Republica Moldova va primi un grant de 10 milioane de euro din partea României. Cum vor fi cheltuiți banii

12 Oct. 2022, 15:24
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Oct. 2022, 15:24 // Actual //  MD Bani

Astăzi, 12 octombrie 2022, Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid) au semnat Acordul de finanțare pentru acordarea de sprijin bugetar direct către Republica Moldova. Astfel, țara noastră va beneficia de un grant de 50 de milioane de roni (circa 10 milioane de euro) din partea României.

Resursele financiare au fost acordate din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prin Hotărârea Guvernului României nr. 890/13 iulie 2022.

Acordul este bazat pe intenția statului român anunțată cu ocazia Conferinței internaționale de la Berlin, din 5 aprilie curent.

Banii sunt destinați pentru atingerea unor obiective de cooperare internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, în special pentru depășirea crizei economice generată de războiul din Ucraina, fiind identificate nevoi urgente pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă Republica Moldova în gestionarea situațiilor de criză și pe/în domeniul energetic prin măsuri indispensabile precum: procurarea de gaze naturale și cărbuni, și alte măsuri de eficiență energetică.

În numele Ministerului Finanțelor a semnat Acordul, Secretarul General, dna Dina Roșca, iar pentru Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, Directorul general, dna Daniela Maria Dobre.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

02 Mai 2026, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:34 // Actual //  bani.md

Societatea civilă cere implicare reală pentru viitorul european al Republicii Moldova. Mesajul a fost transmis de directoarea executivă a Fundației Soros Moldova, Daniela Vidaicu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea.

Aceasta a vorbit despre legătura personală cu țara și despre responsabilitatea comună pentru direcția ei. „Eu sunt Moldova și Moldova este parte din ceea ce sunt eu”, a spus Vidaicu, subliniind că fiecare generație contribuie la construirea statului.

Daniela Vidaicu a trecut în revistă momente-cheie din istoria recentă, de la renașterea națională și protestele din 7 aprilie 2009 până la parcursul european,  și a evidențiat lecțiile învățate. „Am înțeles că nu este suficient să fim implicați individual. Avem nevoie de implicare colectivă, de solidaritate, de un efort comun”, a declarat aceasta.

Potrivit ei, democrația nu este doar o alegere formală, ci un angajament zilnic. „Democrația nu există fără participare”, a punctat Vidaicu, menționând că dezvoltarea țării depinde de acțiunile concrete ale fiecărui cetățean, de la respectarea regulilor până la implicarea civică.

Referindu-se la parcursul european, directoarea Fundației Soros Moldova a subliniat că integrarea nu se face doar la nivel politic sau instituțional. „Integrarea europeană nu va fi făcută de altcineva în locul nostru (…), ci de noi aici, acasă”, a afirmat ea.

„Urmează să ne asumăm împreună responsabilitatea unui viitor comun (…) și să ne apucăm serios de treabă pentru a avansa pe drumul integrării europene” .

Discursul s-a încheiat cu un îndemn adresat societății de a continua eforturile pentru dezvoltarea țării și apropierea de valorile europene: „Pentru că noi suntem Moldova și viitorul ei depinde de fiecare dintre noi.