Moldovenii deschid magazine, nu fabrici! Comerțul domină IMM-urile

27 Iul. 2026, 10:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Iul. 2026, 10:19 // Actual //  Ursu Victor

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) își consolidează poziția de principal motor al economiei Republicii Moldova. În 2025, acestea au realizat 73,4% din veniturile din vânzări la nivel național, au asigurat 71,6% din locurile de muncă din sectorul întreprinderilor și au obținut un profit înainte de impozitare de 53,2 miliarde de lei, cu peste 26% mai mare decât în anul precedent, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS).

Potrivit statisticii oficiale, în Republica Moldova activau 74,4 mii de IMM-uri, reprezentând 99,7% din totalul întreprinderilor. Doar 0,3% dintre companii sunt întreprinderi mari.

În 2025, IMM-urile au generat 563,3 miliarde de lei venituri din vânzări, cu 17,5% mai mult decât în 2024. Ponderea acestora în cifra totală de afaceri a economiei a urcat de la 71,7% la 73,4%, semn că firmele mici și mijlocii câștigă teren inclusiv în raport cu marile companii.

Numărul mediu anual de salariați din sector a crescut la 393 de mii de persoane, cu peste 8.000 de angajați mai mult decât în 2024. Astfel, aproape șapte din zece salariați din economia reală lucrează într-o întreprindere mică sau mijlocie.

Venitul mediu din vânzări per angajat a ajuns la 1,43 milioane de lei, în creștere cu 15,1% într-un singur an. Totodată, venitul mediu al unei IMM a urcat la 7,6 milioane de lei, cu 8,6% peste nivelul din 2024.

Profitul înainte de impozitare al IMM-urilor a crescut de la 42 miliarde la 53,2 miliarde de lei, ceea ce reprezintă un avans de aproape 11,2 miliarde de lei într-un singur an.

Cea mai mare creștere a fost înregistrată în agricultură, unde profitul s-a triplat, de la 1,4 miliarde la 4,4 miliarde de lei. Creșteri au fost consemnate și în domeniul tranzacțiilor imobiliare, unde profitul a urcat la 5,4 miliarde de lei, precum și în construcții, unde acesta a ajuns la 4,8 miliarde de lei.

Comerțul rămâne principalul domeniu de activitate al IMM-urilor. Aproape 31% dintre întreprinderile mici și mijlocii activează în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, sector care generează aproape 253 de miliarde de lei, echivalentul a 45% din veniturile totale ale IMM-urilor.

Un alt indicator este creșterea numărului de companii din domeniul energiei. Numărul IMM-urilor care activează în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze și apă caldă a crescut cu 26,1% într-un singur an, cel mai ridicat ritm dintre toate ramurile economiei.

10 Sept. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Sept. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) a sancționat compania de creditare nebancară O.C.N. „Flex Financial” S.R.L. cu o amendă de 1 442 912 lei, după ce în cadrul controalelor au fost depistate mai multe încălcări ale legislației.

Decizia a fost adoptată de Comitetul executiv al BNM la 26 august, iar amenda reprezintă 4,47% din veniturile operaționale ale companiei înregistrate în anul 2025.

Potrivit BNM, încălcările constatate vizează cerințele privind creditarea responsabilă, raportarea informațiilor către birourile istoriilor de credit, respectarea actelor normative interne, asigurarea transparenței activității, cerințele de raportare și regulile privind clasificarea creditelor.

Înființată în Moldova în octombrie 2022, Flex Financial a intrat efectiv pe piață în aprilie 2023, când și-a deschis primele puncte de lucru la Chișinău și Bălți. Compania este parte a unui grup financiar internațional axat pe creditele de consum, cu operațiuni în șase state europene: România, Bulgaria, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Spania și Moldova. Pe piața românească, grupul este cunoscut prin brandul FlexCredit, aceeași marcă fiind utilizată și în Moldova.