȘTE DESPRE ILEGALITĂȚILE Î.S. „CARTUȘ”

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al IGP, Diana Fetko, ne-a spus că, în prezent, cazul este investigat de oamenii legii.

Colegii noștri dispun de așa gen de informații, de ceva timp. Pe acest caz deja este desfășurată o investigație internă cu verificarea minuțioasă a întregului proces de import/export al munițiilor de orice tip. În cadrul primelor investigații au fost constatate unele abateri în cadrul implementării unor proceduri. După finisarea investigațiilor vom putea veni cu mai multe detalii”, ne-a explicat Fetko.

Am încercat să luăm legătura cu reprezentanții magazinului Cartuș, însă la numărul indicat pe platforma Infobase.md nu ne-a răspuns nimeni la apeluri.

Mai mult, site-ul cartus.md este indisponibil.

CUM FUNCȚIONEAZĂ CARTUȘELE EXPANSIVE

Cartușele expansive au o serie de caracteristici care determină utilizarea lor până acum. Astfel de gloanțe pot fi utilizate în cazul în care muniția cu o putere de penetrare mai mare poate provoca daune colaterale grave (de exemplu, în avioane).

De fapt, gloanțele expansive au două obiective interdependente: creșterea diametrului glonțului la intrarea în țintă, ceea ce asigură daune maxime ale țesuturilor în corpul uman, șoc dureros sever și pierderi mari de sânge și, fără a depăși ținta afectată, cheltui energia cinetică din interior, spre deosebire de glonțul care a trecut și și-a continuat mișcarea dincolo de ținta lovită.

În termenii de specialitate, glonțele expansive au căpătat calificativul de „florile morții” din cauza că, în momentul atingerii țintei crește dramatic în diametru, multiplicând efectul izbitoare de mai multe ori. Când lovesc o persoană, se deschid ca o floare. De aici provine numele lor amenințător – „florile morții” a dispărut.

 

 

Realitatea Live

21 Mai 2025, 17:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Mai 2025, 17:25 // Actual //  Ursu Victor

Serviciul Vamal al Republicii Moldova a reacționat oficial la reținerea șefului Biroului Vamal Centru, Iurie Gore, implicat într-un dosar de corupere pasivă investigat de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Bălți. Într-un comunicat emis astăzi, instituția a anunțat că acordă tot suportul necesar anchetei, în limitele competențelor legale.

„Combaterea corupției și promovarea unei culturi instituționale bazate pe integritate, legalitate și responsabilitate sunt obiective esențiale pentru Serviciul Vamal”, se arată în declarația instituției. Aceasta reiterează angajamentul față de principiul toleranței zero față de orice formă de corupție și subliniază că faptele imputate angajatului nu reflectă valorile și standardele instituției.

Serviciul Vamal a mai informat că a demarat măsurile administrative necesare și că va continua să coopereze deschis cu organele de anchetă pentru clarificarea completă a circumstanțelor.

În același timp, autoritatea reamintește că „orice persoană vizată beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legislației în vigoare, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive”.

Amintim că, potrivit anchetei CNA, șeful Biroului Vamal Centru și un broker vamal ar fi primit în mai multe tranșe suma de peste 40.000 de dolari pentru a favoriza trecerea mărfurilor peste frontieră, inclusiv pentru segmentul transnistrean, și pentru a omite sancționarea unor nereguli repetate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO