10 milioane în cont și peste 1 milion la stat: anul de aur al lui Emilian Crețu

31 Mart. 2026, 09:33
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
31 Mart. 2026, 09:33 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Actorul și creatorul de conținut Emilian Crețu a dezvăluit, într-un interviu pentru „The List”, că anul 2025 a fost cel mai profitabil din cariera sa, cu venituri oficiale de aproape 10 milioane de lei și impozite achitate la stat de circa 1,1 milioane de lei.

Potrivit acestuia, creșterea veniturilor a fost de aproximativ 30% față de 2024, când înregistrase circa 7 milioane de lei. Crețu a subliniat că toate colaborările sale sunt realizate în baza contractelor oficiale, iar taxele sunt achitate integral, în special prin mecanisme de drepturi de autor și royalty, unde cota de impozitare este de 12%.

„Statul s-a îmbogățit cu un milion o sută de mii de lei. Acestea sunt impozitele pe care le-am achitat. Am închis anul 2025 cu aproape 10 milioane venit oficial pe cont”, a declarat actorul, precizând că suma plătită statului ar însemna echivalentul a circa 4.500 de euro lunar.

Crețu afirmă că veniturile sale provin în principal din contracte pe termen lung cu companii mari, care includ promovare pe rețelele sociale, publicitate outdoor și spoturi video, acestea fiind mult mai profitabile decât activitatea din teatru sau televiziune.

Actorul a mai menționat că, odată cu creșterea veniturilor și a vizibilității, a renunțat la colaborări informale și a trecut exclusiv la contracte oficiale, inclusiv pe fondul presiunilor publice legate de fiscalizarea veniturilor influencerilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Aug. 2026, 16:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
17 Aug. 2026, 16:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Datoria de stat internă a Republicii Moldova a crescut în primele șapte luni ale anului 2026. Astfel, la sfârșitul lunii iulie, aceasta a ajuns la aproape 57,77 miliarde de lei, cu 5,78 miliarde de lei mai mult decât la începutul anului, arată datele Ministerului Finanțelor.

Potrivit calculelor în baza datelor oficiale, majorarea reprezintă circa 11,1% în numai șapte luni. La 1 ianuarie 2026, datoria internă constituia 52 miliarde de lei, iar la 31 iulie ajunsese la 57,7 miliarde de lei.

Cea mai mare parte a creșterii vine din finanțarea statului prin intermediul valorilor mobiliare de stat (VMS) plasate pe piața primară. Soldul acestora a urcat de la aproximativ 39,30 miliarde de lei la 44,69 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 5,4 miliarde de lei de la începutul anului.

Astfel, VMS emise pe piața primară reprezintă deja aproximativ 77% din întreaga datorie de stat internă.

O creștere se observă și în cazul titlurilor de stat vândute direct populației. La începutul anului, soldul VMS plasate către persoanele fizice era de 650,36 milioane de lei, iar până la sfârșitul lunii iulie a ajuns la 1,03 miliarde de lei.

În numai șapte luni, suma a crescut cu 380,2 milioane de lei, echivalentul unui avans de aproximativ 58,5%. Cu toate acestea, titlurile cumpărate direct de populație reprezintă încă mai puțin de 2% din datoria internă totală.

O altă componentă o constituie VMS emise pentru anumite scopuri stabilite de lege, al căror sold se menține la 11,06 miliarde de lei, fără modificări față de începutul anului. Titlurile convertite însumează alte 983,73 milioane de lei.

Datele Ministerului Finanțelor mai scot în evidență și costul ridicat al împrumuturilor statului pe piața internă. În perioada ianuarie–iulie 2026, rata medie ponderată a dobânzii pentru VMS comercializate pe piața internă a fost de 9,51%, cu 0,43 puncte procentuale peste nivelul mediu din 2025.

În funcție de maturitate, dobânzile au variat. Pentru VMS cu scadența la 182 de zile rata a fost de 9,68%, iar pentru cele la 364 de zile – 9,65%. Titlurile pe doi ani au avut o dobândă medie de 7,20%, cele pe cinci ani – 7,40%, iar obligațiunile pe zece ani – 8%.

Ministerul Finanțelor explică majorarea datoriei interne prin finanțarea netă pozitivă de 5,395 miliarde de lei pe piața primară a VMS, la care se adaugă cele 380,2 milioane de lei rezultate din plasarea directă a titlurilor de stat către persoanele fizice.

În total, statul a adăugat astfel aproximativ 825 de milioane de lei pe lună la datoria internă în primele șapte luni ale anului. Dacă la începutul lui 2026 datoria internă era sub pragul de 52 de miliarde de lei, la sfârșitul lunii iulie aceasta se apropia deja de 58 de miliarde de lei.