Moldovenii au dat de gustul vieții în credit. Zilnic s-au împrumutat cu 33,3 mil. de lei în 2021

24 Ian. 2022, 10:45
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
24 Ian. 2022, 10:45 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

În 2021, în Republica Moldova a fost înregistrată o creștere fără precedent a creditelor acordate populației și businessului. Creșterea din 2021 a fost de  13 miliarde de lei. Cea mai mare creștere au avut-o împrumuturile bancare, cu 10,7 miliarde de lei. Cele nebancare au crescut cu 2,2 miliarde de lei – cele nebancare, potrivit declarației din emisiunea „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, a economistului Veaceslav Ioniță.

Volumul total al creditelor acordate economiei Republicii Moldova a ajuns la aproape 70 de miliarde de lei: 56,4 miliarde de lei este volumul creditelor bancare și de 12,8 miliarde de lei –nebancare. Recordul precedent la creditarea economiei de către sectorul financiar a fost atins în 2014, când creditele au ajuns la 51,6 miliarde de lei. „Gradul de împovărare al moldovenilor a crescut lunar, în 2021, cu peste un miliard de lei. Această creștere a poverii datoriilor este cea mai mare din istoria Republicii Moldova. Dublu față de anii precedenți. A fost ceva similar în anul 2013, dar incomparabil cu anul 2021”, a spus expertul.

În ceea ce priveșre volumul creditelor oferite, raportat de Produsul Intern Brut (PIB), economistul a declarat că recordul a fost în 2014. Volumul creditelor reprezenta 39% din PIB. În prezent, chiar dacă sunt aproape 70 de miliarde de lei, raportat la PIB – reprezintă 29%. „Economia Republicii Moldova ar fi bine să aibă un grad  de creditare în jur de 60%. E de două ori mai puțin decât ceea ce am avea nevoie. Jaful bancar din 2014 a dus la prăbușirea a tot ce înseamnă creditarea economiei naționale și ne va lua încă cel puțin cinci ani ca să ajungem la nivelul din 2014”, a declarat economistul.

În prezent, afirmă analistul economic, continuă să fie înregistrat un surplus de lichidități în sistemul bancar, fenomen care se atestă al 8-lea an consecutiv. Volumul depozitelor bancare în 2021 a ajuns la 90 de miliarde de lei, cu peste 10 miliarde de lei mai mult comparativ cu 2020 și cu 34 de miliarde de lei mai mult decât volumul celor acordate. Totuși, remarcă analistul economic, după opt ani de creștere continuă a surplusului de lichidități, în 2021 acesta a înregistrat pentru prima dată o reducere nesemnificativă, dar promițătoare.

Veaceslav Ioniță a menționat că în 2021, cele mai multe credite bancare, în sumă de 3,5 miliarde de lei, au fost acordate pentru procurarea și construcția de imobile; 3 miliarde de lei au fost luate pentru consum; iar 1,39 miliarde de lei pentru comerț. Totodată, 0,54 miliarde de lei au fost accesate de către mediul de afaceri nebancar; 0,40 miliarde de lei – de către sectorul de construcții, iar 1,83 de miliarde de lei de către alte domenii. „Practic credite pentru dezvoltare de afaceri nu avem. A crescut puternic creditarea în 2021, dar a crescut din contul creditării populației și al consumului, mai puțin a celor investiționale”, a menționat Veaceslav Ioniță.

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.