Primul oligarh rus care scapă de sancțiunile SUA. Trezoreria americană nu a explicat motivele deciziei

21 Mai 2023, 05:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Mai 2023, 05:45 // Actual //  bani.md

Trezoreria americană l-a scos de pe lista de sancțiuni pe Anatoly Karachinsky, cofondatorul grupului IBS.

Este pentru prima dată de la începutul războiului când sancțiunile au fost ridicate în cazul unui important om de afaceri rus. Trezoreria americană nu a explicat motivele deciziei sale.

Karachinsky a fost inclus pe lista de sancțiuni în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Otkritie Bank în aprilie 2022. La scurt timp după aceea, omul de afaceri și-a vândut participația la compania IT IBS pe care a fondat-o.

În 2021, Karachinsky, cu o avere de 800 de milioane de dolari, a fost clasat pe locul 149 în lista celor mai bogați oameni de afaceri din Rusia, potrivit Forbes. El se află sub sancțiuni ucrainene, iar UE nu a introdus restricții împotriva sa.

Asociatul lui Alexei Navalny, Leonid Volkov, a îndemnat Occidentul, într-un articol pentru The Economist din martie, să dezvolte un mecanism de ridicare a sancțiunilor. Potrivit lui Volkov, în lipsa acestui mecanism, oamenii de afaceri care au căzut sub incidența restricțiilor sunt forțați să „rămână la bordul vasului lui Putin”.

Gaseste cat mai repede solutia pentru backlink-uri: Moz, ahrefs sau SEOScore
Cu puțin timp înainte, Volkov însuși a demisionat din funcția de șef al FBK internațional din cauza unui scandal cu un apel către UE cu solicitarea de ridicare a sancțiunilor împotriva proprietarului Alfa Group, Mihail Fridman.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Mai 2026, 10:54
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Mai 2026, 10:54 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Veniturile colectate la vamă nu reflectă în totalitate volumul real al importurilor, iar în sistem persistă practici vechi care afectează bugetul de stat. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul unei emisiuni Realitatea de privește de la Realitatea TV.

Întrebat dacă încasările din vamă corespund realității, oficialul a răspuns: „De obicei nu” și a spus t că există fluxuri de bunuri care nu sunt impozitate, precum coletele sau anumite bunuri personale. În același timp, ministrul a lăsat să se înțeleagă că în sistem persistă practici informale.

„Există cu siguranță… sunt tradiții mai vechi. Vom continua să luptăm cu ele”, a declarat Gavriliță, sugerând indirect probleme de integritate în activitatea vamală.

Ministrul a precizat că autoritățile vor continua investițiile în echipamente, tehnologii și sisteme de control pentru a reduce tentativele de fraudare a bugetului.

Cu toate acestea, oficialul a evitat să ofere o estimare clară a pierderilor anuale cauzate de evaziune sau subevaluarea mărfurilor. „Nu cred că aș putea opera cu asemenea cifre”, a spus acesta, menționând că lipsa unor date exacte indică dificultatea de a cuantifica fenomenul.

În lipsa unor evaluări oficiale, ministrul a sugerat că eventualele estimări ar putea veni din surse externe, însă a admis că, în multe cazuri, prejudiciile reale rămân necunoscute, iar doar o parte dintre tentativele de fraudă ajung să fie depistate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!