Piața vape-urilor scapă de sub control? Ce fac alte guverne

06 Iun. 2025, 10:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Iun. 2025, 10:52 // Actual //  bani.md

Acum trei ani, Moldova a interzis vânzarea online a țigaretelor electronice, încercând să preia controlul asupra unei piețe în plină expansiune. Autoritățile sperau că măsurile adoptate, inclusiv creșterea accizelor, reducerea nivelului maxime admise de nicotină și limitarea volumului cartușelor, vor ajuta la reducerea răspândirii vape-urilor, în special în rândul tinerilor. Astăzi însă, comerțul cu vape în mediul online crește rapid, reducând cota de piață a canalelor legale de vânzare. Potrivit estimărilor experților, aceste produse sunt comercializate prin cel puțin 30 de platforme online mari, iar autoritățile afirmă că, în Moldova, 12,7% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani folosesc țigări electronice, scrie infotag.md.

Vicepreședinta pentru politici de reglementare a Philip Morris International, Agnieszka Wyszyńska-Schulz, a subliniat pentru Logos Press că situația cu privire la țigaretele electronice reprezintă o provocare complexă pentru multe guverne.

„Piața globală este invadată de vape-uri de unică folosință din China, dintre care o parte nu îndeplinesc standardele de calitate și siguranță, iar altele sunt pur și simplu ilegale. Pentru a combate această problemă, este esențială aplicarea strictă a legislației existente. Nu există o soluție unică. Este nevoie de o abordare complexă, care să includă o politică fiscală adecvată, reglementări bine gândite pentru această categorie de produse și eforturi comune ale diferitor instituții publice, care să controleze atât punctele de vânzare fizice, cât și platformele online.”

Agnieszka Wyszyńska-Schulz a menționat și importanța utilizării inteligenței artificiale în monitorizarea vânzărilor. De exemplu, în Marea Britanie, Agenția Națională pentru Publicitate folosește inteligența artificială pentru a monitoriza canalele online și a verifica reclamele la produse care nu respectă legislația. Așadar, soluții există, iar autoritățile de reglementare trebuie să coordoneze aceste eforturi pentru a combate comerțul ilegal. Totodată, este important să fie alocate și resurse financiare. În Marea Britanie, autoritățile au creat un fond special destinat forțelor de ordine pentru a controla punctele de vânzare.

O altă preocupare majoră ține de lipsa alternativelor pentru consumatori în cadrul politicilor anti-fumat promovate de autoritățile din Republica Moldova. În acest context, Ministerul Sănătății a propus un set de măsuri orientate spre limitarea accesului la produsele din tutun și cele care conțin nicotină, cu accent pe interzicerea pliculețelor cu nicotină. Autorii proiectului de lege invocă practica Uniunii Europene, unde circulația acestor produse este parțial restricționată.

Agnieszka Wyszyńska-Schulz subliniază însă că, în Europa, nu există o interdicție comună privind pliculețele cu nicotină.

„Directiva Europeană lasă această decizie la latitudinea guvernelor naționale, iar majoritatea țărilor UE aleg calea reglementării, nu a interdicției radicale. Astfel, Polonia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Austria, România, Elveția și Slovacia au inclus pliculețele cu nicotină în cadrul legal, aplicând asupra lor aceleași reguli ca pentru alte produse fără fum. În aceste țări sunt în vigoare restricții de vârstă, cerințe privind ambalajul, controlul nivelului de nicotină, marcaj obligatoriu și impozitare.”

O astfel de abordare permite controlul pieței, reduce riscul ca minorii să aibă acces la produse care conțin nicotină, asigură venituri la buget și păstrează stimulentele necesare pentru ca fumătorii adulți să treacă la alternative mai puțin nocive. În schimb, interdicțiile au ca efect secundar migrarea acestui segment spre piața neagră, unde nu mai pot fi garantate nici calitatea produselor, nici respectarea limitelor de vârstă, nici colectarea taxelor.

