Poveștile cu gazul ieftin al lui Șor, dezumflate de Parlicov: Șor livrează știri din viitor cu metanul care nu există

04 Dec. 2023, 12:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Dec. 2023, 12:36 // Actual //  bani.md

Așa cum am anticipat știrile despre gaz continuă, dar gaz așa și nu e. În aprilie a promis metan cu 12 lei, în octombrie a spus că e cu 10 lei. Or, acum văd ca e de acord să vândă la Energocom cu 137 de dolari. Vreau să-i spun lui Șor că ministerul nu contractează gaz. Dacă sunt traideri duceți-vă la Energocom și urmați procedurile și vindeți gaz, a declarat într-o conferință de presă ministrul Energiei Victor Parlicov.

Parlicov a spus că cei care au de livrat gaze o fac, iar cei car livrează știri generează știri.

„Această declarație (Șor a declarat că e gata să vândă gaz Energocom-ului n.a), ultima, este la fel din categoria știrilor din viitor. Domnul Șor permanent livrează știri din viitor”, a punctat Parlicov.

Într-o declarație recentă, președintele Moldovagaz, Vadim Ceban declara că, deși s-a declarat că gaz cu 10 lei va fi din 1 decembrie, până în prezent există doar o singură cerere de schimbare a furnizorului. „Da au fost mai multe solicitări, dar acestea nu corespund legislației. Or, noi de la Moldovagaz am fost acuzați că intenționat blocăm procesul, ceea ce nu este adevărat”.

Vineri, 10 noiembrie, Alexandr Grosu șeful Nordgaz declara că de la 1 decembrie în Găgăuzia va ajunge gaz, însă nu pentru toți, ci doar la instituțiile publice. Ulterior, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban a anunțat ca va cere ANRE și Consiliului Concurentei să investigheze acțiunile de manipulare a pieței de gaze naturale, în contextul declarațiilor privind livrarea gazelor la preț mai mic.

Deocamdată niciun metru cub de gaz nu a ajuns în Găgăuzia la 1 decembrie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Mai 2026, 10:54
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Mai 2026, 10:54 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Veniturile colectate la vamă nu reflectă în totalitate volumul real al importurilor, iar în sistem persistă practici vechi care afectează bugetul de stat. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul unei emisiuni Realitatea de privește de la Realitatea TV.

Întrebat dacă încasările din vamă corespund realității, oficialul a răspuns: „De obicei nu” și a spus t că există fluxuri de bunuri care nu sunt impozitate, precum coletele sau anumite bunuri personale. În același timp, ministrul a lăsat să se înțeleagă că în sistem persistă practici informale.

„Există cu siguranță… sunt tradiții mai vechi. Vom continua să luptăm cu ele”, a declarat Gavriliță, sugerând indirect probleme de integritate în activitatea vamală.

Ministrul a precizat că autoritățile vor continua investițiile în echipamente, tehnologii și sisteme de control pentru a reduce tentativele de fraudare a bugetului.

Cu toate acestea, oficialul a evitat să ofere o estimare clară a pierderilor anuale cauzate de evaziune sau subevaluarea mărfurilor. „Nu cred că aș putea opera cu asemenea cifre”, a spus acesta, menționând că lipsa unor date exacte indică dificultatea de a cuantifica fenomenul.

În lipsa unor evaluări oficiale, ministrul a sugerat că eventualele estimări ar putea veni din surse externe, însă a admis că, în multe cazuri, prejudiciile reale rămân necunoscute, iar doar o parte dintre tentativele de fraudă ajung să fie depistate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!