Noile tarife la căldură au intrat în vigoare în data de 12 februarie, după ce în dimineața aceleiași zile ANRE a aprobat ieftiniri pentru consumatorii din Chișinău și o majorare pentru municipiul Bălți.
În capitală, pentru consumatorii deserviți de Termoelectrica, tariful la energia termică scade la 2.020 lei/Gcal, de la 2.510 lei/Gcal în prezent, ceea ce reprezintă o reducere de 19,5%.
Diminuarea este de aproximativ 500 lei/Gcal, iar nivelul aprobat de ANRE este mai mic decât cel solicitat de furnizor. Termoelectrica ceruse un tarif de 2.180 lei/Gcal, însă autoritatea de reglementare a decis o ajustare mai accentuată în jos.
În municipiul Bălți, unde serviciul este prestat de CET-Nord, tariful a fost stabilit la 2.201 lei/Gcal, în creștere cu 75 de lei față de nivelul actual. Și aici solicitarea companiei a fost mai mare — 2.359 lei/Gcal — însă ANRE a aprobat un tarif inferior celui cerut.