Peste 70 000 de vizitatori din țară și de peste hotare au participat la expoziția „Fabricat în Moldova”

16 Feb. 2023, 12:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
16 Feb. 2023, 12:42 // Bani și Afaceri //  MD Bani

În perioada 1-5 februarie Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat expoziția „Fabricat în Moldova”. Evenimentul a adunat peste 70 000 de vizitatori atât din țară cât și peste hotare. De asemenea, în cadrul expoziției 350 de antreprenori și-au promovat produsele și serviciile, a anunțat președintele CCI a RM, Sergiu Harea.

În acest an, expoziția a fost vizitată de peste 70 000 de persoane, care au fost încântate de calitatea produselor și de prețurile expozanților. Prezenți au fost și vizitatori din România, Ucraina, Polonia, Croația, Japonia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Spania, Italia, Belgia etc. Aceștia au fost impresionați de produsele expuse de meșterii populari și de standurile colective ale consiliilor raionale.

De asemene, la ediția curentă au fost prezentate 22 standuri colective.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Pe parcursul expoziției au fost inițiate peste 60 de rapoarte și contracte de colaborare, acorduri de intenție dintre agenții economici autohtoni și reprezentanții vizitatori de peste hotare. Majoritatea contractelor încheiate au fost în domeniul conservării fructelor și legumelor, ambalării, textilelor, patiserie și panificație, prestării de servicii, ș.a. În urma participării la expoziție, compania „Paninella SRL” a încheiat contracte de colaborare cu rețelele din Republica Moldova în vederea comercializării unor tiraje impunătoare de produse de patiserie. „Crama Mingir” a negociat un acord în vederea importului materiei prime, și anume a dopurilor din plută, cu o companie din România.

Și programul de afaceri a fost unul amplu, în cadrul acestuia au fost organizate 15 activităţi, la care au participat, în total, cca 1550 de persoane (fizic). Cele mai solicitate activităţi au fost: Forumul de afaceri moldo-roman (în cadrul căruia au fost semnate 5 contracte de cooperare cu CCI din România și cu APL din țară); Conferința sectoriala a vinului „Cooperarea UE și Parteneriatul estic în sectorul vitivinicol: atractivitatea sectorului și oportunitățile de piață”, organizat în parteneriatul Proiectului EU4Business etc.

De asemenea, au fost organizate mai multe activități dedicate vizitatorilor expozițiilor în domenii precum antreprenoriat social, învățământ dual, energia verde. Și grupul de presă Realitatea a organizat un atelier informativ pentru producătorii autohtoni: Cum promovăm produsele autohtone în media. Trucuri de PR.

Grupul de presă Realitatea a fost partner media al expoziției „Fabricat în Moldova”.

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.