Rusia a oprit livrările de petrol către o țară din estul Europei: ”Îl vom înlocui cu petrol din alte surse”

25 Feb. 2023, 17:57
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Feb. 2023, 17:57 // Actual //  bani.md

Furnizarea petrolului rusesc prin secţiunea conductei Drujba către Polonia a fost sistată, a anunţat sâmbătă un responsabil al companiei poloneze de rafinare a petrolului PKN Orlen, transmite Reuters.

”Reuşim să ne asigurăm aprovizionarea. Rusia a oprit livrările către Polonia, situaţie pentru care suntem pregătiţi. Numai 10% din petrol venea din Rusia şi îl vom înlocui cu petrol din alte surse”, a transmis Daniel Obajtek, director executiv al PKN Orlen.
Această companie afirmă că-şi poate aproviziona rafinăriile cu petrol importat pe cale maritimă şi nu va fi afectată aprovizionarea cu benzină şi motorină.

Conducta Drujba porneşte din Rusia şi se ramifică în Belarus în alte două conducte, una către Polonia şi cealaltă către Ungaria, Slovacia şi Republica Cehă. Livrările de petrol rusesc prin conducta Drujba sunt exceptate de la embargoul pe care UE l-a impus Rusiei după declanşarea războiului contra Ucrainei, întrucât statele central-europene fără ieşire la mare dispun de opţiuni limitate de aprovizionare cu petrol pe cale maritimă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Mai 2026, 17:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Mai 2026, 17:09 // Actual //  Grîu Tatiana

În aprilie, S.A. „Energocom” a cumpărat 333 493 MWh de energie electrică, cu aproximativ 12,6% mai puțin decât în luna martie, când volumul a fost de 381 513 MWh.

În același timp, prețul mediu ponderat a scăzut considerabil: de la 130,75 euro/MWh în martie la 110,85 euro/MWh în aprilie. Asta înseamnă o reducere de aproape 20 euro pentru fiecare MWh, sau circa 15%.

Structura achizițiilor arată o creștere a dependenței de importuri. În aprilie, 62,82% din energia cumpărată a venit din exterior, comparativ cu 51,76% în martie. Prin urmare, producția internă a acoperit 37,18% din necesar, în scădere față de 48,24% în luna precedentă.

Din totalul importurilor din aprilie, 37,45% au fost realizate prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina, iar 25,37% prin intermediul burselor de energie OPCOM și BRM de pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU). În martie, cea mai mare parte a importurilor, 46,33%, a fost achiziționată prin contracte directe, iar doar 5,43% de pe PZU.

Pe partea de producție locală, în aprilie, centralele CET-Nord și Termoelectrica au asigurat 14,05% din totalul energiei, iar sursele regenerabile, parcuri eoliene și fotovoltaice, au contribuit cu 23,13%.

Reprezentanții companiei precizează că prețurile de achiziție nu includ costurile suplimentare pentru transport, rezervarea capacităților sau alte cheltuieli logistice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!