Moldovenii vor avea carduri europene de sănătate și acces la medicina transfrontalieră. Care e diferența?

26 Aug. 2024, 13:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
26 Aug. 2024, 13:43 // Actual //  bani.md

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) elaborează cadrul normativ care să prevadă acordarea asistenței medicale în baza unui card european de sănătate. Ion Dodon, directorul general al CNAM, a declarat în cadrul emisiunii „Consens Național” de la Rlive că autoritățile și-au propus să finalizeze procesul de racordare a legislației până în decembrie 2025.

„Cardul european de sănătate presupune că un cetățean al Republicii Moldova poate solicita pentru o perioadă scurtă de timp un card care să îi asigure asistență medicală urgentă pe teritoriul unui alt stal al Uniunii Europene. CNAM va chita plata pentru aceste servicii medicale de urgență efectuate în străinătate. La fel, un cetățean al unui stat membru al UE va putea să primească, în caz de urgență, asistență medicală pe teritoriul țării noastre dacă dispune de un astfel de card”, a mai spus Ion Dodon.

Potrivit directorului general CNAM, cardul european de sănătate poate asigura accesul la serviciile medicale pe o perioadă de câteva luni în caz de urgență. Situațiile programate vor face parte din medicina transfrontalieră care prevede internarea la alegerea cetățeanului, dar conform prevederilor legale.

„Cetățeanul își poate alege singuri o instituție medicală pe care o consideră mai sigură și mai bună pentru el pe teritoriul altui stat al Uniunii Europene. El va solicita o aprobare din partea CNAM. După tratament, pacientul va prezenta o notă de plată și CNAM îi va restitui banii pentru tratamentul efectuat dacă acesta ar fi avut loc într-o instituție medicală din țară. Dacă serviciul va fi mai scump, atunci diferența o va achita cetățeanul din resursele proprii”, a menționat Ion Dodon.

El a adăugat că Guvernul urmează să adopte acte normative care vor stabili tipurile de servicii medicale acordate în străinătate și condițiile de acces la ele. Totodată, CNAM va institui un punct focal care va gestiona cererile de programare pentru asistență medicală pe teritoriul altui stat și de achitare pentru serviciile medicale primite peste hotare.

15 Apr. 2026, 17:58
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
15 Apr. 2026, 17:58 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Datele unui raport de analiză privind încălcările rutiere indică faptul că marca Mercedes ocupă primul loc în clasamentul abaterilor, cu aproximativ 148 de cazuri înregistrate, potrivit observ.md

Aceasta este urmată de BMW cu 79 de încălcări, Toyota cu 64, Ford cu 56 și Volkswagen cu 52, în timp ce alte mărci precum Renault, Skoda sau Dacia completează topul.

În total, au fost raportate circa 1.000 de încălcări, cele mai multe fiind legate de parcări ilegale, care însumează 607 cazuri, adică peste jumătate din total. Alte abateri frecvente sunt nerespectarea indicatoarelor sau marcajelor rutiere, cu 109 cazuri, precum și blocarea accesului, cu 57 de situații. Restul încălcărilor, inclusiv depășirea vitezei sau accesul interzis, au o pondere mai redusă.

Raportul mai arată că media zilnică a abaterilor este de aproximativ 26 de cazuri, cu fluctuații de la o zi la alta. În aceeași perioadă, autoritățile au emis 645 de notificări și au aplicat 330 de sancțiuni.

Datele evidențiază persistența problemei parcărilor ilegale, care continuă să genereze cele mai multe încălcări și să afecteze fluidizarea traficului.