Rubla transnistreană mai dragă decât țara! Machedon, principalul partener al Sheriff-ului în furnizarea de internet

02 Nov. 2022, 11:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Nov. 2022, 11:55 // Actual //  bani.md

Unul din sponsorii PAS și al platformei DA, Alexandru Machedon, directorul Starnet, a ajuns astăzi să dețină monopolul de livrare de servicii internet și asigurare tehnică a acestuia în regiunea separatistă transnistreană, susține Dragoș Galbur. Despre acest lucru a scris anterior și anticorupție.md, care suțina într-un materila că

Interdnestrcom (IDC), parte a Holding-ului Sheriff, care controlează domeniul miningului în Transnistria, a început să se asigure cu internet de pe malul drept Nistrului în contextul problemelor de infrastructură provocate de războiul din Ucraina. Unul dintre principalele vehicule de propagandă ale Kremlinului, Rossia Segodnea, precum și pretinse centre de cercetare de la Tiraspol își procură accesul la rețeua globală și servicii de IP Transit de asemenea prin intermediul operatorilor din Republica Moldova, arată o investigație anticorupție.md.

„Toți tac, pentru că mătușa lui Alexandru Machedon, fosta judecătoare Tatiana Răducanu este membru al Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova de la Președinția Republicii Moldova”, spune Galbur.

SRL Starnet Soluții, cel de-al doilea cel mai mare furnizor de internet fix din Republica Moldova, prestează servicii singurului operator de telefonie fixă și mobilă și providerului monopolist de internet din regiunea separatistă transnistreană, Interdnestrcom (IDC). Transnistria este de mai bine de trei decenii o platformă de crimă organizată, controlată de oligarhi locali conectați foarte puternic la cercurile politico-economice de la Moscova, asupra căreia Chișinăul nu are niciun control.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.