Situație disperată pe piața carburanților! O nouă criză a motorinei se face simțită în Moldova

01 Sept. 2022, 14:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Sept. 2022, 14:39 // Actual //  bani.md

Fostul deputat Alexandr Slusari atestă revenirea deficitului de motorină pe piața carburaților din Republica Moldova.

„Se repetă situația lunii iunie. Se atestă o creștere bruscă zilnică a prețurilor la diesel. Totodată, primim semnale din mai multe raioane că mai multe companii petroliere refuză să livreze motorină agricultorilor. Se creează cozi foarte mari la benzinării, iar combustibilul se termină foarte repede. Deci, în afară problemelor secetei, embargoului rusesc, scumpirilor exorbitante la resurse necesare producerii agricole și prețurilor derizorii la producția crescută, fermierii se confruntă acum și cu jocurile obscure pe piața produselor petroliere, care generează pierderi de nervi și bani pentru zeci de mii de agricultori”, constată Alexandr Slusari.

Statistica importurilor în luna iunie nu a confirmat faptul importurilor cantităților mai mici de motorină sau a reexportului cantităților mai mari în Ucraina, comparativ cu alte luni. Din contra, în această perioada au fost fixate cele mai mari importuri de diesel pentru anul 2022. Din păcate acele acțiuni de manipulare pe piața produselor petroliere așa și nu au fost investigate de către organele abilitate.

Slussari cere intervenția Guvernului, ANRE și Consiliului Concurenței în vederea înlăturării haosului organizat pe piața motorinei, destinate producerii agricole.

În luna iunie curent, Republica Moldova s-a confruntat cu o criză a carburanților. Prețul angro era mai mic față de prețul la pompă, iar agricultorii au ajunsă să cumpere motorină și cu un preț de 36 – 38 de lei pe litru.

Realitatea Live

05 Ian. 2026, 09:03
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Ian. 2026, 09:03 // Actual //  Grîu Tatiana

Începând cu 1 ianuarie 2026,  au intrat în vigoare noi reguli privind completarea Declarației TVA, care vizează în special tranzacțiile cu produse energetice și serviciile aferente acestora. Anunțul a fost făcut de Serviciul Fiscal de Stat, care precizează că modificările urmăresc simplificarea procedurilor de declarare și eliminarea interpretărilor neuniforme.

Noile prevederi se aplică achizițiilor de gaze naturale și energie electrică, precum și serviciilor conexe, efectuate atât de la furnizori nerezidenți, cât și de la furnizori rezidenți. În cazul nerezidenților, sunt vizate livrările de gaze prin rețelele de gaze naturale, energia electrică, termică sau utilizată pentru răcire, precum și serviciile de acces, transport, distribuție și rezervare a capacităților energetice. Pentru furnizorii din Republica Moldova, regimul se aplică achizițiilor de gaze naturale și energie electrică.

Potrivit autorității fiscale, simplificarea constă în delimitarea clară a operațiunilor supuse taxării inverse, uniformizarea modului de completare a Declarației privind TVA și ajustarea instrucțiunilor la noile reglementări fiscale. Astfel, sunt eliminate situațiile în care aceleași operațiuni erau raportate diferit de către contribuabili.

În acest context, Serviciul Fiscal de Stat a publicat lista agenților economici care dețin statut de comerciant de energie electrică, statut aplicabil de la 1 ianuarie 2026. Lista include 17 comercianți, printre care se regăsesc Greenvolt NRG, Gas & Power Trading, Navitas Energy, Dacia Energy Solutions, Natural Gaz D.C., Energocom, National Power Corp, Premier Energy, Euro Aurora, Global DDN Energetic, FEE-Nord, Operatorul Pieței de Energie, Trade Energy Plus, Elvyn Energy, M Energy Trading, Hespera Tech și ML Energy Group.

Totodată, a fost publicată și lista comercianților de gaze naturale, care cuprinde 12 agenți economici eligibili pentru aplicarea regimului de taxare inversă la TVA. Aceștia sunt Navitas Energy, Gas & Power Trading, Natural Gaz D.C., Energocom, National Power Corp, Euro Aurora, Dacia Energy Solutions, Transautogaz, Baltica-Lux, Trade Energy Plus, NPGEM și Hespera Tech.

Serviciul Fiscal de Stat precizează că noile reguli permit reflectarea corectă a obligațiilor fiscale privind taxarea inversă și asigură aplicarea unitară a regimului TVA pentru produsele energetice și serviciile aferente.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!