Procurorul din buzunarul lui Plahotniuc, cu dubii de integritate, uns de Maia Sandu

01 Iun. 2024, 08:02
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Iun. 2024, 08:02 // Actual //  bani.md

Ion Munteanu, despre care au circulat informații ce ridică semne de întrebare cu privire la integritatea sa, a fost desemnat de către președintele Republicii Moldova în calitate de procuror general, conform unui decret publicat pe site-ul Președinției.

Anumite aspecte ale activității și ale averii lui Ion Munteanu au stârnit suspiciuni în rândul opiniei publice. Printre acestea se numără un apartament în Brașov evaluat la peste 600.000 de euro, deținut de procuror, precum și o firmă de construcții vândută de soția sa pentru o sumă de doar 4.500 de lei. Mai mult, procurorul figurează ca proprietar al unui apartament, dar acesta este procurat pe numele părinților săi, iar cheltuielile ridicate nu sunt acoperite de veniturile declarate oficial.

În declarația sa de avere și interese personale pentru anul 2023, în afara casei de locuit, nu sunt menționate alte proprietăți imobiliare. Singurele achiziții declarate oficial sunt un teren extravilan achiziționat cu 6.000 de euro și un automobil Dacia Duster evaluat la 215.000 de lei.

În cursul anului 2023, Ion Munteanu a beneficiat de un salariu de 484.000 de lei, cu peste 40.000 de lei lunar, pentru funcția de procuror general interimar. În plus, a primit peste 74.000 de lei ca diurne pentru deplasări de serviciu.

Anterior, au existat informații conform cărora procurorul locuiește într-o casă donată în 2017 de socrii săi, Valentin și Elena Brașovschi. Valentin Brașovschi, socrul procurorului, este fostul administrator al companiei de construcții „Dansicons” SRL, iar familia sa deținea compania „Ideal Construct”, care ulterior a fost transferată la Victor Soltan în 2019.

Ion Munteanu este cel care semnat alături de cei 612 procurori o declarație adresată unor instituții europene în care reclamă „încercările insistente din partea unor politicieni de a modifica în regim alert legislația cu privire la procuratură, astfel încât instituția noastră să fie controlată politic”. Mesajul vine după ce majoritatea parlamentară formată, în vara anului 2019, din PSRM și Blocul ACUM, dar nerecunoscută de PDM și majoritatea instituțiilor statului, au votat câteva modificări la legea cu privire la procuratură.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Ian. 2026, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Ian. 2026, 11:46 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova ar putea ajunge, pentru prima dată în istoria sa, la un acord cu Fondul Monetar Internațional care să nu prevadă finanțare directă, ci să fie axat pe evaluarea reformelor și consolidarea credibilității statului. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii Exclusiv TV.

Potrivit ministrului, tradițional, relația Moldovei cu FMI a fost asociată cu reforme în schimbul finanțării, însă situația s-a schimbat. În prezent, țara se află într-o etapă în care finanțarea oferită de Uniunea Europeană este suficientă pentru investiții, iar împrumuturile pentru cheltuieli curente nu mai sunt necesare. „Pentru investiții avem bani suficienți. Pe cheltuieli curente nici nu trebuie să ne împrumutăm”, a subliniat Gavriliță.

Ministrul a explicat că există trei tipuri de acorduri cu FMI: acorduri cu finanțare, acorduri cu posibilitatea de finanțare în caz de criză și acorduri fără finanțare, axate pe reforme și recomandări. Un astfel de acord, chiar fără bani, funcționează ca o garanție pentru alți parteneri externi, oferind o evaluare pozitivă a responsabilității și angajamentului statului.

„Există probabilitatea să ajungem la un acord cu FMI fără finanțare, dar care să conțină un ‘diagnostic’ clar: ce trebuie să funcționeze, ce trebuie îmbunătățit și cum. Acest lucru ne ajută în relația cu Uniunea Europeană, cu băncile internaționale și cu alți parteneri”, a menționat ministrul Finanțelor.

Totodată, Andrian Gavriliță a anunțat că, în următorii ani, Republica Moldova ar putea ieși pe piața internațională a eurobondurilor, ceea ce ar reprezenta un nou pas de maturizare economică. „Cel mai probabil, suntem ultima țară din Europa sau dintre statele candidate care nu este prezentă pe piața eurobondurilor. Trebuie să mergem în această direcție și să ne pregătim”, a afirmat oficialul.

Ministrul a subliniat că reacția pieței la comportamentul Guvernului va spori responsabilitatea autorităților, iar existența unui datorii tranzacționate pe piață va oferi o imagine reală a Moldovei pentru investitori și mediul de afaceri european. În plus, acest lucru ar putea deschide accesul companiilor moldovenești la finanțare externă.

În context social, Gavriliță a accentuat necesitatea creșterii gradului de ocupare a forței de muncă. Potrivit acestuia, mai puțin de jumătate din populația aptă de muncă este încadrată în câmpul muncii, iar statul trebuie să stimuleze dorința și capacitatea oamenilor de a lucra. „Statul trebuie să ajute copiii, persoanele cu dizabilități și vârstnicii. Cei care pot munci trebuie să fie parte a pieței muncii, să plătească taxe și să participe activ la economie”, a declarat ministrul.

În concluzie, șeful de la Finanțe a subliniat că principala provocare a Republicii Moldova nu mai este lipsa banilor pentru investiții, ci capacitatea de a le implementa rapid și eficient. „Cheltuielile curente și salariile trebuie acoperite din venituri proprii. Nu avem dreptul să le finanțăm din datorii”, a punctat Andrian Gavriliță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!