Reinvent Moldova 2.0 – Platforma mediatică a grupului de presă Realitatea. „Suntem diverși și asta e puterea noastră”

28 Apr. 2023, 22:03
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Apr. 2023, 22:03 // Actual //  bani.md

În contextul aniversării a 9 ani de activitate, grupul de presă Realitatea a lansat platforma mediatică Reinvent Moldova 2.0 – un tribut pentru patria noastră, care va folosi multiple instrumente de comunicare și analiză. Primul eveniment s-a desfășurat pe 27 aprilie.

Persoane din diverse domenii s-au adunat pentru a vorbi despre Moldova viitorului, eficientă, competitivă și sustenabilă. Francesca Bonelli, Igor Șarov, Diana Boico, Sergiu Scobioală, Roman Burlaca, Luciano Scambiato Licciardi, Olesea Galușca și Tatiana Puiu au relatat cum văd ei „reinventarea” țării.

Francesca Bonelli, reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați în Moldova: „Solidaritatea aduce oportunități”

Am văzut solidaritate enormă în Moldova. Sunteți minunați. Această solidaritate aduce oportunități pentru Moldova. Ați demonstrat omenie, empatie fabuloasă. Este important ca economia să fie puternică, țara să aibă resurse, dar bogăția statului nu înseamnă doar economie. Cred că Moldova trebuie crescută, apoi reinventată. Cred că Moldova trebuie răsplătită pentru solidaritatea pe care a demonstrat-o și că a pus pe harta cooperării internaționale capacitățile sale, iar potențialul său trebuie capitalizat.

Igor Șarov, rectorul USM: „Educația suntem noi”

Importanţa educaţiei nu poate fi subestimată. Educația suntem noi. Totul depinde noi. Nu trebuie  să lăsăm la cheremul politicienilor. Oferirea unor condiții mai bune pentru cercetători este una dintre prioritățile noastre. Văd viitorul științei în Republica Moldova în context european. Limba și identitatea comună cu România ne oferă aceste posibilități.

Roman Burlaca, CEO BR Media Group: „O să fac eforturi ca să nu mai plece tinerii”

În doresc tare mult ca în 2030 Moldova să își confirme statul de țară nu doar primitoare, înțelegătoare, dar și de o țară care poate să vină cu plus valoare la tot ce înseamnă produse, creație. Îmi doresc și o să fac eforturi ca să nu mai plece tinerii, să dezvoltăm chestii acasă, pentru că așa putem să avem viitor frumos, să ne confirmăm valoarea.

Sergiu Scobioală, producătorul grupului de presă Realitatea: „Lumea vrea lucruri originale, locale. Nu trebuie să copiem”

Trebuie să ne acceptăm cum suntem. Suntem o nație care ne reinventăm. Suntem la început. În 12 ani de televiziune am realizat multe vise ale altor oameni. E necesar să oferi suport, să muncești, să-i ajuți. Ceea ce vreau să fac eu, vreau să le mulțumesc celor care m-au ajutat să cresc. Dacă e să vorbim acum despre film, există problemă la export. Nu știm să ne exportăm produsele.

Lumea vrea lucruri originale, locale. Nu trebuie să copiem. Care este proiectul nostru de țară? Ce putem să arătăm lumii? Să nu uităm trecutul, să vedem care sunt tradițiile, valorile pe care vrem să le transmitem.

Diana Boico, founder of Indigo group of agencies: „Ce ar fi dacă fiecare dintre noi nu ar omorî ideile din start?”

În multe dintre situațiile şi evoluția afacerii, nu ne-am pus limite în gândire. Am mers pe soluții care nu sunt evidente. Am stimulat cu orice posibilitate abordarea creativă a subiectelor oricăror proiecte.

Ce ar fi dacă fiecare, în domeniul său, în ograda sa, nu ar omorî ideile din start. Acesta a fost parcursul meu personal în viaţă şi o recunosc. Asta mi-aş dori să văd la nivel de țară, pe viitor.

