Noutăți despre cooperarea între Moldova și Banca Mondială! Un nou episod al podcastului „Dă sens banilor”

24 Aug. 2023, 11:18
 // Categoria: Economie // Autor:  MD Bani
24 Aug. 2023, 11:18 // Economie //  MD Bani

Cea de-a șasea ediție a podcastului „Dă sens banilor” aduce noutăți despre cooperarea între Republica Moldova și Banca Mondială (BM) și planurile de viitor în cadrul acestei colaborări. Emisiunea  a fost lansată în ajunul Zilei Independenței și marchează, totodată, intrarea în cel de-al patrulea deceniu de parteneriat între Banca Mondială și Republica Moldova.

Invitata jurnalistei Liliana Barbăroșie este Inguna Dobraja, Directoarea de țară a BM în Republica Moldova.

În cadrul interviului, oficiala Băncii Mondiale analizează subiecte cum ar fi: perioada dificilă de luptă cu consecințele economice ale invaziei Rusiei în Ucraina și ce ar putea urma în cadrul sprijinului oferit Republicii Moldova de Banca Mondială. De asemenea, șefa oficiului BM la Chișinău descrie prioritățile agendei de cooperare și explică cum sprijinul BM ajută Republica Moldova în reformele necesare pregătirii de aderarea la UE.

„Cred că Guvernul trebuie să mențină această flexibilitate din cauza acestor incertitudini pe care le-am menționat și pentru că nu știm cum va fi următorul sezon de încălzire, ce ne va aduce iarna. Prin urmare, cred că Guvernul trebuie să rămână flexibil să poată aloca mai multe resurse decât a planificat, dar în același timp, poate are sens să revadă cheltuielile, unele cheltuieli, de exemplu, să verifice dacă sistemul de achiziții este eficient, în special bunurile și serviciile, să atragă atenția la investiții – cât de repede sunt aceste investiții materializate, deoarece dacă aștepți prea mult ca investițiile să se materializeze, atunci acestea devin costisitoare, deoarece dacă planifici să construiești un drum într-un an, iar lucrările durează doi ani, atunci ai nevoie de mai multe resurse umane și financiare. Din această cauză, este mult mai costisitor. Dacă privim la aceste lucruri, aceasta este o opțiune clară. De asemenea, cred că o altă posibilitate este implementarea reformelor paralele. Am luat în considerație raționalizarea celor mai costisitoare reforme, cum ar fi reforma sectorului de servicii, învățământului, sănătății – celor care necesită foarte multe resurse bugetare. Însă avem și opțiunea de a analiza posibilitatea raționalizării rețelei de școli, a rețelei de spitale, de exemplu. Iarăși, aceste măsuri nu vor aduce economii imediate, dar cu cât așteptăm mai mult să facem aceste lucruri, cu atât mai costisitoare vor deveni”.

La rubrica ”Bani pe scurt”, directorea BM, Inguna Dobraja a explicat ce este Banca Mondială,  care sunt condițiile de oferire a împrumuturilor de către BM și ce oferă în special aceasta, granturi sau împrumuturi?

Interviul integral poate fi vizionat mai jos.

Realitatea Live

26 Ian. 2026, 16:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
26 Ian. 2026, 16:51 // Actual //  Grîu Tatiana

Opt oferte au fost depuse pentru construirea ultimului tronson al Autostrăzii „Unirii” Târgu Neamț – Iași – Ungheni, contract care prevede și realizarea a aproximativ 5 kilometri de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova. La procedură participă companii din România, Bulgaria, Grecia, Italia, Spania, Turcia și Ucraina.

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) din România gestionează licitația pentru tronsonul 4, cuprins între DN24, în zona Iași, și Podul peste Prut de la Ungheni, la frontiera cu Republica Moldova. Sectorul are o lungime de 15,5 kilometri, iar valoarea estimată a contractului este de 4,7 miliarde de lei. Finanțarea este asigurată din fonduri europene prin programul Security Action for Europe (SAFE). Durata totală de realizare este de 46 de luni, dintre care 10 luni sunt alocate proiectării și 36 de luni execuției lucrărilor.

Proiectul include lucrări de infrastructură complexe, printre care 14 poduri și pasaje, două tunele — cel mai lung având circa 1.760 de metri — și două noduri rutiere, unul de perspectivă cu drum de legătură spre viitorul Spital Regional de Urgență și Aeroportul Iași și nodul rutier Golăiești.

CNIR precizează că va acorda punctaj suplimentar constructorului care își asumă finalizarea în cel mult 18 luni a segmentului de 2,77 kilometri dintre nodul rutier Golăiești și Podul peste Prut de la Ungheni. Elementul de noutate al contractului este segmentul de autostradă care va fi construit dincolo de Prut, pe teritoriul Republicii Moldova, de partea română. „Practic, ducem Autostrada Unirii dincolo de Prut”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Proiectul este corelat și cu dezvoltarea unui hub logistic multimodal la stația Berești, în raionul Ungheni, pe un teren de 18 hectare. Acesta este gândit ca un punct strategic la frontiera estică a Uniunii Europene, cu acces la rețeaua TEN-T, la infrastructura feroviară cu ecartament european și larg și la coridoarele de transport Centru–Nord.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!