Un exemplu elocvent este Belgia, care a interzis comercializarea pliculețelor cu nicotină în anul 2023. În urma unui audit desfășurat în 2024 la Bruxelles, s-a constatat că în oraș existau peste 300 de puncte care continuau să vândă aceste produse. Agnieszka Wyszyńska-Schulz consideră că soluția nu constă în confruntarea cu consumatorul, ci în construirea unui dialog deschis cu acesta.

 „Politicile publice trebuie construite în jurul cetățeanului. Oferiți-i o alegere. Asigurați-i protecție. Arătați-i diferențele. Doar așa pot fi obținute rezultate reale, atât în sănătate publică, cât și în economie”, afirmă ea.

În prezent, Republica Moldova este singura țară din Europa și una dintre cele șase țări din lume în care se preconizează o creștere a consumului de tutun. Potrivit Raportului Global al Organizației Mondiale a Sănătății, până în 2025, prevalența consumului de tutun în rândul populației de peste 15 ani va ajunge la 27,1%, atât în rândul bărbaților, cât și al femeilor.

06 Nov. 2026, 17:27
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:27 // Actual //  Grîu Tatiana

Campania culturală „Săptămâna Loteanu în Moldova”, dedicată vieții și creației marelui regizor Emil Loteanu, a fost lansată astăzi, 6 noiembrie, la Chișinău, în ziua în care cineastul ar fi împlinit 90 de ani de la naștere. Evenimentul de lansare are loc la Cineplex Loteanu, fiind organizat de Grupul Media Realitatea.

Lansarea campaniei poate fi urmărită pe RLIVE.MD, unde a fost transmis evenimentul de la Cineplex Loteanu.

Fondatorul Grupului Media Realitatea, Dumitru Țîra, a vorbit despre importanța readucerii în atenția publicului a moștenirii culturale lăsate de Emil Loteanu.

Totodată, el a subliniat rolul campaniei lansate de Grupul Media Realitatea în promovarea valorilor cinematografiei moldovenești.

„În primul rând, chiar azi este aniversarea de 90 de ani de la nașterea lui Emil Loteanu, care este o mare valoare națională și, de fapt, inițiativa noastră este născută din, cred că, trei porniri sau trei sentimente. Este sentimentul de mândrie pentru Emil Loteanu a făcut Moldova cunoscută în toată lumea, este sentimentul de apartenență pentru că este moldovean și a fost concetățean cu noi și deja de partea noastră este responsabilitatea pentru a-l readuce înapoi în țară, spiritual, pentru a face ca și generația tânără să-l cunoască, să-i cunoască creația”, a declarat Dumitru Țîra.

În cadrul evenimentului, publicul are ocazia să urmărească documentarul „Viața lui Loteanu”, realizat în regia lui Max T. Ciorbă, precum și pelicula „Lăutarii”, una dintre cele mai cunoscute creații ale regizorului.

Regizorul Max Ciorbă, autorul documentarului „Viața lui Loteanu”, a vorbit despre procesul de realizare a filmului și despre importanța păstrării memoriei marelui cineast.

Acesta a subliniat că Emil Loteanu reprezintă o figură fundamentală pentru cinematografia națională, a cărei operă merită redescoperită de public.

„Loteanu este un pilon al cinematografiei moldovenești pe care trebuie să-l vedem”, a conchis regizorul.

Programul mai include lansarea unei cărți-album dedicate vieții și operei lui Emil Loteanu, dar și prezentarea unei monede comemorative.

Campania va continua în următoarele zile printr-o serie de proiecții televizate. Astfel, Realitatea TV va difuza, în fiecare seară, de la ora 21:00, patru filme emblematice semnate de Emil Loteanu: „Lăutarii”, „Tandra și gingașa mea fiară”, „Șatra” și „Ana Pavlova”.

Prin acest proiect, Grupul Media Realitatea își propune să readucă în atenția publicului moștenirea artistică a lui Emil Loteanu și să ofere noilor generații ocazia de a descoperi opera regizorului care a dus cinematografia moldovenească pe marile ecrane ale lumii.