Puterea aluminiului! Rusal face o mutare îndrăzneață și preia controlul unei companii în India

15 Mart. 2025, 12:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
15 Mart. 2025, 12:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania rusă Rusal, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din lume, a anunțat vineri că va achiziționa o participație de 26% în compania indiană Pioneer Aluminium Industries Limited, proprietarul unei rafinării de alumină, pentru suma de 243,75 milioane de dolari. În etape ulterioare, Rusal intenționează să își mărească participația la 50%, într-o mișcare strategică menită să reducă dependența de materii prime furnizate de terți, notează Reuters.

Deși Rusal nu a fost direct vizată de sancțiunile occidentale impuse Moscovei în contextul războiului din Ucraina, compania a pierdut aproximativ 40% din aprovizionarea cu alumină după ce Australia a interzis exporturile către Rusia, iar Rusal a fost nevoită să închidă rafinăria sa de alumină din Ucraina. Pentru a compensa pierderile, gigantul rus a crescut achizițiile de materii prime din China, India și Kazahstan și a cumpărat o participație de 30% la un producător chinez în octombrie 2023, reducând astfel deficitul.

În noiembrie 2024, Rusal încă își procura peste o treime din necesarul de alumină de pe piețele globale la prețurile bursiere, ceea ce, conform companiei, „exercită o presiune semnificativă asupra marjelor de producție.”

Rusal a precizat într-un comunicat că va achiziționa până la 50% din capitalul social al Pioneer Aluminium Industries Limited în trei etape. În prima fază, compania rusă va cumpăra 26% din acțiunile Pioneer pentru 243,75 milioane de dolari, la care se vor adăuga ajustări contractuale corespunzătoare capitalului de lucru net și datoriilor.

„Pioneer deține și operează o rafinărie de alumină de calitate metalurgică în statul Andhra Pradesh, India, cu o capacitate nominală de producție de 1,5 milioane de tone anual”, a declarat Rusal.

În cadrul acordului, grupurile Pioneer și KCap, care vând participația către Rusal, vor furniza bauxită și vor primi alumină de la rafinăria din India proporțional cu acțiunile deținute.

Pe fondul acestei expansiuni strategice, Rusal, listată la Bursa din Hong Kong (RUAL.MM), a raportat vineri o creștere de aproape trei ori a câștigurilor anuale, datorită costurilor de producție mai mici și a prețurilor mai mari la aluminiu.

Această tranzacție confirmă intenția Rusal de a-și asigura surse stabile de alumină și de a reduce presiunea asupra costurilor de producție, consolidându-și astfel poziția pe piața globală a aluminiului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 12:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 12:44 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețul motorinei din Republica Moldova a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, avertizează economistul Veaceslav Ioniță. Potrivit acestuia, pentru ziua de mâine Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit un plafon maxim de 23,59 lei pentru un litru de motorină, cel mai mare nivel înregistrat în ultimii doi ani.

Economistul menționează că un preț mai mare a fost înregistrat doar în trimestrul IV al anului 2023. În același timp, ritmul de creștere al prețului este unul dintre cele mai accelerate din ultimii ani.

„În mai puțin de trei luni, prețul motorinei a crescut cu 4,89 lei pe litru, ceea ce reprezintă cea mai mare creștere din ultimii trei ani. O creștere mai mare a fost înregistrată doar în trimestrul IV al anului 2022”, a precizat Ioniță.

Potrivit analizei sale, mai mult de jumătate din această majorare s-a produs într-o perioadă foarte scurtă. Doar în ultimele șapte zile, motorina s-a scumpit cu aproximativ 2,7 lei pe litru.

Creșterea prețurilor afectează în special sectorul agricol, în contextul în care lucrările de primăvară sunt în plină desfășurare. Potrivit economistului, agricultorii deja resimt o majorare a costurilor de achiziție a motorinei de peste 27%.

În opinia lui Ioniță, evoluțiile de pe piețele internaționale indică faptul că scumpirile ar putea continua și în zilele următoare. „Tendința internațională arată clar că în această săptămână vom asista la un adevărat maraton zilnic de creștere a prețurilor”, susține expertul.

În ceea ce privește benzina COR 95, creșterea prețurilor este mai moderată decât în cazul motorinei, însă și în acest segment trendul rămâne unul ascendent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!