România, din nou pe podiumul rușinii: cea mai mare inflație din UE – 8,6%

17 Oct. 2025, 12:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2025, 12:48 // Actual //  Ursu Victor

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut în septembrie la 2,6%, față de 2,4% în august, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat. România se menține, pentru a cincea lună consecutiv, țara cu cea mai ridicată inflație din blocul comunitar – 8,6%, de peste trei ori media europeană.

După România, cele mai ridicate rate ale inflației au fost raportate în Estonia (5,3%), Slovacia și Croația (4,6%). La polul opus se situează Cipru (0%), Franța (1,1%), Grecia și Italia (1,8%).

Comparativ cu luna august, inflația anuală a crescut în 15 state membre, a scăzut în opt și a rămas stabilă în patru, inclusiv în România, unde a urcat ușor de la 8,5% la 8,6%.

În zona euro, rata anuală a inflației a accelerat la 2,2% (față de 2% în august), revenind peste ținta de 2% a Băncii Centrale Europene (BCE).

Cea mai mare contribuție la inflația din zona euro a provenit din: servicii (+1,49 puncte procentuale), alimente, alcool și țigări (+0,58 pp). În schimb, energia a avut o contribuție negativă de –0,03 pp.

Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată o rată anuală chiar mai mare – 9,88%, în creștere de la 9,85% în august. Cele mai accentuate scumpiri s-au înregistrat la: mărfuri nealimentare (+11,09%), servicii (+10,36%), alimente (+7,86%).

Potrivit proiecțiilor BCE, inflația din zona euro ar urma să scadă gradual la 2,1% în 2025, 1,7% în 2026 și 1,9% în 2027, în timp ce inflația de bază (fără energie și alimente) s-ar situa la 2,4% în 2025.

România rămâne, astfel, cea mai inflaționistă economie din Uniunea Europeană, pe fondul scumpirii accelerate a bunurilor nealimentare și a serviciilor, dar și al presiunilor bugetare și fiscale interne.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Ian. 2026, 17:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
20 Ian. 2026, 17:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a redus costurile de bază solicitate de S.A. „Energocom” pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale în regim de obligație de serviciu public, aferente anului de bază 2026. Potrivit documentului, Energocom a cerut aprobarea unor costuri totale în valoare de 114,25 milioane de lei, însă ANRE a acceptat doar 73,26 milioane de lei, ceea ce înseamnă o reducere de 40,99 milioane de lei, sau aproximativ 36% din suma solicitată.

Cea mai mare diferență dintre solicitare și decizia regulatorului se regăsește la cheltuielile de personal. Energocom a cerut 61,58 milioane de lei pentru această categorie, însă ANRE a aprobat doar 26,91 milioane de lei, tăind peste 34,6 milioane de lei. Ajustarea cea mai dură a vizat personalul aferent activităților de facturare, unde compania a solicitat peste 40,5 milioane de lei, iar ANRE a considerat justificată o sumă de doar 3,67 milioane de lei, reducerea depășind 36,8 milioane de lei. Această corecție indică faptul că structura de personal propusă pentru facturare a fost apreciată de regulator ca fiind excesivă și nejustificată economic.

Reduceri au fost operate și la capitolul servicii prestate de terți. Din aproape 4 milioane de lei solicitați, ANRE a aprobat 2,91 milioane de lei, diminuând costurile cu peste 1 milion de lei, în special prin ajustarea cheltuielilor pentru audit, mentenanță IT și alte servicii auxiliare. De asemenea, cheltuielile administrative au fost reduse cu aproximativ 1,2 milioane de lei, în urma corectării costurilor pentru arendă, deplasări de serviciu și asigurarea patrimoniului.

ANRE a intervenit și asupra cheltuielilor de distribuire a facturilor, unde din 42,11 milioane de lei solicitați au fost acceptate 38,26 milioane de lei, principala reducere fiind aplicată comisioanelor de colectare a plăților. Totodată, există și poziții unde regulatorul a acceptat aproape integral sumele cerute sau chiar a aprobat valori ușor mai mari, în special pentru cheltuieli considerate strict necesare desfășurării activității reglementate, ceea ce arată că ajustările nu au fost aplicate uniform, ci diferențiat, în funcție de justificarea economică a fiecărui cost.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!