Republica Moldova – putere maritimă! Flota aduce venituri de milioane în caznaua statului

20 Oct. 2022, 11:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Oct. 2022, 11:12 // Actual //  bani.md

Întreprinderea de stat Portul Fluvial Ungheni a înregistrat în primele 9 luni ale anului un profit de peste 6,6 milioane lei, de circa trei ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Agenției Proprietății Publice.

A crescut atât fluxul de mărfuri transportate prin port, cât și numărul pasagerilor. Datele au fost prezentate de Marina Polasec, administratoarea interimară a ÎS Portul Fluvial Ungheni. În luna mai, prin intermediul portului a fost transportate un volum dublu de mărfuri față de alte luni ale anului. În ultima perioadă au fost transportate în special materiale de construcție, îngrășăminte minerale și cereale. În prezent, întreprinderea fiind antrenată în pregătirea preluării încărcăturilor de lemne din România și a barjelor cu cărbune.

Pentru primele 9 luni ale anului, veniturile sunt de aproximativ 18 milioane de lei, față de 12 milioane în aceeași perioadă a anului trecut. La capitolul profit creșterea este mai substanțială – 6,6 milioane lei față de 2,4 milioane lei.

Republica Moldova a fost plasată în lista neagră a Memorandumului de înțelegere privind controlul statului port, de la Paris fapt care constituie un impediment major în calea apropierii treptate cu UE și imprimă o imagine maritimă nefavorabilă statului nostru pe plan internațional.

În prezent, sub pavilionul Republicii Moldova sunt înregistrate 113 nave maritime or, acum nouă ani numărul acestora se ridica la peste 400 de unități. Numărul mare al navelor maritime înregistrate sub pavilion moldovenesc se datorează taxelor mici. Anual, țara noastră câștigă circa 5 mil. de lei.

În ultimul deceniu, mai multe nave maritime aflate sub pavilion moldovenesc au fost implicate în scandaluri de contrabandă. Ultimul caz a fost explozia de la Beirut când o navă sub pavilion moldovenesc încărcată cu silitră a explodat în port și a provocat numeroase victime. Nava a fost sechestrată pentru datorii.

24 Aug. 2026, 17:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
24 Aug. 2026, 17:10 // Actual //  Grîu Tatiana

În prima jumătate a anului 2026, transportul feroviar de pasageri a scăzut puternic, în timp ce volumul mărfurilor transportate pe calea ferată a crescut. Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada ianuarie-iunie, trenurile au transportat 66,5 mii de pasageri, cu 63,1% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2025. Parcursul pasagerilor s-a redus cu 35,5%, până la 11,6 milioane de pasageri-kilometri. În același timp, pe cale ferată au fost transportate 1,26 milioane de tone de mărfuri, cu 23,2% mai mult, iar parcursul mărfurilor a crescut cu 30,8%, până la 260,7 milioane de tone-kilometri.

Transportul rutier a transportat în primele șase luni 55,9 milioane de pasageri, cu 0,9% mai mult decât în ianuarie-iunie 2025. Parcursul acestora a scăzut cu 3,3%, până la 1,466 miliarde de pasageri-kilometri. Din total, 50,3 milioane de pasageri au călătorit în trafic local, municipal și raional, 4,6 milioane în trafic interraional, iar 1 milion în trafic internațional. La mărfuri, transportul rutier a ajuns la 8,86 milioane de tone, cu 20,7% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Parcursul mărfurilor a crescut cu 13%, până la 2,551 miliarde de tone-kilometri.

Transportul aerian a deservit 827 de mii de pasageri, cu 1,3% mai puțin decât în prima jumătate a anului trecut. Parcursul acestora a crescut însă cu 3,1%, până la 1,487 miliarde de pasageri-kilometri. La mărfuri, transportul aerian a înregistrat o scădere de 53,6%, până la aproximativ 200 de tone, iar parcursul mărfurilor s-a redus cu 57%.

Transportul electric, reprezentat de troleibuze, a transportat 111 milioane de pasageri, cu 3,1% mai mult decât în ianuarie-iunie 2025. Parcursul acestora a crescut tot cu 3,1%, până la 340,6 milioane de pasageri-kilometri.

Transportul fluvial a transportat cu 26,6% mai puțini pasageri decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar parcursul acestora a scăzut în aceeași proporție. La mărfuri, volumul transportat a fost de 48,3 mii de tone, cu 31% mai puțin, iar parcursul mărfurilor s-a redus tot cu 31%.

Per total, în ianuarie-iunie 2026, transportul public a deservit 167,9 milioane de pasageri, cu 2,2% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025. Parcursul pasagerilor a constituit 3,306 miliarde de pasageri-kilometri, în scădere cu 0,1%. Întreprinderile de transport au transportat 10,17 milioane de tone de mărfuri, cu 20,6% mai mult, iar parcursul mărfurilor a crescut cu 14,4%, până la 2,811 miliarde de tone-kilometri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!