Tatiana Puiu, reprezentanta Freedon House: „M-aș focusa pe o Moldovă protejată împotriva sărăciei”

M-aș focusa pe o Moldovă care este protejată împotriva sărăciei și excluderii sociale, cu asistență socială și medicală adecvată, cu minori protejați împotriva pericolelor fizice și morale, cu persoanele vârstnice ajutate să fie membri activi ai comunității și cu incluziune.

Luciano Scambiato Licciardi, EEAS-Chișinău, EU Delegation: „Diaspora trebuie să aibă oportunități ca să revină”

Trebuie să investim acum în viitoarele generații, apoi vor îmbătrâni. Diaspora trebuie să aibă oportunități ca să revină.

Moldova este țara lui Eugen Doga și a trupei Zdob și Zdub. Să aveți succes pentru a o reinventa.

Olesea Galușca, Innovate Moldova: „Moldova este națiune creativă”

Avem talent, avem și cifre – 220 de companii în industrii creative, 9000 de joburi, 3000 de liberi profesioniști. Avem infrastructură. Se cere legislație. Se cere Moldova Creativă – un plan național de dezvoltare care este la avizare. Sperăm că va fi votat.

Avem produse pe care le vindem, le exportăm. Avem potențial și aș vrea să putem spune cu tăria că Moldova este națiune creativă și știm să spunem  nu doar povești.

Dumitru Țîra, fondatorul grupului de presă Realitatea: „Suntem diverși și asta ne face puternici”

Moldova are viitor. Acest eveniment se întâmplă pentru noi, pentru copii noștri și pentru tot ce ne așteaptă. Suntem diverși și aste  puterea noastră.

Reinvent Moldova 2.0 este o platformă mediatică deschisă, lansată de grupul de presă Realitatea, care vizează transformarea și modernizarea Republicii Moldova.

Grupul de presă Realitatea a apărut în 2014, din visul a șapte jurnaliști de a produce schimbare în filosofia informațiilor. „Lumea Realitatea” este un produs de utilitate publică și un instrument puternic de modernizare a țării.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania de asigurări Transelit riscă o amendă de 20 000 de lei dacă nu va executa, în termen de 60 de zile, o hotărâre a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) privind protecția consumatorilor, emisă ca urmare a unui control tematic desfășurat la aceasta.

Potrivit deciziei adoptate de CNPF, este vorba despre utilizarea unor practici comerciale agresive, includerea în contracte a unor clauze contrare legislației, refuzuri nejustificate sau tergiversări în achitarea despăgubirilor de asigurare, precum și nerespectarea termenelor legale de plată.

Autoritatea de supraveghere precizează că aceste acțiuni contravin prevederilor legale. În consecință, asigurătorul a fost somat să înlăture neregulile constatate și să se conformeze cerințelor impuse prin hotărâre.

CNPF a avertizat că, în cazul neexecutării obligațiilor stabilite, va aplica o amendă de constrângere în mărime de 400 de unități convenționale, echivalentul a 20 000 de lei.

În prima jumătate a anului 2025, activele totale ale Transelit au scăzut la 173,27 milioane de lei, față de 176,07 milioane în perioada similară din 2024. Numerarul s-a redus la 6,03 milioane de lei, iar activele de reasigurare au coborât la 55,92 milioane de lei. În același timp, datoriile au crescut ușor, până la 101,22 milioane de lei. Compania a înregistrat o pierdere netă de 4,76 milioane de lei în primele șase luni din 2025, comparativ cu un profit de 11,65 milioane de lei anul trecut. Deși veniturile din prime nete au crescut la 28,98 milioane de lei, majorarea cheltuielilor cu despăgubirile, care au ajuns la 26,4 milioane de lei, precum și a costurilor administrative, a dus la un rezultat operațional negativ de 4,71 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!