Prețul apartamentelor din Chișinău a ajuns la un maxim istoric în 2025. Cât vor costa în acest an

15 Ian. 2026, 11:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Ian. 2026, 11:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Piața imobiliară din Chișinău a încheiat anul 2025 la un nivel record al prețurilor, dar a intrat într-o fază clară de stagnare, arată analiza realizată de Victor Cernomorcenco, expert al companiei Acces Imobil.

Potrivit Indicelui imobiliar Acces Imobil, prețul mediu al apartamentelor din capitală a ajuns la 1.720 euro pe metru pătrat, cel mai ridicat nivel din istoria pieței. Indicatorul include atât blocurile noi, cât și fondul locativ secundar (blocuri de tip sovietic), indiferent dacă locuințele sunt cu reparație sau în variantă „albă”.

În a doua jumătate a anului, însă, piața a intrat într-o fază de plafonare, fără noi creșteri semnificative, ceea ce reflectă tensiunea dintre prețurile cerute de vânzători și puterea reală de cumpărare a populației, într-un context economic mai prudent.

„Apartamentele bine poziționate și evaluate corect continuă să se vândă rapid, în medie în 1–2 luni. Cererea există, dar cumpărătorii nu mai acceptă orice preț”, subliniază Victor Cernomorcenco.

În doar doi ani, prețul mediu al apartamentelor din Chișinău a crescut de la 1.070 €/m² în 2023 la 1.720 €/m² la final de 2025, ceea ce înseamnă o majorare de 60,7%, sau circa 650 de euro pe metru pătrat. Această explozie a prețurilor a dus la o prăbușire a numărului de tranzacții, care, potrivit estimărilor Acces Imobil, s-a redus cu aproximativ 50% în 2025.

Cu toate acestea, Chișinăul continuă să atragă capital și populație din raioane, iar moldovenii din diasporă aleg în continuare capitala și suburbiile drept principala destinație pentru investiții imobiliare.

Pentru anul 2026, scenariul de bază este unul moderat, fără corecții majore. Prețurile sunt așteptate să se plafoneze, cu o eventuală creștere ajustată la rata inflației de 5–7%, ceea ce ar putea duce piața la un nivel mediu de circa 1.800 euro/m² până la sfârșitul anului.

„Cererea susținută, oferta limitată de locuințe noi și rolul Chișinăului ca principal pol economic al țării reduc drastic riscul unor scăderi abrupte”, explică Cernomorcenco. În acest context, vânzătorii vor fi obligați să vină cu prețuri realiste, iar cumpărătorii vor deveni tot mai selectivi, analizând atent raportul preț–calitate și apelând tot mai mult la credite ipotecare pentru a putea închide tranzacții.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Sept. 2026, 12:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Sept. 2026, 12:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Serviciul Fiscal de Stat a acumulat 61,6 miliarde de lei la Bugetul public național de la începutul anului 2026 până la 18 septembrie, cu aproximativ 6,3 miliarde de lei sau 11,4% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Doar în perioada 14–18 septembrie, încasările administrate de SFS au constituit 936,4 milioane de lei.

Potrivit datelor prezentate de instituție, cea mai mare parte a veniturilor acumulate de la începutul anului a revenit bugetului de stat – 25,32 miliarde de lei, cu 13,8% mai mult decât în perioada similară din 2025. La bugetele locale au fost încasate 7,18 miliarde de lei, în creștere cu 10,9%, la bugetul asigurărilor sociale de stat – 21,77 miliarde de lei, cu 9,3% mai mult, iar fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au acumulat 7,35 miliarde de lei, în creștere cu 10%.

În perioada 14–18 septembrie, Fiscul a emis 61 de decizii privind cazuri de încălcare a legislației, în urma cărora au fost calculate obligații suplimentare la buget de 6 milioane de lei. Din această sumă, 4,3 milioane de lei reprezintă impozite, taxe, majorări de întârziere și alte plăți, iar 1,7 milioane de lei – amenzi. Totodată, inspectorii fiscali au întocmit 132 de procese-verbale contravenționale, fiind aplicate amenzi de 206,2 mii de lei.  Tot în această săptămână, Fiscul a emis 80 de decizii privind restituirea TVA, prin care a fost acceptată spre restituire suma de 83,6 milioane de lei.

În ceea ce privește recuperarea restanțelor, săptămâna trecută, prin măsuri de executare silită au fost încasate 42,93 milioane de lei. Cea mai mare parte, 41,73 milioane de lei, a fost recuperată din conturile bancare ale contribuabililor restanțieri, iar 1,2 milioane de lei – din casieriile acestora. În urma acțiunilor întreprinse de Fisc, contribuabilii au achitat și restanțe față de Bugetul public național în valoare de 22,26 milioane de lei.

SFS a preluat, de asemenea, la evidență 50 de dosare cu bunuri confiscate, în valoare totală de 1,98 milioane de lei. Dintre acestea, 49 de dosare, în valoare de 1,98 milioane de lei, au fost transmise de Serviciul Vamal, iar unul – de Direcția generală control a SFS. Din comercializarea bunurilor confiscate, în bugetul de stat au ajuns 99,14 mii de lei.