Rusia vrea să facă tranziția de la dolar la euro. Va utiliza metoda „morcovului și bățului”

08 Iun. 2021, 11:08
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Iun. 2021, 11:08 // Actual //  MD Bani

Rusia se va baza pe stimulente economice pentru a încuraja o tranziţie de la dolari la euro şi a reduce astfel impactul sancţiunilor americane, dar nu are în vedere utilizarea de sancţiuni pentru companiile care utilizează moneda americană, a anunţat luni Ministerul rus de Finanţe, scrie AGERPRES.

„Ministerul rus al Finanţelor sprijină această tranziţie, inclusiv prin crearea unor stimulente adecvate. Firesc, astfel de stimulente nu pot include interdicţii, doar metode economice”, se arată într-un comunicat de presă publicat luni.

Rusia şi-a redus treptat deţinerile în dolari, după ce Occidentul a introdus sancţiuni Moscovei pentru anexarea Peninsulei Crimeea în 2014, şi de asemenea încearcă să se decupleze parţial de la sistemul financiar occidental.

„Obiectivul este ca, în prima fază, Rusia să devină o ţară care foloseşte în primul rând euro, astfel încât dolarul să fie înlocuit de euro. Pentru a putea face acest lucru ai nevoie de stimulente”, a declarat la rândul său Dmitry Timofeev, un director de departament din Ministerul rus al Finanţelor. „Stimulentele pot fi pozitive sau negative. Teoretic, este posibil să folosim directive pentru unele companii de stat”, a mai spus Timofeev.

Aceste declaraţii vin după ce agenţiile de presă ruseşti au publicat o declaraţie a aceluiaşi Dmitry Timofeev care a spus că Ministerul Finanţelor analizează posibile penalităţi şi alte restricţii pentru companiile de stat în ideea de a le încuraja să folosească euro. Ulterior, agenţiile de presă ruseşti au anulat ştirile precizând că Timofeyev a revenit asupra declaraţiilor sale anterioare.

Vineri, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus că SUA vor avea de suferit dacă vor utiliza dolarul ca armă pentru a sancţiona Rusia. Cu toate acestea, liderul rus a recunoscut că marile companii ruseşti preferă, pentru moment, moneda americană pentru multe din tranzacţiilor lor.

Anterior, şi ministrul rus al Finanţelor, Anton Siluanov, a anunţat că Fondul suveran al Rusiei îşi va vinde toate activele în dolari americani pentru a majora ponderea deţinerilor în euro, yuani şi aur.”La fel ca şi în cazul Băncii Centrale, am decis să reducem investiţiile în active denominate în dolari ale fondului suveran”, a spus Anton Siluanov, cu ocazia forumului economic de la Sankt Petersburg (SPIEF). Oficialul citat a precizat că, după ce vor fi operate aceste modificări, fondul suveran al Rusiei va deţine 40% din active în euro, 30% în yuani şi 20% în aur.

20 Sept. 2026, 09:04
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Sept. 2026, 09:04 // Actual //  Ursu Victor

Elon Musk visează la construirea unui „oraș sustenabil” pe Lună în mai puțin de zece ani, însă un nou studiu arată că principala piedică ar putea fi una foarte simplă: apa. Cercetătorii spun că rezervele lunare cunoscute nu ar putea susține pe termen lung o metropolă cu sute de mii sau milioane de locuitori.

Studiul, publicat în revista „Frontiers in Space Technologies”, analizează cât timp ar putea supraviețui diferite așezări umane folosind apa disponibilă la polii Lunii. Autorii, astrofizicienii Martin Elvis și Jonathan McDowell, au pornit chiar de la o estimare foarte generoasă – aproximativ un miliard de tone de apă.

Chiar și în acest scenariu optimist, un oraș cu un milion de locuitori ar epuiza rezervele în doar câțiva ani dacă apa nu ar fi reciclată. Cu un sistem extrem de eficient de reciclare, de aproximativ 98%, comparabil cu cel utilizat pe Stația Spațială Internațională, rezervele ar rezista puțin peste un secol.

Problema este că estimările actuale privind cantitatea de apă accesibilă pe Lună sunt de aproximativ 30 de ori mai mici decât ipoteza generoasă de un miliard de tone folosită în calculele cercetătorilor. În aceste condiții, chiar și un oraș mult mai mic și-ar putea epuiza apa într-un interval relativ scurt.

Elon Musk anunțase în februarie că SpaceX își îndreaptă într-o măsură mai mare atenția către Lună, susținând că un oraș lunar sustenabil ar putea fi realizat într-un interval mai mic de zece ani. Cercetătorii consideră însă că un scenariu realist pentru următoarele decenii ar fi mai degrabă o așezare de dimensiunea unui sat sau a unui oraș mic.

O comunitate de aproximativ 10.000 de persoane ar putea, în condiții favorabile, utiliza resursele de apă pentru sute sau chiar mii de ani, în timp ce o bază cu circa 1.000 de locuitori ar pune o presiune mult mai redusă asupra rezervelor lunare. CNN notează că autorii studiului consideră mai realistă apariția unui mic oraș lunar în aproximativ 30 de ani decât a unei metropole în următorul deceniu.

Apa ar fi necesară nu doar pentru băut și igienă, ci și pentru cultivarea alimentelor, producerea oxigenului și, prin separarea hidrogenului și oxigenului, obținerea combustibilului pentru rachete. Agricultura ar putea deveni unul dintre cei mai mari consumatori de apă într-o așezare lunară.

Există însă și o altă problemă: nimeni nu știe încă exact câtă apă poate fi extrasă în mod practic. O parte se află în cratere permanent umbrite de la polii Lunii, unde temperaturile extrem de scăzute permit păstrarea gheții timp de miliarde de ani. Aceste zone sunt însă foarte dificil de explorat și exploatat.

Cercetătorii avertizează și că apa lunară nu trebuie privită doar ca o resursă industrială. Depozitele de gheață acumulate timp de miliarde de ani pot conține informații importante despre evoluția Lunii, a Pământului și a mediului din Sistemul Solar.

Pe termen lung, una dintre soluții ar putea fi importarea apei din alte regiuni ale Sistemului Solar, inclusiv de pe asteroizi. Cu tehnologia actuală, însă, transportarea unor cantități suficient de mari pentru alimentarea unei populații numeroase rămâne extrem de dificilă.

Autorii studiului avertizează astfel că ambițiile privind marile orașe lunare trebuie temperate de limitele resurselor disponibile. Înaintea unei metropole cu un milion de oameni, scenariul mult mai realist pare să fie apariția unor baze și așezări cu câteva sute sau câteva mii de locuitori.