Clubul de fotbal Liverpool a fost scos la vânzare. Cât valorează

08 Nov. 2022, 15:47
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
08 Nov. 2022, 15:47 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Fenway Sports Group, holdingul american care deţine FC Liverpool a decis să scoată la vânzare celebrul club de fotbal din Marea Britanie, anunţă Bloomberg.

Fenway Sports a angajat băncile de investiţii americane Goldman Sachs şi Morgan Stanleey pentru a găsi un cumpărător. Informaţia va fi confirmată oficial, aceasta fiind una dintre cele mai mari tranzacţii din istoria sportului având în vedere celebritatea de care se bucură FC Liverpool, scrie ZF.

În primăvara acestui an, Chelsea Londra, un alt club de fotbal din Marea Britanie, dar mai puţin celebru la nivel mondial decât FC Liverpool a fost vândut cu 4,9 miliarde de dolari către miliardarul american Todd Boehly.

Bloomberg menţionează că investitorii din America dar şi din Orient şi-au arătat interesul de a achiziţiona FC Liverpool.

Conform unui analist citat de Bloomberg, Liverpool ar putea valora cinci miliarde de dolari. Fenway Sports, care deţine celebrul club de baseball Boston Red Sox a cumpărat Liverpool în 2010 cu 300 de milioane de lire sterline.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.