Mutare pe piața cerealelor! Importurile din Ucraina şi Moldova vor fi permise doar fermierilor şi procesatorilor români

04 Oct. 2023, 10:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Oct. 2023, 10:59 // Actual //  bani.md

Ministrul Agriculturii din România, Florin Barbu, a declarat miercuri că importurile de cereale din Ucraina și Republica Moldova vor fi permise exclusiv fermierilor și procesatorilor români, iar aceste importuri vor fi posibile doar pe baza unei licențe. Măsura are ca scop protejarea producției românești și a eforturilor fermierilor din țară, conform unei postări pe pagina sa de Facebook.

Barbu a anunțat că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat în transparență decizională un proiect de Ordonanță de Urgență care stabilește cadrul legal privind importurile de produse agricole din Ucraina sau din Republica Moldova. Mai exact, proiectul introduce un mecanism de autorizare pentru operatorii economici români, permitând importul a patru categorii de produse: grâu, porumb, semințe de floarea-soarelui și de rapiță.

Potrivit proiectului de act normativ, doar operatorii economici români care desfășoară activități în sectoarele economice precizate vor putea fi autorizați să importe aceste produse agricole din Ucraina sau Republica Moldova. Sectoarele economice incluse în această reglementare sunt fabricarea uleiurilor și grăsimilor, fabricarea produselor de morărit, fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă și creșterea animalelor.

Produsele agricole care pot face obiectul importului în conformitate cu proiectul de act normativ sunt grâu, porumb, semințe de rapiță sau de rapiță sălbatică și semințe de floarea-soarelui.

Procedura de autorizare implică prezentarea unei solicitări la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar operatorii economici trebuie să prezinte un document care să ateste necesitatea completării stocurilor, împreună cu alte acte solicitate de proiect.

Ministerul Agriculturii, prin intermediul unei Comisii de autorizare, va emite autorizația de import după validarea informațiilor prezentate de operatorii economici. Comisia este compusă din reprezentanți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Autorității Vamale Române, Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, precum și doi reprezentanți ai asociațiilor din sectorul producției și procesării și al creșterii animalelor.

Operatorii economici trebuie să prezinte un certificat de conformitate al produsului ce urmează a fi importat, eliberat de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Ministerul Agriculturii subliniază că aceste măsuri au ca scop garantarea calității produselor importate și protejarea intereselor fermierilor români. Proiectul se află în dezbatere publică, iar autoritățile subliniază că respectă normele de prezumție a nevinovăției în desfășurarea procedurilor legale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.