Scandal pe piața financiară: CNPF vorbește despre calomnii și acuzații fabricate

20 Mai 2026, 10:07
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
20 Mai 2026, 10:07 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) respinge acuzațiile lansate în spațiul public de compania Double Case SRL și reprezentanții acesteia, pe care le califică drept „calomnioase, denigratoare, nefondate și manipulatorii”, susținând că acestea vizează activitatea instituției și a conducerii sale.

Potrivit unui comunicat al CNPF, instituția afirmă că acuzațiile formulate au apărut în contextul procedurilor de examinare și autorizare desfășurate de autoritate. Reprezentanții instituției precizează că anumite persoane nu au promovat examenul, iar una dintre candidate, identificată drept dna Tăbîrță, nu a fost admisă la examen din cauza neîndeplinirii condițiilor prevăzute de actele normative ale CNPF, fiind invocată lipsa studiilor relevante.

Totodată, CNPF anunță că în privința acuzațiilor formulate la adresa președintelui instituției, Dumitru Budianschi, au fost inițiate proceduri legale pentru apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, precum și pentru sancționarea presupuselor fapte de calomnie.
Instituția a făcut apel către reprezentanții mass-media să utilizeze exclusiv surse oficiale și să manifeste responsabilitate în publicarea unor informații și acuzații neverificate.

12 Iun. 2026, 13:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
12 Iun. 2026, 13:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Tarifele pentru transportul interraional de pasageri se reduc, după ieftinirea motorinei. Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a anunțat că, începând cu 12 iunie 2026, plafonul provizoriu pentru cursele regulate interraionale este de 1,02 lei pentru fiecare kilometru parcurs de un pasager.

Noua ajustare vine la o săptămână după precedenta modificare, când tariful fusese stabilit la 1,04 lei/km/pasager. Astfel, costul plafon s-a redus cu aproximativ 1,9%.

Potrivit ANTA, reducerea este legată direct de scăderea prețului la motorină. Dacă în perioada 29 mai – 4 iunie prețul mediu al unui litru de motorină era de 28,02 lei, în perioada 5–11 iunie acesta a coborât la 27,17 lei/litru. Asta înseamnă o ieftinire de aproximativ 3% într-o singură săptămână.

ANTA precizează că tarifele provizorii pentru transportul regulat de pasageri sunt ajustate în funcție de fluctuațiile prețurilor la carburanți. Conform metodologiei aprobate de Guvern, acestea pot fi revizuite la fiecare șapte zile, dacă sunt înregistrate variații semnificative ale costurilor la combustibil.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!