Natalia Gavrilița s-a întâlnit cu membrii Asociației Investitorilor Români. Despre ce au discutat

09 Sept. 2022, 09:23
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
09 Sept. 2022, 09:23 // Actual //  MD Bani

Prim-ministra Natalia Gavrilița i-a primit în vizită pe reprezentanții Asociației Investitorilor Români (AIR). În cadrul întâlnirii au discutat despre avansarea colaborării moldo-române prin asigurarea continuității proiectelor investiționale, aflate în derulare, și inițierea de noi proiecte reciproc avantajoase în domeniile strategice, cum ar fi cel economic, infrastructură, agricultură și IT.

„Ne bucurăm de o deschidere absolută din partea autorităților de la București și avem parte de o relație de colaborare și de prietenie foarte bună cu Guvernul României. Rezultatele sunt vizibile în toate domeniile de interacțiune”, a spus prim-ministra.

Părțile au discutat despre contextul regional și internațional actual, dar și despre cum evoluțiile pe scena mondială afectează mersul lucrurilor pe ambele maluri ale Prutului.

Prim-ministra le-a vorbit investitorilor despre viziunea Executivului pe termen scurt, mediu și lung pentru a face față tuturor crizelor, pentru a crea condiții favorabile mediului de afaceri și a spori capacitatea de atragere a investițiilor în Republica Moldova.

La rândul lor, investitorii și-au expus problemele pe care le confruntă în acest moment.

„Împreună cu colegii mei din Guvern, am decis să dedicăm luna septembrie business-ului, astfel încât să asigurăm păstrarea și creșterea numărului de locuri de muncă și să punem baze solide pentru recuperarea și creșterea economică.  Vreau să ne concentrăm pe elaborarea unor soluții ce ar veni în sprijinul celor care s-au ambiționat să facă afaceri în țara noastră, dar și să amintim despre acțiunile deja întreprinse de Executiv pentru depășirea dificultăților de ordin economic și social în această perioadă. Îmi doresc ca peste 3-4 ani să privim în urmă și să putem afirma că deciziile luate acum au fost benefice pentru economia noastră care e una bine ancorată în spațiul european”, a menționat șefa Executivului.

În prezent, în țara noastră sunt înregistrate 1562 de întreprinderi cu capital românesc. Astfel, România se clasează pe locul 2 printre principalii investitori ai Republicii Moldova, după valoarea capitalului investit, cifra investițiilor însumând circa 6 miliarde de lei.

„Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.”

21 Sept. 2026, 16:50
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
21 Sept. 2026, 16:50 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Bitcoin a depășit luni pragul de 85 000 de dolari, atingând cel mai ridicat nivel din ianuarie 2026, pe fondul unui nou val de cumpărări pe piața criptomonedelor. Cea mai mare criptomonedă a urcat până la aproximativ 85 200–85 229 de dolari, după care s-a retras ușor, fiind tranzacționată în jurul valorii de 84 400 de dolari.

Bitcoin a avansat cu peste 7% în ultimele cinci zile și cu aproape 35% în ultimele trei luni. Chiar și după această creștere, criptomoneda rămâne sub nivelul maxim istoric de peste 126 000 de dolari atins în octombrie 2025 și este încă pe minus față de începutul acestui an.

Una dintre explicațiile invocate pentru creșterea recentă este revenirea fluxurilor de capital către fondurile tranzacționate la bursă (ETF) bazate pe Bitcoin, dar și închiderea masivă a pozițiilor short, deschise de traderii care mizau pe scăderea prețului. Potrivit datelor prezentate de piață, peste 155 de milioane de dolari în poziții short au fost lichidate, dintre care mai mult de 85 de milioane de dolari în perechi cu Bitcoin. Pe Ethereum, lichidările pozițiilor short au depășit 48 de milioane de dolari.

Mecanismul poate amplifica rapid creșterea prețului. Atunci când Bitcoin depășește nivelurile la care au fost acumulate numeroase poziții short, traderii sunt obligați să cumpere criptomonede pentru a-și închide pozițiile, ceea ce adaugă presiune de cumpărare pe piață.

Raliul readuce în discuție posibilitatea încheierii așa-numitei „ierni cripto”, perioada de scădere care a urmat maximului din octombrie 2025. Matt Hougan, director de investiții al Bitwise, consideră că piața a intrat într-o nouă etapă și a declarat pentru CNBC că „s-a terminat” perioada de iarnă cripto. El estimează că actualul ciclu ar putea deveni unul dintre cele mai puternice și mai îndelungate din istoria pieței, însă această afirmație reprezintă perspectiva sa asupra evoluției viitoare și nu o certitudine.