Prețul de achiziție a gazului va scădea considerabil! CÂND

12 Nov. 2021, 09:50
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Nov. 2021, 09:50 // Actual //  MD Bani

Vicepremierul Andrei Spînu recunoaște că tariful la gazele naturale s-ar putea menține ridicat până în luna aprilie, întrucât prețul de achiziție a gazului va scădea abia în primăvară. Spînu spune că actualul contract cu Gazprom îi permite Republicii Moldova să-și procure gaze naturale și din alte surse, doar că acum prețul oferit de Moscova este cel mai avantajos pentru Republica Moldova, notează IPN.

Vicepremierul Andrei Spînu recunoaște că tariful calculat de Moldovagaz și acceptat de ANRE este unul foarte mare, însă spune că noul tarif este influențat de prețul de achiziție a gazului. Potrivit ministrului infrastructurii, prognozele pieței internaționale nu sunt foarte optimiste pentru această iarnă.

„Tariful din această lună este stabilit în funcție de prețul de cumpărare a gazului. Dacă prețul de achiziție va scădea, vom avea o revedere a acestui tarif. În ultimele zile, prețurile pe piața internațională au început să crească din nou, sunt sub 1000 de dolari mia de metri cubi. Dacă analizăm prețurile la bursă, vedem că o scădere considerabilă este așteptată abia în luna aprilie”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

Vicepremierul respinge ideea că autoritățile ar ține în secret prețul de achiziție a gazului. Potrivit oficialului, nu este făcută publică doar formula de calcul a acestuia, care reprezintă un secret comercial. Mai mult, Spînu spune că acordul cu Gazprom nu-i interzice Republicii Moldova să-și procure gaz din alte surse, dacă prețul va fi unul mai mic decât cel oferit de Rusia.

„Contractul dintre Moldovagaz și Gazprom este unul comercial. Formulele de calcul sunt secrete pentru toți. Prețul de achiziție a gazului este public, se regăsește în documentele ANRE, doar formula de calcul este secretă. Conform contractului, sunt stabilite niște volume lunare și anuale până în luna octombrie 2022. Legislația permite ca Energocom sau o altă companie să poată cumpăra gaze din altă parte și să le livreze consumatorilor. Dacă prețul la gaz își revine și vom avea o piață competitivă, s-ar putea să avem și alte companii care să cumpere și să aducă gaz și să găsească clienți cărora să-l vândă”, a mai spus Andrei Spînu.

Republica Moldova achită Gazpromului pentru luna noiembrie un preț de achiziție de 450 de dolari pentru o mie de metri cubi. În baza acestui preț, ANRE a acceptat tariful stabilit de Moldovagaz de 11,08 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus. Pentru a ajuta cetățenii să facă față poverii facturilor, Guvernul a venit cu compensații pentru consumatorii casnici. Acestea vor fi acordate în funcție de venituri și în funcție de volumele consumate. Potrivit Executivului, mediul de afaceri nu va beneficia de compensații.

04 Nov. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova întâmpină dificultăți în privatizarea întreprinderilor de stat, în condițiile în care investitorii manifestă un interes redus pentru activele scoase la vânzare. Patru proceduri de privatizare au avut termenele de depunere a ofertelor prelungite până în octombrie 2026, din cauza interesului insuficient din partea potențialilor cumpărători, spune Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026.

Potrivit documentului, autoritățile de la Chișinău au lansat în iunie 2026 procesul de privatizare a cinci întreprinderi de stat, identificate anterior ca eligibile pentru vânzare imediată. Acestea au fost selectate în urma evaluării portofoliului întreprinderilor de stat, realizată în 2023.

Cu toate acestea, procesul nu a decurs conform așteptărilor. În cazul a patru profiluri investiționale, termenul de prezentare a ofertelor a fost prelungit până în octombrie, din cauza lipsei unui interes suficient din partea investitorilor.

„Termenul de depunere a ofertelor pentru patru profiluri investiționale a fost prelungit până în octombrie, din cauza interesului insuficient”, se menționează în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul constată că reforma întreprinderilor de stat avansează treptat, însă problemele de administrare și guvernanță corporativă continuă să reprezinte un obstacol important.

Potrivit experților europeni, statul păstrează o influență asupra economiei, inclusiv în sectoare în care întreprinderile publice concurează cu operatorii privați. În același timp, mecanismele de administrare a proprietății publice și regulile de concurență necesită consolidare.

Raportul atrage atenția că Republica Moldova rămâne  în urma statelor membre mai noi ale Uniunii Europene în ceea ce privește aplicarea regulilor de concurență, administrarea întreprinderilor de stat și transparența proprietății publice.

O problemă identificată de Comisia Europeană ține de rolul Agenției Proprietății Publice (APP), care continuă să influențeze prioritățile de reglementare și politicile în sectoarele unde activează întreprinderile de stat. Această situație poate crea conflicte între funcția statului de proprietar și cea de autoritate responsabilă de stabilirea regulilor pieței.

De asemenea, unele întreprinderi publice desfășoară atât activități comerciale, cât și servicii publice, fără o separare juridică suficientă între acestea sau mecanisme adecvate de compensare, ceea ce poate afecta concurența cu firmele private.

În paralel cu privatizările, Guvernul desfășoară procese de restructurare a unor întreprinderi strategice, inclusiv Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” și Calea Ferată din Moldova.

Totodată, autoritățile au pregătit un proiect de hotărâre privind lichidarea a nouă întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Sunt în derulare și proceduri de insolvabilitate pentru reducerea eventualelor obligații financiare care ar putea ajunge în sarcina bugetului public.

Comisia Europeană avertizează însă că anumite probleme juridice riscă să întârzie aceste procese.

În ceea ce privește administrarea întreprinderilor de stat, raportul menționează că alte patru companii au adoptat Codul de guvernanță corporativă, numărul total ajungând la 48. Cu toate acestea, selectarea membrilor independenți în consiliile de administrație continuă să avanseze lent.

Documentul face referire și la neregulile dezvăluite în cadrul întreprinderii MoldATSA, cu privire la numirile în funcțiile de conducere, remunerarea și recrutarea personalului. Potrivit Comisiei Europene, aceste probleme au generat îngrijorări mai ample privind modul în care sunt administrate întreprinderile de stat.

În acest context, autoritățile au anunțat pregătirea unei reforme a Agenției Proprietății Publice, care ar urma să fie supusă unei supravegheri mai puternice din partea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

De asemenea, potrivit informațiilor incluse în raport, în septembrie 2026 existau planuri pentru accelerarea privatizărilor și evaluarea posibilității de a lista anumite pachete de acțiuni ale întreprinderilor de stat pe piețele bursiere.

Comisia Europeană consideră că Republica Moldova trebuie să accelereze reforma întreprinderilor publice, să consolideze independența consiliilor de administrație și să finalizeze digitalizarea registrului proprietății publice, astfel încât administrarea activelor statului să devină mai transparentă și mai eficientă.