Rusia reduce vânzările de valută

03 Mart. 2023, 16:48
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Mart. 2023, 16:48 // Actual //  MD Bani

Rusia va reduce cantitatea de valută pe care are de gând să o vândă până la începutul lunii aprilie, în condiţiile în care veniturile din exporturile de energie dau semne de stabilizare, în pofida restricţiilor internaţionale impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei, transmite Bloomberg.

Ministerul rus al Finanţelor a anunţat vineri că în perioada 7 martie – 6 aprilie va vinde 119,8 miliarde de ruble (1,6 miliarde de dolari), în cadrul unui mecanism bugetar destinat să protejeze economia de fluctuaţiile preţului la petrol. Este vorba de o diminuare cu peste 40% a cantităţii de valută vândută în luna martie, comparativ cu luna precedentă.

În condiţiile în care cea mai mare parte a rezervelor sale internaţionale este îngheţată de sancţiunile americane şi europene, yuanul chinez este principalul activ pe care Rusia îl poate utiliza în continuare pentru a derula vânzări de valută de la fondul său suveran şi a acoperi cheltuieile bugetare.

„Vânzările de valută vor scădea până în luna mai, iar în luna iulie vor începe achiziţiile de valută”, a estimat Alexander Isakov, economist pentru Rusia la Bloomberg.

Potrivit analiştilor, este posibil ca vânzările de valută să coboare până la 500 de milioane de dolari în luna aprilie, după care Ministerul de Finanţe de la Moscova va schimba direcţia şi va începe să cumpere valută.

Bloomberg Economics estimează că, în a doua jumătate a acestui an, este posibil ca Ministerul rus al Finanţelor să înceapă să acumuleze yuani chinezeşti la un ritm de 500 până la 700 de milioane de dolari pe lună.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Mart. 2026, 11:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2026, 11:09 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Banca Națională a Moldovei au constituit 5 019,69 milioane de euro la data de 27 februarie 2026, în scădere cu 61,01 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 ianuarie 2026, când acestea se ridicau la 5 080,70 milioane de euro.

Potrivit datelor publicate de banca centrală, diminuarea rezervelor valutare a fost determinată în principal de mai multe ieșiri de fonduri.

Cea mai mare contribuție a avut-o scăderea rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate, care a generat ieșiri nete de 86,05 milioane de euro. De asemenea, au fost efectuate plăți pentru serviciul datoriei publice externe a Republicii Moldova, în valoare de 18,76 milioane de euro.

În același timp, au fost înregistrate plăți ale Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova de 1,59 milioane de euro, precum și un rezultat net negativ al operațiunilor de tip swap valutar pe piața valutară internă, de 0,02 milioane de euro.

Totuși, o serie de factori au contribuit la majorarea parțială a rezervelor valutare în perioada de raportare. Printre aceștia se numără aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor în raport cu euro, care a adăugat 25,42 milioane de euro.

De asemenea, veniturile din gestionarea rezervelor valutare au generat 11,52 milioane de euro, iar încasările în favoarea Ministerului Finanțelor sub formă de credite, granturi și alte intrări pentru proiecte investiționale au însumat 3,92 milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!