Petrom ar putea cumpăra zăcământul de gaze operat de Black Sea Oil and Gas în Marea Neagră

08 Nov. 2022, 15:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Nov. 2022, 15:46 // Actual //  bani.md

OMV Petrom, al doilea producător de gaze al țării, ar fi interesată să cumpere concesiunea deținută de compania americană Black Sea Oil and Gas (BSOG) din Marea Neagră, care acum produce aproximativ un miliard de metri cubi de gaze pe an, potrivit unor surse din piață. Totul depinde de ce preț vor cere americanii.

“OMV Petrom va accesa camera de date deschisă de BSOG. Are sens pentru ei, pentru că, pe de o parte, exploatarea este lângă perimetrul Neptun Deep, și, pe de altă parte, compania are activitate de extracție a gazelor din Marea Neagră, prin Petromar, și se pot crea sinergii suplimentare. Este prematur să se anticipeze dacă vor depune o ofertă, depinde de suma cerută de BSOG pentru vânzare, dar este clar că sunt interesați”, ne-au declarat surse din piață.

Amintim că, potrivit unor surse citate de publicația Profit.ro, acționarii BSOG – fondul de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – au solicitat instituțiilor abilitate din România crearea unei camere de date a proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD), singura exploatare offshore de gaze nouă din Marea Neagră, în vederea asocierii cu o terță parte sau chiar a vânzării companiei.

„Carlyle și BERD evaluează semnalele privind interesul unor terțe părți (în proiectul Midia Gas Development – n.r.). Acest lucru ar putea avea ca rezultat o asociere a BSOG cu un alt jucător, vânzarea sau, eventual, păstrarea de către Carlyle a investiției în companie”, a răspuns compania la solicitarea Profit.ro.

BSOG este deținută de cel mai mare fond de private equity din lume, Carlyle, așa că intenția americanilor de a vinde nu este neapărat o surpriză, iar piața se aștepta oarecum la asta – Carlyle nu este companie petrolieră. Pe de altă parte, este un moment bun pentru vânzare, pentru că vorbim deja despre un zăcământ nou, care a intrat în producție în iunie, pe fondul prețurilor mari din piață și a cererii de gaze în creștere, în contextul reducerii livrărilor din Federația Rusă. În plus, s-a vorbit despre posibilitatea ca producția zilnică din blocul operat de BSOG să crească, de la 3 milioane de metri cubi de gaze pe zi, acum, la patru milioane, în viitorul apropiat, după depășirea barierelor legislative.

21 Oct. 2026, 14:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Oct. 2026, 14:50 // Actual //  Grîu Tatiana

Comisia Europeană a deschis miercuri, 21 octombrie, o investigație oficială împotriva Booking.com, pentru a stabili dacă platforma face suficient pentru a proteja turiștii de anunțurile false și de escrocheriile online. Sunt verificate și ofertele care apar mai sus în rezultatele căutării deoarece proprietarii plătesc pentru promovare, fără ca acest lucru să fie indicat clar utilizatorilor. 

Ancheta vizează posibile încălcări ale Regulamentului european privind serviciile digitale, cunoscut drept DSA. Bruxelles-ul examinează măsurile prin care platforma identifică și limitează riscurile asociate ofertelor frauduloase, inclusiv anunțurile pentru proprietăți inexistente, folosirea identității altor persoane și cazările care nu respectă regulile aplicabile.

O altă parte a investigației privește tentativele de phishing care exploatează datele rezervărilor și ale turiștilor, transmise furnizorilor de cazare. Comisia verifică dacă Booking.com gestionează corespunzător riscul ca aceste informații să fie folosite pentru înșelarea clienților.

Potrivit publicației The Wall Street Journal, verificările vor include și serviciul de mesagerie al platformei, alături de modul în care sunt partajate informațiile despre oaspeți și rezervări cu unitățile de cazare.

În privința publicității, autoritățile europene vor să stabilească dacă utilizatorii pot recunoaște ușor ofertele promovate contra cost. Suspiciunea este că unele anunțuri beneficiază de o poziție mai bună în căutări datorită plăților făcute de furnizori, dar nu sunt marcate suficient de clar drept reclame.

Procedura a fost deschisă după o examinare preliminară a rapoartelor de evaluare a riscurilor prezentate de Booking.com în perioada 2023–2026. Dacă sunt constatate încălcări ale DSA, sancțiunile pot ajunge până la 6% din cifra de afaceri anuală globală a companiei.

Booking.com a transmis, într-o reacție pentru Reuters, că lucrează constructiv cu instituția europeană. Compania susține că siguranța utilizatorilor și protejarea informațiilor personale sunt priorități și că va continua colaborarea cu autoritățile pentru combaterea criminalității informatice și a fraudelor online.