Prețul „fiscal” al petrolului rusesc a atins în aprilie cel mai ridicat nivel din 2014

05 Mai 2026, 09:39
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mai 2026, 09:39 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețul mediu al petrolului rusesc utilizat în scopuri fiscale a urcat în aprilie la 94,87 dolari pe baril, cel mai înalt nivel din septembrie 2014, potrivit datelor publicate pe 4 mai de Ministerul Economiei al Rusiei.

Creșterea vine pe fondul scumpirii accelerate a petrolului pe piețele internaționale. În ultima săptămână din aprilie, cotațiile globale au depășit pragul de 126 de dolari pe baril, atingând un maxim al ultimilor patru ani, în contextul temerilor legate de un posibil conflict prelungit între SUA și Iran și de perturbări majore ale livrărilor din Orientul Mijlociu.

Nivelul din aprilie depășește cu aproape 36 de dolari estimarea inclusă în bugetul federal al Rusiei pentru anul curent, ceea ce indică venituri suplimentare semnificative pentru autoritățile de la Moscova.

Comparativ cu luna martie, prețul de referință pentru taxare a crescut cu 17,87 dolari pe baril, de la 77 de dolari. Evoluția reflectă presiunile tot mai mari din piața energetică globală, pe fondul riscurilor geopolitice și al incertitudinilor privind oferta de petrol.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.