„Mussolini în fustă” ar putea deveni prima femeie premier din istoria Italiei. Cine este Giorgia Meloni, vedetă disco

27 Iul. 2022, 14:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iul. 2022, 14:10 // Actual //  bani.md

Pentru prima dată în istoria Italiei de la 1924 încoace, când Partidul Național Fascist condus de Benito Mussolini a venit la putere, un partid naționalist cu elemente neofasciste se află pe primul loc în preferințele alegătorilor.

Partidul de extremă dreaptă Fratelli d’Italia (Frații Italiei) condus de Giorgia Meloni, are 23,7% în sondaje, fiind pe primul loc, și ar putea da prima femeie premier din istoria Italiei.

Este urmat de Partito Democratico (Partidul Democrat) condus de Enrico Letta (fost premier), partidul de centru-stanga are 22,7%. Lega, un partid populist eurosceptic de extrema dreapta, condus de Matteo Salvini, a început să stea prost în sondaje, având 15,4%, urmat de partidul de centru Mișcarea Cinci Stele, condus de Giuseppe Conte, tot un partid populist eurosceptic, care are 11,9%.

Lega avea 30%, fiind pe primul loc in preferintele votantilor, dar popularitatea i-a scazut enorm, cel mai probabil pentru ca Matteo Salvini, supranumit Il Capitano, sustinator al lui Vladimir Putin, si care era candva cotat ca cel mai extremist si mai puternic politician al Italiei, n-a dat randament in functia de vicepremier pe care o ocupa din iunie 2018.

În urmă cu trei ani, cuvintele Giorgiei Meloni, vedeta în devenire a dreptei naționaliste a Italiei, au ajuns să fie puse pe ritmuri muzicale și auzite pe ringurile de dans ale țării. Un discurs în care s-a descris ca fiind „o femeie, o mamă, o italiană și o creștină” a fost preluat de câțiva DJ nemulțumiți de părerile ei despre căsătoria gay; i-au eșantionat cuvintele, le-au amestecat și le-au pus pe ritm de dans.

Însă efectul a fost invers: cântecul a urcat în topuri și, în loc să o discrediteze pe Meloni, i-a adăugat popularitate, scrie The Times. „Cântecul a fost prea bun și prea dansabil”, și-a amintit ea mai târziu. „Ceea ce trebuia să fie o armă împotriva ideilor mele a devenit, în mod paradoxal, o modalitate puternică de a le amplifica și de a le răspândi,” a glumit ea.

Giorgia Meloni, „o Mussolini în variantă feminină”?

Giorgia Meloni, născută în 1977, de profesie jurnalist, s-a alăturat „Frontului Tineretului” al partidului neofascist MSI pe când era o elevă de 15 ani, pentru a trimite un semnal împotriva terorii de extremă-stânga din acei ani din Italia.

Ulterior, a condus uniunea studențească a partidului de extremă dreapta „Alianța Națională” și a fost aleasă în Camera Deputaților a Parlamentului italian în 2006. În 2008, a devenit cel mai tânăr ministru al Italiei. La 31 de ani, a preluat portofoliul Tineretului în guvernul lui Silvio Berlusconi. În urmă cu zece ani, Giorgia Meloni a fondat organizația „Frații Italiei”, pe care o prezidează din 2014. În 2020, ea a preluat și președinția familiei de partide europene „ECR”, din care face parte, între altele, partidul de guvernământ polonez PiS.

02 Apr. 2026, 16:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Apr. 2026, 16:48 // Actual //  Grîu Tatiana

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a adresat o solicitare oficială premierului Alexandru Munteanu, avertizând asupra efectelor tot mai apăsătoare ale scumpirii carburanților asupra cetățenilor și mediului economic.

Potrivit CNSM, în ultimele săptămâni se înregistrează „o scumpire accelerată și continuă a prețurilor la produsele petroliere”, fenomen care „generează presiuni enorme atât asupra populației de rând, cât și asupra agenților economici”.

Sindicatele atrag atenția că domenii esențiale, precum agricultura și industria prelucrătoare, inclusiv sectorul alimentar, sunt direct afectate.

„Aceste ramuri depind de consumul de motorină și alți combustibili utilizați pentru lucrările agricole, transport și distribuția produselor alimentare”, se arată în comunicat, subliniindu-se că majorarea costurilor la combustibili va duce inevitabil la creșterea costurilor de producție.

Mai mult, CNSM avertizează asupra unui posibil efect în lanț: ”Majorarea semnificativă a prețurilor la produsele petroliere utilizate în procesul de producție riscă să declanșeze un efect de scumpire în lanț a prețurilor la produse și servicii, precum și riscul de incapacitate de plată pentru agenții economici din agricultură și alte ramuri, care nu vor putea menține competitivitatea pe piața autohtonă”.

În acest context, organizația consideră că sunt necesare măsuri urgente pentru a limita impactul asupra populației.

„Este oportună întreprinderea unor măsuri urgente pentru prevenirea creșterii galopante a inflației și a erodării puterii de cumpărare a cetățenilor”, menționează CNSM.

Sindicatele subliniază că aceste scumpiri vin într-un moment sensibil, chiar dacă au fost operate majorări ale veniturilor. „În condițiile majorării salariului minim cu 14,5% și a pensiilor cu 6,84% în anul curent, creșterea prețurilor va avea un impact negativ semnificativ asupra populației”, se mai arată în comunicat.

CNSM solicită Guvernului să adopte rapid măsuri concrete, inclusiv facilități pentru agenții economici și mecanisme de sprijin pentru cetățeni, menite să limiteze efectele scumpirilor la carburanți asupra prețurilor.

Totodată, Confederația își exprimă disponibilitatea pentru cooperare: „CNSM își exprimă deschiderea pentru un dialog social eficient în vederea depășirii acestei situații critice pentru economie și populație”.

Amintim că de la începutul conflictului militar în Orientul Mijlociu benzina s-a scumpit cu 6,02 lei/litru, iar motorina cu 12,28 lei/litru. Vineri, 3 aprilie, un litru de motorină va costa 33 lei/litru, iar benzina – 29,77 lei.